sedinta foto!

Trebuie sa multumesc fotografului, Adrian Georgescu, care nu m-a scapat pe toata durata sedintei de sub ochiul vigilent al aparatului foto si care mi-a dat voie sa impartasesc munca lui cu voi.

Fotografiile au fost facute acum o saptamana cu ocazia unei intalniri a voluntarilor/trainerilor Public Speaking Support Group. Cu greu am ales doar cateva pe care sa le postez, pentru ca unele suprind atat de bine trairile mele interioare incat m-au incantat si speriat in acelasi timp - facandu-ma sa imi dau seama, din nou, cat de expresiva sunt cateodata. 

Acelasi lucru m-ai s-a intamplat si la Bacau, cand unul din copii mi-a facut poze cu ajutorul camerei video - surprinzandu-mi toate grimasele si strambaturile si trairile intense din cadrul cursului :).

Si cum habar nu am de unde se pun diacriticele pe compul acesta care pare nava spatiala :) va trebui sa intelegeti voi ce si cum :)

Piesa de mai jos mi-a fost recomandata de curand si pentru ca m-a insotit cat timp am scris aceste cateva randuri o impartasesc cu voi! :)

O faptă bună un zâmbet cald

Oraşul pare părăsit! Asta a făcut-o pe Marin, proaspăt întoarsă din vacanţă să ajungă cu 40 de minute mai devreme la birou, adică in loc de 60 de minute pe drum a făcut doar 15 aşa încât s-a trezit că este la birou cu mult înaintea începerii programului. Începutul a fost promiţător şi nici nu ghiceam ce avea să se întâmple….însă ceea ce am să vă povestesc mi-a redat încrederea în semenii mei! :) Şi chiar cred că moneda cu “Dă mai departe!” funcţionează! Probabil că la un moment dat am facut ceva bine de azi s-a petrecut aşa :)

Aflată în pauză de masă mi-am pierdut mobilul într-un mall extreme de aglomerat! La observarea lipsei, în 5 secunde s-a instalat resemnarea…marea mea problemă este cum să îmi recuperez toate acele numere de telefon pe care mi le doresc să le am în agenda şi aproape de mine, evident că un mod ar fi un articol pe blog, un mail şi un mesaj pe FB. Am deja strategia….însă cu o ultimă fărâmă de speranţă împrumut de la un coleg telefonul şi îmi apelez numărul….sună…imginaţi-vă şocul meu să văd că nu este închis. O voce soavă îmi răspunde şi îmi spune că telefonul a fost predat la biroul de informaţii al mallului şi că sunt aşteptată să îl recuperez. Alerg într-un suflet acolo, unde mi se cere copie după bulletin….evident ei neavând posibilitatea să execute una sunt îndrumată spre diverta. Aici îi explic celui de la dtp, făcut tricouri sau cum s-o numi secţiunea aceea că îmi trebuie o copie de buletin care însă să nu depăşească 1 leu - singura mea avere. Omul îmi face copia, îşi ia portofelul şi pune lângă leul meu încă un leu: “Plătiţi la casă!”, eu buimacă…încerc să îi mulţumesc şi să îi spun că am bani pe card şi că este în regulă, însă răspunsul lui a fost: “Da-ţi-o încolo, pentru un leu?”…Am luat leu suplimentar şi mi-am plătit copia color de CI.

Sunt plăcut şocată că lumea încă returnează telefoane găsite în mall, îţi dă un ban în plus fără a te cunoaşte şi că lumea e bună! Azi sunt norocoasă că pe lângă oamenii minunaţi care parte din viaţa mea mai întâlnesc şi oameni întâmplător care fac lucruri frumoase fără a aştepta ceva în schimb.

Pentru a fi sigură că lanţul nu se rupe voi continua să fac ce pot eu astfel încât lumea să devină un loc mai bună şi cum un zâmbet poate schimba o viaţa azi am decis că e cazul să replic o poză care m-a inspirat dimineaţă şi să înseninez ziua cuiva. Mirarea mi-a fost mare când o ora mai târziu am văzut că lumea s-a bucurat de idea mea ;)

LE melodia asta a picat exact cum trebuie:


----------
Sent from my Nokia DualSimpatico phone

Bulgara one on one

Marin, este in tari vecine sa petreaca sarbatorile cu mama din dotare, departe de drob, pulpe de miel si alte chestii care se mai mananca in perioada asta prin zona casei.

O camera pe malul marii, geamul deschis si inspiratia o loveste pe blogarita din toate partile. Din pacate afara e frig si in statiunea de pensionari unde suntem cazate nu prea ne ofera multe optiuni, insa un pahar de suc pe balcon privind marea si plaja a meritat tot drumul si toti banii :).

O limba straina cel mai bine o inveti conversand cu nativi, asa incat Marin pe langa faptul ca aplica politica "zambeste-le si iti vor zambi inapoi!" mai face cuceriri si prin intrebari referitoare la cum se zice in bulgara....
multumesc! = Blagodaria!
Salut! = Dobrede!
Complimente = Dobre dajsli
Stotinscki = mini leva in limbajul lui marin, ceea ce in limbaj normal inseamna banuti ;) 

Pentru cei care sarbatoresc weekendul acesta: Paste fericit, oriunde v-ati afla! :)

LE:

Deschiderea de joi seara

Viaţa lui Marin s-a simplificat fantastic – computerul “propritate” personală a cedat nervos presiunii şi a lăsat-o pe avida bloggeriţa din mine fără şanse de a mai fi în contact cu lumea, mă rog cu şanse minime sub forma telefonului mobil. Ce să mai zic - cineva undeva îmi zice de dulce - pentru că şi ciorapii pe care îi port cu mândrie îmi cedează sub forţa privirii mele angelice….şi când zic “ciorapii” zic 5 perechi de ştrampi în 5 minute….un nou record chiar şi pentru Marin. Însă toate bune şi frumoase – încă sper sa pot pleca în vacanţa mult dorită şi dacă acest lucru nu se va întâmpla, am promisiuni de un concert fain pe luni, marţi :) deci totul e bine!

Vă spuneam pe vremea când eram posesoare de calculator că săptămâna trecută a fost plină de evenimente :) ei bine - primul din serie a fost redeschiderea cafenelei Forzza Rossa aflată la “fitze” pe Calea Victoriei, lângă magazinul căluţului cambrat. Marin mare fan al mărcii şi apropiată cu cei care au deschis bodega nu putea să lipsească din post, fiind fără “angajamente” aka maşină, am putut chiar să degust pe lângă clătite şi un pahar de vin. Al doilea am decis că ar sta mai bine pe pantalonii crem al unui participant nevinovat la petrecere :D. Este şi acesta un mod de a intra în vorbă şi de a deveni memorabilă – oricum omuleţul s-a abţinut cu greu să nu mă strângă de gât iar eu, ca o zână apreciez stăpânirea lui de sine şi faptul că a mai fost în stare să facă şi glume. :) oricum momentul a devenit motiv de băşcălie pentru prietenii mei prezenţi şi cumva am convingerea că nu voi fi lăsată să uit evenimentul prea curând :P! Oricum…să revenim la clătitele noastre, deschiderea clătitărie a fost ocazia de a mă bucura de revederea unor cunoştinţe vechi şi de relaţionarea cu altele noi. Aglomeraţia - mi-a adus aminte de muzeul căluţului pe care l-am vizitat anul trecut când am fost în Italia, la fel şi decorul - plin de mici chestii roşii care aduc aminte de maşinuţa cu mulţi cai putere, atmosfera plină de prietenie şi bună dispoziţie, precum şi clătitele minune care se asortau cu crema îngheţată de expresso mi-au mers la suflet dar şi pe posterior :P Oricum a fost o seara reuşită din multe puncte de vedere, care la final a adunat multe zambete, carţi de vizită şi poze :) Voi reveni în zonă pentru că pe lângă test drive-ul cu maşina minune care mă aşteaptă trebuie sa iau o extra portie de clătite gratinate! :)

 ----------
Sent from my Nokia DualSimpatico phone

De la alţii citire

Coehlo....aştept să terminaţi de râs :P avea zilele trecute statusul de mai jos. Mi-a plăcut aşa încât vreau să îl împărtăşesc şi cu voi.I love to hug and get hugged ;)

"An embrace means I don't feel threatened by you, I'm not afraid to be this close, I can relax, feel at home, feel protected and in the presence of someone who understands me. It is said that each time we embrace someone warmly, we gain an extra day of life.. (ALEPH)"

Week-endul a fost unul lung, plin de inspiratie, cu multe evenimente, unele mai plăcute ca altele ceea ce se traduce cu: voi avea o săptămână plină de subiecte, care mai de care mai frumoase de povestit cu voi.

Acum, pentru că îmi place să dau ce îmi prisoseşte continui să dăruiesc din kilogramele mele oricui le doreşte! Nevoia de mobilizare e mare, am decis sa ajut un prieten să îşi filmeze caseta de fitness, care vă va învăţa pe voi cum să faceţi exerciţii corect iar pe mine mă va ajuta in lupta continuă cu kilogramele! Deci în pas de dans la studio cu mine! keep close the blog ;)

o piesa care vine minune pentru duminica aceasta:

Mirosul florilor de primăvară

Mă uimeşte că toată lumea este şocată în jurul meu de reacţia pe care accidentul a stârnit-o în mine, apăi nu prea aveam cum altfel să reacţionez :) una din rezoluţiile de anul nou a fost să redevin eu, iar vechea "eu" nu se lasă doborâtă de ceea ce se apropie vertiginos de daună totală...:( Am facut-o cu simţ de răspundere aş putea spune! :)) şi încă continui să trag ponoasele - vacanţa pe care mi-o pregătisem din februarie şi urma să se întample săptămâna viitoare va trebui să sufere modificări datorită accidentului, cu părerea de rău aferentă azi anulându-se. Oricum, starea bună se menţine datorită oamenilor minunaţi care mă înconjoară, şimţului umorului pe care se pare că nu l-am pierdut în accident însă şi faptului că fiind fără maşină sunt ca un copil mic care redescoperă Bucureştiul, de data aceasta pe bicicletă, cu metroul sau, şi mai sexy, cu RATB-ul ;P. Ştiu, mă invidiaţi! ;)

Apropo ştiaţi că nu mai există bilete pentru autobus? Normal că ştiaţi, toată lumea ştie, mai puţin Marin care se comportă ca şi cum a ieşit din grotă! :))) Să vă povestesc doar, ieri partenerii de bere au leşinat când le-am povestit; aşa încât citiţi următoarele rânduri pe riscul vostru :P Iese zâna din casă, merge la chioşcul RATB şi cu un zâmbet larg pe faţă intră în discuţii cu doamna de la bilete:

- 2 bilete, vă rog!

- cartela de unică folosinţă sau reîncărcabilă?

- Bilete....

- (Îmi zâmbeşte amabil, eu: WOW! ;)) Nu mai există bilete ci doar cartele: de unică folosinţă şi reîncărcabile, pe cele reîncărcabile puteţi să vă puneţi orice sumă şi să le foloşiţi şi la metrou şi pe Expres....

- (mutră uimită de Marin - eram ca peştele pe uscat) Vă rog să mă scuzaţi nu am mai folosit mijloacele de transport în comun de multă vreme, cum adică cu aceaşi cartelă ŞI la metrou?

- Da, aveţi aparate speciale. Ubber încântată de descoperirea făcută mă urc în tramvai...dă şi decartează bani...eroare...încerc din nou....eroare. Se apropie de mine un bătrânel...

- trebuie să verificaţi cartela.

- Poftim?! (mintea mea de fapt spunea ceva de genul WTF?)

- Apăsaţi butonul.

Faţa mea cred că a spus suficient, pentru ca bătrânelul a apăsat el pe butonul cu pricina...mi-a validat cartela sau ce o fi făcut şi am călătorit legal cu ratb-ul.Pentru că un lucru învăţat pe zi este sufcient pentru mintea mea bătrână am ales să merg cu bicicleta restul drumurilor sau cu metroul şi să îmi redescopăr ipodul şi primăvara.

Plimbarea cu bicicleta m-a expus mirosului copacilor înfloriţi şi a primăverii, metroul m-a dus cu gândul la un proiect studenţesc care avea să îmi marcheze în mod pozitiv viaţa, iar toate acestea combinate cu melodia de mai jos care îmi urla în căşti m-au plimbat înapoi in timp până acum mulţi, mulţi ani - când cineva mă învăţa să descopăr lumea, să mă opresc să miros florile, să deschid ochii, să apreciez momentele şi să dau o şansă oamenilor minunaţi din jurul meu şi vieţii in general. Mulţumită acelei persoane care a apărut în momentul potrivit sunt parţial omul de azi....departe acolo unde este, azi îi mulţumesc pentru că mi-a fost alături o parte din călătorie!

Primăvara mă face nerabdătoare şi îmi doresc să redescopăr tot, din nou! Şi cine ştie ce îmi aşterne viitorul, poate din nou ceva ca în piesa de mai jos ;)

Metode de cunoaştere

Joi am avut privilegiul de a fi invitată să merg la concertul Urma...vă spuneam acum ceva vreme că piesa lor: "Buy me with a coffee" mă urmăreşte multă vreme odata ascultată. A fost un eveniment minunat, din toate punctele de vedere - atmosferă, prestaţie, sentimente. Nu aş fi ghicit niciodată că ce avea să urmeze vineri va avea să lase urme adanci, mai ales că ziua a început banal cu multă treabă şi cu multe lucruri de facut pentru mintea mea obosită.

Venind pe Dr. Felix, o locaţie cunoscută mie de pe vremea Plantaţiei Roz mă bucuram de sentimentul de libertate pe care îl simt de fiecare dată când îmi aduc aminte de demisia mea din acea firmă. Momentul mi-a fost întrerupt de plasarea botului maşinii mele sub loganul din faţa. Ploaia combinată cu frâna pe liniile de tramvai aparent nu sunt cea mai fericită combinaţie - pe genul: nu încercaţi asta acasă :). Şi pentru ca setea mea de a cunoşte lume nouă nu era încă satisfăcută, nenea din logan a decis să aducă un prieten, aşa încât a intrat şi el la rândul lui în maşina din faţă. A fost ceea ce se numeşte în termeni ştiinţifici: reacţie în lanţ :P.

Spre stima mea nu m-am pierdut cu firea, chiar aş putea spune că am fost barbată!...am coborât, mi-am recunoscut vina şi cu mare calm mi-am sunat asiguratorul. Este bine că nu m-am pierdut cu firea pentru ca odată scoasă maşina mea de sub logan...deja exista o victimă - minunatul meu smart! Cu inimioarele intacte însă cu mândria şi faţa extrem de şifonate, smartul meu a cedat nervos şi s-a pus în fund spunand "GATA!"! Aşa că a fost nevoie de ajutoare pentru a îl transporta la poliţie şi ulterior la service.

Partea bună este că oricum trebuia să îmi schimb antigelul, acum o voi face cu tot cu radiator. Unul din faruri îmi bătea în porumb acum se va înlocui cu totul în speranţa ca va asigura o mai bună lumină. Instalaţia de aer condiţionat trebuia curătată şi verificată...se va înlocui cu una nouă. Scutul radiator şi masca care aşteptau să fie schimbate după înfruntările cu iarna, vor fi în sfârşit satisfăcute. Iar aripa care aştepta căldura să fie vopsită acum se va înlocui cu una nouă. Iar la toate aceste beneficii se adaugă faptul că până la finalizarea reparaţiilor, Marin îşi plimba posteriorul într-un smart 42 decapotabil ca sa fie fiţa maximă şi să stârneasca invidia participanţilor la trafic extra, decât o face în mod obişnuit.

Acestea fiind arătate mă pot retrage cu o piesă de la Urma, o altă formaţie de la care nu voi mai lipsi niciodată de la concertele din Bucureşti. Voi reveni cu o recenzie a concertului pentru că a fost e experienţă care mi-a făcut pielea de găină... ;)

Hrană pentru zâmbetul interior

Sunt una dintre cele mai norocoase persoane! Atunci când am luat decizia de a mă implica într-un proiect de voluntariat şi training pentru tineri, m-am gândit că va fi diferit de celelalte proiecte ale mele şi va fi o experienţă bună pentru dezvoltarea mea personală să discut cu altă categorie de vârstă, despre subiecte pe care le abordez în mod normal prin natura muncii. Idea de a merge la Bacău să discut despre vorbitul în public, era exact ce îmi trebuia! Aveam nevoie de o plimbare pentru sufletul meu călător şi să pun ceva distanţă între mine şi Bucureşti. Ceea ce am căpătat însă a fost unul dintre cele frumoase cadouri pe care mi le puteam dori, unul dintre cele mai extraordinare weekenduri, plin de satisfacţie sufletească, plin de energie pozitivă pentru mine şi mai ales plin de oameni care m-au învăţat că atunci când îţi doreşti ceva, tot universul se dă peste cap ca să se întâmple.
Bacăul m-a primit asa cum îl păstrasem în amintire de pe vremea bancii roz, cu oameni calzi cu grai moldovenesc! Mi-a plăcut atunci şi mi-a plăcut şi acum! Ghizii mei, în această scurtă vizită au fost părinţii coordonatorului proiectului, băcăuan de fel. M-au făcut să mă simt bine-venită în caminul lor şi parte din familie, o familie caldă si specială care îmi aduce un zâmbet cald pe buze acum când mă gândesc la ei.

Însă eu abia aşteptam să cunosc clasa - ştiam de la traineri care fuseseră acolo înaintea mea, că este plina de elevi/studenţi dornici de a învăţa şi işteţi foc! Însă aşteptările mi-au fost întrecute de privirile pline de vioiciune, de conexiunile rapide şi de multitudinea de lucruri pe care aveau să le împărtăşească cu mine în perioada următoare.

Nu pot să vă descriu atmosfera şi energia pentru că trebuia să fi acolo, în acea sală pentru a fi parte dintr-un univers minunat în care am vorbit despre oameni, voluntariat, vise, aspiraţii, dragoste, iubire de ţară, mentalităţi, prejudecăţi şi....curcubee :).

După două zile petrecute cu o grupă de oameni încântători, aceştia au decis ca o parte din magia lor trebuie să se reverse şi asupra mea, aşa încât şi-au împărtăşit gândurile cu mine. Promisesem că voi citi hârtiuţele când ajung acasă şi mă pun în faţa blogului. Însă o dată primite, acestea mă strigau ca un cadou de Crăciun descoperit cu mult înainte de 24 decembrie...am cedat...:( ceea ce am citit pe micuţele petice de hârtie mi-au umplut inima de bucurie, mintea de gânduri pozitive şi ochii de lacrimi.

Le-am cerut permisiunea să le public comentariile aşa încât veţi citi cu ochii voştri ce şi cum.

Încerc să închei, datorită faptului că deşi a trecut aproape o săptămâna de când m-am întors de acolo sunt în continuare plină de energie bună şi aşa cum mi se spunea duminică seară am un zâmbet pe faţă care nu vrea să dispară, semn ca mi s-a întâmplat ceva cu adevărat minunat! Gio, Roxy, Geo, Andra, Ioana, Monica, Mădălina, Alex, Tudor, Alexu, Vlăduţ, Dominic, Andrei şi Paul sunt convinsă că voi mai auzi de voi, pentru ca voi veţi schimba lumea doar prin felul vostru de a fi! Vă mulţumesc că m-aţi lăsat să fiu o mica parte dintr-un lung drum, care pentru voi va fi plin de realizări şi lucruri măreţe: PSSG Bacău you are awesome! ;)

Şi pentru că Bacăul este special, la colecţia de brătări de pe mâna s-au mai adăugat două, mulţumită lui Roxy şi lui Andrei! Şi spun cu mâna pe inima că sunt brăţările de care sunt cea mai mândră din toată colecţia!

Mai jos aveţi poza cu ei - aşa-i că sunt nişte frumoşi? :D Iar eu sunt foarte mândră de fiecare în parte pentru ce au realizat în trei weekenduri! :)

Comentariile:

Iar aici este interviul dat de Marin ca şi parte din echipa de organizatori a cursului:
http://www.impulstv.ro/ue-ne-invata-sa-vorbim/

În timp înveţi...

Azi, am primit pe mail cele de mai jos....acum, în timp ce lucram la prezentarea celor ce le voi susţine, în weekend la Bacău, m-am gândit să recitesc. În seara aceasta voiam să vă povestesc despre prieteniile prin corespondenţă însă cumva asta face mai mult sens, aşa că în loc de seară bună împărtăşesc cu voi cele de mai jos... După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe... că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui mâine este prea nesigur pentru a face planuri ... şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului. Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă ... şi cu fiecare zi învaţă. Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii. Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat. Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai. Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment. Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt... Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens. Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul... Jorge Luis Borges Şi pentru ca merge ca unsă vă pun şi o piesă care mie mi-a mers la suflet încă de când am descoperit Lady Antebellum.

Calea cea bună

Partea bună la ”lucrurile nu au ieşit aşa cum mi-am dorit” este că asta te forţează să deschizi ochişorii şi să cauţi soluţii. În ciuda speranţei care te bate la cap să stai agaţat în idea că “poate, poate” unele lucruri se organizează de la sine. Aşa încât te apuci şi dai la sapă pentru soluţii out of the box sau out of the comfort zone şi you go for it, sperând evident să nu îţi prinzi urechiile în rezolvările care ţi se dezvăluie :) iar în weekend asta mi s-a dezvăluit mie, aşa că îmi place să cred că este un semn că sunt pe drumul cel bun:

Cronic şi irevocabil

Trebuie să recunosc că trăiesc o aventură toridă şi plină de implicaţii sentimentale. Îi sunt fidelă şi de fiecare dată când mă cheamă în pat, îi răspund cu zâmbetul pe buze şi ochii semi-închişi. Pasiunea dintre noi ar fi molipsitoare dacă nu ar fi vorba de o legătură la nivel de encefal între noi...ei bine Somnul, a devenit în ultimele zile amantul meu! Şi fremăt la idea de a mă lăsa sedusă de el, o dată şi încă o dată şi încă o dată....şi cum pregătirea unei prezentări se face mai bine cu neuronul liniştit am avut un weekend plin de idei inspiraţionale. Şi cum relaţia mea este la început îi dedic în totalitate timpul în rest, nu am cu ce să mă laud. Neuronul meu încă este în sevraj după insomnie şi încearcă să se realinieze la noua stare de ordine şi anume că după o anumită oră, tragem obloanele şi mai deschidem când soare e sus pe cer, la o înălţime de suliţă! ;) Să avem o săptămână minunată.... :)

FWD: Poze ******* - 24 februarie

Dimineaţă când am ajuns la birou, mă aştepta o supriză în casuţa poştală. Acum ceva vreme vă spuneam că năvăleam mai ceva ca o avalanşa la un documentar despre snowboarderi care filmasera şi prin România. Ceea ce nu am povestit a doua zi, a fost că după experienţa filmului care nu are cum să fie descrisă în cuvinte, am tras o gaşcă de fete după mine să raspundem la un chestionar despre filme în urma căruia pe langă o frumoasă umbrelă în forma de inimă am primit şi minunata poză din ataşament, pentru ca am fost amuzante, fotografa ni le-a trimis dupa încheierea campaniei şi pe mailul personal.Aşa încât dimineaţă am avut o surpriză :) Mulţumesc Corinei pentru surpriză! :)

Reclama, sufletul comertului

Astazi voiam sa va vorbesc despre altceva insa de ieri mi-a cam disparut cheful si ca atare si inspiratia, asa incat o sa ma dau mare cu participarea mea, in spatele camerei, evident :))) la filmarea unei reclame. Si cum la filmari se mai fac si pauze, m-am folosit de una din ele ca sa ma pozez pe scaunul protagonistului :)) sunt o diva asa incat am pozat ca una :))

Zambetul si ce face el din noi :)

Zilele trecute, vorbeam despre zambet si despre ce face el din/pentru noi! Ei bine, intelegerea mea cu oglinda, mazgalita cu ruj in dreptul gurii mele, este aceea ca de fiecare data cand ma uit in ea sa imi aduc aminte dupa dunga rosie trasata ca trebuie sa zambesc! Puteti rade, insa este una din ideile bune pe care le-am avut in ultima perioada si ca sa vedeti ca inca sunt departe de locul cu pereti albi si maneci foarte lungi la camasa, va redau ceva de pe TED :) enjoy!

Cum e sa fii in capul meu

Vreau un post inteligent, despre o carte inteligenta sau despre o discutie care sa va lase cu gura cascata, insa am observat ca in perioada in care ma ocup cu cititul beletristic, si inspiratia mea este aproape zero. Pot sa va povestesc spre exemplu, despre studiul coeficientului de inteligenta al criminalilor in serie, insa venind dupa recomandarea de carte facuta acum un post, o sa ziceti ca am luat-o spre cuibul cu cuci ;) sau as putea sa va spun despre faptul ca am vazut unul dintre cele mai bune filme de comedie din ultima perioada si unde am ras cu lacrimi (noroc cu recomandarile prietenilor), insa as parea bipolara dupa pasajul in care faceam referire la criminalii in serie asa incat cred ca undeva trebuie sa trag linie :)) Si ca postul sa nu fie complet inutil, o sa impartasesc cu voi o piesa geniala, care mi-a ramas in cap inca de azi dimineata...stiti voi, prima melodie pe care o asculti matinal te urmareste, ca umbra urmatoarele 18 ore ;)

Cand lunea nu e ca sambata...

Ieri am discutat despre asteptari si despre cum cei din jurul nostru nu se comporta conform cu scenariul aflat in capul nostru! Discutia a fost un deja-vu pentru mine, care mai fusesem angrenata intr-un astfel de dialog acum cateva luni. Atunci mi-am dat seama ca asteptarile mele cu privire la cei din viata mea sunt de cele mai multe ori setate prea sus. Asa incat mereu ajung sa fiu dezamagita…insa vina este doar a mea! Fie ca tind prea sus, fie ca nu le comunic pe intelesul lor, fie ca pur si simplu imi pun sperante in oameni care nu au nimic in comun cu mine. Asa cum discutia despre dezamagiri s-a extins in aceea ca lipsa acuta a somnului este de fapt subconstientul neuronului meu care sub greutatea intrebarilor existentiale a cazut din barca si pana nu va reveni in ea, nici lui Marin nu ii va reveni somnul…tot asa un simplu compliment primit sub forma unei intrebari m-a facut sa imi aduc aminte ca una din armele mele favorite este zambetul, care imi ascunde varsta din buletin si pe care atunci cand il afisez ii zapaceste pe oameni si mie imi place la nebunie, si vorba si fapta :)

Si pentru ca mi-am promis ca anumite subiecte nu le voi mai discuta pe blog, ma opresc aici! Cum in weekend m-am amuzat citind va recomand o carte despre un om care "se sinucide" la nesfarsit – daca reusiti sa treceti peste pasajele macabre, povestioara este scrisa intr-un fel ironic si plin de umor negru, exact asa cum imi place mie – "O perfecta zi perfecta" de Martin Page

Sa aveti o saptamana asa cum va doriti! :)

Dragobete si sport extrem

Cum azi e Dragobetele, sarbatoarea oficiala neaosa a iubiri va doresc sa fiti iubiti si sa iubiti, asa cum meritati! Se anunta un weekend calduros, cel putin asa vorbeste lumea pe siteurile de socializare :)! Nu poate decat sa ma bucure acest lucru deoarece pentru Marin, se anunta multa treaba asa incat ar prefera macar, vremea sa tina cu ea. Maine merge la evenimentul de vorbit in public unde abia asteapta sa vada ce chestii interesante mai afla! Insa pana maine dupa ce aseara a petrecut cu Stig si baietii de la Top Gear azi este nerabdatoare, deoarece prietenii de la RedBull au invitat-o sa vada un film pe care il astepta cu sufletul la gura inca de cand a auzit ca baietii au filmat in Romania: the art of flight ;)

Momente, oameni...oameni, momente....

Azi a fost o zi buna! O persoana draguta care are un moment negativ mi-a dat sansa sa ii vorbesc despre pozitiv si despre oamenii, pe care acel "ceva" (fiecare ii da ce interpretare doreste), ti scoate in cale la momentele oportune. Vorbind, mi-am facut si eu ordine in ganduri si povestind despre "oamenii mei speciali" am trait senzatia de speranta ca poate acel "ceva", candva, ma va face sa fiu "omul special" al cuiva. Si atunci, cand acel cineva va avea nevoie, voi putea fi acolo. Nimic nu este intamplator, nici macar durerea de cap care inca ma ucide incet dar sigur!Multumesc, M! Sa fie asa cum iti doresti, din toate punctele de vedere! Piesa asta imi place la nebunie, sper sa va placa si voua! Sa aveti o noapte frumoasa, oriunde v-ati afla!

Semne de întrebare anul are....

Azi am primit un feedback de la un apropiat în care îmi spunea că în unul din ultimele mele articole, am folosit cuvântul karma nepotrivit. Ei bine, oarecum a avut dreptate si pe de alta parte nu, dar pentru că lumea nu este în capul meu, am schimbat karma cu soartă astfel încît să mă înteleagă tot cititorul…karma înseamnă conform Wikipedia (sursa aici): “Prin karma (sanscrită: कर्म, karman, pali: kamma - efect, faptă) este înțeles un concept filosofic-religios, prin care fiecare acțiune - fizică sau spirituală - are în mod inevitabil o urmare. Aceasta nu se manifestă neapărat în actuala viață."Karma" înseamnă acțiune. Pentru a înțelege mai bine conceptul de karma, Swami Vivekananda în cartea sa, "Raja Yoga", folosește exemplul unei pietre aruncată în vid (unde forța gravitațională a planetelor nu există). Orice piatră arunci în acest mediu se va întoarce în cele din urmă la tine, cu un moment (masă x viteză) egal cu cel care l-ai folosit pentru a o arunca. În același fel, orice acțiune se întoarce în cele din urmă, egal și in aceeași formă, la cel care a inițiat-o.De ce nu este acest concept evident pentru noi toți? Explicația yoginilor himalaieni este: "pentru că uităm". Uneori, efectul acțiunilor din trecut se manifestă la un moment ulterior în aceeași viaţă, alteori se actualizeaza doar într-o viață viitoare, când condițiile sunt propice. Chiar când se manifestă în viața actuală, noi am uitat de mult acțiunea respectivă. Și nici nu putem vedea întotdeauna legătura, pentru ca ea nu este doar la nivelul fizic, material. Căile "Domnului" nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. Este nevoie de o adâncă profunzime spirituală.Chiar mai dificil este să poți vedea conexiunea cu o faptă dintr-o viață anterioară, mai ales când cei mai mulți dintre noi ne întrebam încă dacă așa ceva chiar există.Karma nu înseamna neapărat ceva rău, și nu are decât o legătură extrem de vagă cu ideea creștină de "păcat". Nu este o pedeapsă. Este pur și simplu legea firii, unde ceea ce semeni, aia culegi. Faptele bune se vor întoarce cândva la tine, la fel ca și cele negative. Depinde ceea ce proiectezi în viață, în fiecare moment.” Pe genul american: „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită” sau mai neaoşul: „după faptă şi răsplată”...asta pe scurt pentru profani ca şi mine. Karma este ceea ce ai de plătit....Jumătate din ceaţa de pe pământ la ora actuală este din vina mea, deoarece neuronul meu este cufundat în ea de câteva zile şi se pare că nu mai e loc suficient în capşor aşa încât a început să îmi iasă pe urechi. De câtiva ani încerc să o conving pe doamna Karma sa fie îngăduitoare cu mine, am învăţat să fiu amabilă cu proştii şi să îi accept. Am învăţat să renunţ la orgoliu şi să mă pun în papucii celuilalt (sincer ăia cu sub 40 la numărul de la pantof...auuu aş prefera să aveţi sandale!). Am învăţat să iert şi să încerc să merg mai departe de impulsul de a da cu maşina înainte şi înapoi peste idioţi...aşa încât acum îmi doresc o listă de păcate ale rubedeniilor mele ca să ştiu când ajung pe plus. Cum ştiu că nimeni nu ajunge deştept şi frumos fără a calca pe capete...iar familia mea a fost şi este :D plină de oameni deştepţi şi frumoşi :P mă gândesc că or fi câteva pogoane de una, alta :). Aşa incât ador semnele însă parcă aş mai vrea şi mură in gură cateodată ca să ştiu că deciziile mă duc pe calea bună şi cam cât mai e până departe :) Eu iau toate semnele şi toţi oamenii pe care îi cunosc în ultima perioadă şi care îmi influentează în bine viaţa ca pe nişte indicaţii date de karma mea, care vrea să mă ajute să ajung pe zero cât mai curând posibil. Undeva mic, fara legatura cu cele de mai sus - trebuie sa menţionez o persoană specială! Am cunoscut-o acum multă vreme şi m-a încurajat sa îmi pun mai abitir pe picioare blogul! La mulţi ani, my favourite MC! :)

Karma, karma si iar karma

Stiu, m-ati dat la "disparuti"!:P Am deja 2 zile 3 zile (eu si matematica.. :D) de cand nu am mai scris aici, si vad ca lumea continua sa verifice zilnic daca a mai aparut ceva... :) Nu e din lipsa de subiecte ci din pura lene, cateva zile de concediu si m-am transformat intr-o leguma de canapea :)! Insa gata cu leneveala, e timpul sa trecem la lucruri serioase! ;)
Si cand spun lucruri serioase, inseamna ca trebuie sa scriu despre ceva ce mi-a impresionat weekendul. De curand, m-am implicat intr-o organizatie care sustine vorbitul in public. Desi abia i-am cunoscut trebuie sa spun ca imi plac! Urmaresc evenimentele lor de cateva luni bune insa niciodata nu am ajuns la unul, dar sambata cu ajutorul la 15 remindere si a faptului ca m-am alaturat echipei de organizatori, am avut prima experienta "Public Speaking". Si m-am indragostit! Pe langa faptul ca primul si ultimul discurs mi-au mers direct la suflet si mi-au intarit credinta ca tanti Soarta e mereu prezenta, restul discursurilor m-au atins, fiecare in felul lui. De la gateala pana la sport, sau de la cum sa te reindragostesti de persoana de langa tine, din nou si din nou pana la puterea de a ierta, indiferent cat de greu crezi ca iti este....Ei bine, energia pozitiva pe care am simtit-o de la cei 50 de participanti mi-a dat incredere in abilitatile mele de orator si in urmatoarele intalniri am de gand sa apar acolo si sa tin un discurs despre orice altceva decat despre munca si chestiile legate de servici, si sper ca energia acea sa o simt si altfel decat ca simplu participant!
Doi speakeri vreau sa ii mentionez: Andrei - care a vorbit despre cum s-a reindragostit de sotia sa si despre faptul ca de fapt schimbarea trebuie sa vina din tine nu de la cel de langa! Se prea poate sa fiu subiectiva deaorece pe pe Andrei si sotia lui i-am cunoscut la o "evadare" la gatit si mi-au facut o impresie solida! Ii felicit pentru ce au si imi doresc sa gasesc si eu asa ceva!
Al doilea speaker care m-a impresionat a fost Paul, care a vorbit despre campul energetic pe care il transmite inima si care este mult mai puternic de cel transmis de cap. Tot el a vorbit si despre iertare si cate ceva despre ura....m-am regasit in discursul lui...inca mai am de lucrat la a ierta si merge mai departe insa cu munca si perseverenta mutam muntii din loc :)))
Asa cum ziceam mai sus soarta este acolo mereu prezenta si iti scoate in cale oamenii care trebuie.
Despre sedintele de Public Speaking gasiti informatii pe facebook, pe youtoube exista inregistrari ale discursurilor tinute pana acum insa puteti sa va alaturati si groupului de yahoo - daca printre voi sunt amatori care doresc sa isi imbunatateasca calitatile oratorice primind feed-back constructiv, sau care pur si simplu vor sa invete sa vorbeasca in public, aici e locul vostru! :)
O sa sharuiesc cu voi momentul meu de glorie de la PSSG cand va veni :) tineti aproape!

Saltimbanco

Week-end de blogger, aglomerat si plin de invataminte! Pentru mandea acest week-end a insemnat karma din toate partile! Pentru ca sunt inca sub influenta vom discuta despre Cirgue du Soleil - Saltimbanco. Restul subiectelor in perioada ce va urma :P. Datorita epidemiei de pojar care umbla prin Bucuresti, karma mi-a pus in brate o invitatie VIP la ultimul spectacol din capitala. Un show sold-out si suplimentat in spumele marii, mi-a lasat un gust inca nedefinit. Un mare multumesc merge catre zeul Pojarului si catre Stefan, care in urmatoarele 2 saptamanii ii va aduce ofrande primului, sub forma a mii de bubite! :) Dupa ce am luptat cu nametii si cu frigul ca sa ajung acolo asteptam...ceva! Daca costumele pline de culori vii si scena la fel de colorata m-au incantat peste masura, asteptam ca numerele de circ sa vina si sa ma ridice in al noualea cer. Ei bine nu! De mica aceasta trupa de circ a insemnat pentru mine perfectiunea de a face spectacol cu acrobatii...Inca imi aduc aminte pe la 15 ani, cum stateam nemiscata in fata televizorului si gustam fiecare numar care venea din partea lor. Atunci nu imi inchipuiam ca poate fi ceva mai inaltator, decat sa participi in public, la asa ceva.Chiar ma gandeam daca as putea si eu sa fac asa ceva :) Azi insa cred ca erau sanse sa fie si mai bine! :) Trebuie sa laud oamenii din spatele spectacolului, multitudinea de ore lucrate, costumele multicolore splendide si oamenii de pe scena care au fost minunati prin ceea ce fac!Insa coregrafia, numerele alese puteau sa mai fie "polisate" :). Si, cred ca in ciuda numeroaselor ore de munca, cand la final sala se ridica in picioare si te aplauda fara limita, merita! Nu a fost cazul si aici :(, insa oricum, poate daca voi mai avea ocazia sa ii revad si atunci voi veni cu o opinie clara, daca imi plac ori ba! Locatia execrabila!Daca s-ar fi tinut la Circ si nu la romexpo ar fi fost mai de impact! :) Acum intrebare: pot sa sharuiesc de pe youtube ori ba? cum a ramas cu acta? :)

Voluntariatul haine albe....

Postul de mai jos este un post scris in 2008 care nu a apucat niciodata sa vada lumina internetului. Este un post scris cu inima, dupa o vizita la un proiect, asa incat nu tartacuta a dictat cuvintele, din acest motiv poate vor lipsi aberatiile. Este un post serios, azi recitindul-l, am spus ca merita sa fie vazut si de voi! Proiectul de care vorbesc mai jos, este unul care mi-a ramas adanc in suflet! :) Ii lipseste creativitatea si ironia cu care v-am obisnuit insa bear with me and read between the lines. "In urma implicarii in proiectele voluntare United Way, am ajuns in comunitatea sociala "SOS Satele copiilor" - un proiect austriac.Motivul prezentei noastre acolo era o cerere de sustinere adresata United Way pentru continuarea prevenirii separarii copiilor de familia naturala prin asistarea si sprijinirea parintilor in vederea dezvoltarii competentelor parentale si sustinerea copiilor atunci cand apar probleme in dezvoltarea acestora. Satucul unde se desfasuara programele SOS se afla pe Floreasca langa Oracle, poate de mmulte ori ati trecut si ati admirat parculetul cu casute cu aer de vacanta la munte. Aici am cunoscut doua familii aflate in program: una cu 9 copii si o pereche de bunici care au decis sa creasca cei 3 nepotii - abandonati de prima lor fiica, pe rand in spital. Au fost de acord sa vorbeasca cu noi, sa ne spuna cum au fost ei ajutati de voluntari si de cele trei doamne din proiectul SOS Satele Copiilor. Prichindeii ne-au facut felicitari, ne-au povestit cum a fost anul trecut in tabara si cat de mult si-ar dori sa mearga si anul acesta, cum merge scoala si ce le place, cum merg la cercul de informatica.... Personal, pe mine, m-a impresionat Maria Ponomorenco (sper ca am scris corect numele). Un copil superb, in varsta de 11 ani - care deseneaza, canta si vorbeste foarte frumos insa cu maturitatea unui om de 30 de ani....ea este intruchiparea expresiei: 11 going on 30. Trebuie sa le mentionez pe coordonatoarele proiectului SOS Satele copiilor: Lavinia Hagiu si Marcela Biliuta care merita toata stima! Au, intodeauna, un cuvant de alinare (cateodata doar de atat de putin este nevoie), idei care sa aduca zambetul pe buzele copiilor si mai ales au multa dragoste de daruit. Stau in fiecare zi alaturi de cei 200 de copii aflati in program si familiile lor si cauta sa ii ajute in solutionarea problemelor zilnice. Ca sa aflati mai multe despre proiectele celor de la SOS Satele Copiilor puteti accesa site-ul lor, unul hasliu, plin de viata si de sentimente calde, la fel ca oamenii implicati in el. http://www.sos-satelecopiilor.ro/index_ro.html Lucrul de care au mereu nevoie sunt voluntarii....."

Mi-a placut ;)

Zilele astea cautand o informatie despre un anumit eveniment, am dat peste un articol, intr-un numar vechi din Tango (parca) despre gelozie si cum ea pune stapanire pe femei. Foarte misto articolul, ca o femeie care am fost acuzata in trecut de gelozie excesiva si posesivitate, va dati seama ca nu aveam cum sa nu imi arunc un ochisor ager peste ;). Carligul care m-a agatat a fost: “Gelozia este varianta romantica a unei cistite”, dureri, usturimi si o stare generala de disconfort, numai ca de data asta la nivel sufletesc. Imi pare rau al naibi de rau, ca nu am retinut numele autoarei insa in multe din exemplele oferite de ea m-am citit pe mine si parca a fost altceva cand am vazut scris negru pe alb ceea ce avem de mult in cap, ca sa vezi ca nu sunt singura isterica :))

Atunci cand inspiratia e cal naravas...

Azi ma chinuie talentul, sa fie de la bocancii noi achizitionati care inca ma mai strang pe la cusaturi...sau sa fie de la faptul ca iar am privit stelele mai bine de jumatate de noapte, habar n-am. Insa talentul urla, se zbate si da cu pixul in mine. Pentru a il calma, am incercat sa scriu o parte din ideile care imi vin in cascada in cap! Ei bine, numai ca dupa un anumit debit, nici macar tehnica de dactilografierere la care sunt maestra pe telefon nu ma mai salveazs. Si sunt idei bune asa ca nici nu prea le-as lasa se duca la vale, pentru ca daca se duc...duse raman....

Unul din mailurile citite azi m-a inspirat sa scriu despre amintiri si despre prieteni. O discutie mai aprinsa m-a inspirat sa scriu despre iubiri - viitoare, avute, pretuite sau pierdute. Bocancii (de care apropo sunt extrem de mandra incat cred ca vor primi o poveste ;)) m-au inspirat sa scriu despre moda si efectele ei. Persoanele pe care le-am cunoscut in ultima perioada m-au inspirat sa scriu despre evolutie si cunoastere. Cartea recent citita ma indeamna sa scriu despre decizii. Masina ma indeamna sa scriu despre parcare, piese si preturi....

Apai din multitudinea de subiecte, pe care sa il abordez mai intai? Azi am o stare care joaca ping-pong intre bine-dispusa (aici e de vina soarele) si PMS acut (aici e de vina, noapte nedormita avuta), asa incat orice subiect as aborda va incepe haios si va sfarsi intr-o nota sumbra si intunecata ca somnul pe care il astept cu ardoare noaptea :P deci momentan iau notite de subiecte si dupa ce le sedimentez o sa vin cu niste posturi adevarate! ;)

 

 

 

Eu cu pixul pe hartie

Mi-am reluat activitatea de a scrie, si nu on line ci cu pixul pe hartie. Stiu, stiu...ce suntem in epoca de piatra? Cine mai scrie cu pixul pe hartie, cand in ziua de azi totul e on line si inseamna "cut", "copy", "paste" sau "delete". Ei bine, mandea! Datorita cursurilor la care m-am inhamat in ultima perioada pentru dezvoltare personala am inceput din nou sa iau notite! Asa si-a adus Marin aminte ca stie sa scrie si altfel decat cu ajutorul tastaturii, si scrie inca suficient de citet incat pot copia si altii dupa ea ;) :P Si pentru ca pe langa scris lui Marin mereu i-a placut sa vorbeasca mult s-a apucat si sa studieze vorbirea corecta! Asa incat dupa un curs maraton de dictie cu multe cuvinte alambicate si in care a invatat sa deschida gura, sa respire corect si sa pronunte toate literele dintr-un cuvant, acum a venit timpul sa foloseasca acest lucru si sa isi lucreze vocea. Asa incat de saptamana trecuta face un curs care duprinde pe langa tactici de intonatie si respiratie, si tactici de voice acting - habar nu am care este traducerea mot-a-mot in romana insa cred ca merge foarte bine modularea volumului si tonului vocii :D ca sa fie mai cu mot! Si ca sa fie cu folos toate aceste cursuri s-a hotarat sa se apuce si de vorbit in public asa incat s-a alaturat unei miscari care face exact acest lucru: tine discursuri - despre orice subiect care iti vine in minte! Pe langa implicarea pe care o planuiesc sa fie activa in organizare, vreau sa imi inving si tracul de a vorbi in fata multumilor si cine stie ce s-ar putea sa mai descopar ca imi mai poate pielea! ;) Ca piesa pentru aceasta scriere, alesesem o piesa de dragoste insa asta merge mult mai bine si parca chiar te pregateste de week-end! :)

Cand gura bate audienta...

Sa fie de la cititul in exces, de la cursurile despre care va voi vorbi cu alta ocazie sau doar de la faptul ca in ultima perioada cea mai noua pasiune a mea este sa caut sinonime si sa vad cu interes cate descopar pentru fiecare cuvant in parte, insa am devenit atenta la cum vorbesc si cum scriu oamenii din jurul meu. Este un lucru bun pentru mine, pentru ca prin puterea exemplului am si eu posibilitatea de a imi schimba felul de a scrie, de a ma exprima si de a vorbi cu toata gura, ca sa zic asa! Din pacate pentru acest blogger insa, indelednicirea aceasta duce la lezarea timpanelor cu ce aud la radio….mai nou, da ascult radio, dimineata in drum spre serviciu!....noroc cu zapada, asa incat mai bine de o ora si jumatate mi-o petrec audind matinalele de pe diverse posturi fm. Nu mai departe de matinala zi de azi, o aud la un radio proaspat reformat ca sa zic asa, pe zana prezentatoarea matinalului ca i se adreseaza colegului de cusca cu “ba!” si “haide ma!”….Acest lucru venind dupa saptamana trecuta cand omul i-a ridicat o gluma misogina la fileu, doamna/domnisoara a spus: “adica cum? Eu nu inteleg! Eu trebuie sa ma atac?”…..cuvintele la ambele exemple sunt de prisos, cel putin pentru Marin…fiecare e liber sa vorbeasca cum vrea si sa foloseasca ce cuvinte isi doreste. Doar ca eu ma astept ca atunci cand ascult radioul, pe langa vocea care sa ma excite auditiv de care vorbeam aici si care e din ce in ce mai rara, sa aud si o leaca de educatie si nu aia pe care ti-o ofera Ferentariul. E un lucru stiu ca in televiziune cat si in radio, limbajul folosit de multe ori nu este cel acceptat de academie ca unul “elevat”, insa totusi atunci cand printre ascultatorii tai s-ar putea numara si copii sau adolescenti am mai multe asteptari de la tine, omul de radio/televiziune. Ma astept sa ai ceva la mansarda cand iesi sa comunici in eter, nu zic ca trebuie sa ai o garnitura de tren de carti citite, merge si un vagon; insa arata, nene, ba, ma, frate, soro ca ai un neuron si ca il folosesti. E bine, daca totusi faci radio/televiziune si ti-ai dat mai tarziu seama de asta si timpul nu iti mai permite sa “te citesti”, poti adopta varianta Monica Gabor si in fiecare dimineata cand iei micul dejun sa inveti trei cuvinte din dictionar. Daca esti ambitios din fire, poti invata si antonimele si omonimele celor 3 cuvinte, pentru un progress rapid in vorbirea si folosirea cuvintelor propriei limbi. Marin avea stresuri ca nu poate pronunta corect, clar, rapid si cu toti dintii din dotare nazolaringofaringian sau otorinolaringologic, insa in ziua de azi cred ca doar pentru mine si pentru profesoara mea de dictie acest lucru este o problema reala...daca poti pronunta corect ma, ba, pisi, fa si altele de gen esti in siguranta si ai o sansa de a face cariera pe undele radio!

Piesa memorabila

Se intampla la toata lumea, sunt convinsa... sa auzi o piesa undeva si sa iti ramana intiparita cu litere rosii in creier, sa te trezesti ca o fredonezi in drum spre cumparaturi, ca e primul lucru pe care ti-l fredoneaza neuronul in timp ce tu incerci sa te trezesti si sa iti bei cafeaua :P. Ei bine pentru mine, in perioada asta piesa de mai jos mi-a devenit personal stalker...o aud la orice colt de strada, in masina, in magazin....va spun ma urmareste! Chiar ma trezesc ca dansez in ritmul ei, evident in versiunea cantata de neuronul meu dimineata :) azi intr-un sfarsit am cedat torturii si am incercat sa aflu cum se numeste, cu ajutorul retelelor sociale chiar am identificat-o asa incat ca sa "scap" de obsesia ei mi-am pus-o sonerie pe mobil. Asa incat de acum inainte daca voi raspunde foarte greu la telefon, va fi pentru faptul ca dansez si cant pe soneria lui ;) Care e piesa care v-a marcat voua, neuronul in perioada asta?

Sine ira et studio! sau ce fac 8 ore de somn

Asa se simte Marin in dimineata aceasta - libera, fara sentimente negative! Si trebuie sa recunoasca ca este un sentiment minunat! La naiba, cateodata este ingrozitor de greu sa fi optimist mereu! De multe ori bancul acela care se refera la copilul optimist care gaseste sub pom, o balega si se bucura intrebandu-se unde e calul, e al naibii de pus in practica la -10 grade. Insa cand, dupa ani de zile de auzit acest banca inca te bufneste rasul, atunci mai ai o sansa sa fi optimist! Si cum karma buna se atrage cu miere, adica cu ganduri pozitive, azi am ales sa caut calul.... :) care cel mai probabil este undeva prin Maldive la soare si bea niste Cosmopolitan, insa nu ne incurcam in detalii!

 

Aseara, in loc sa lucrez la proiectele care mi-ar aduce bani, m-am pus in pat pret de un episod de serial dramatic si adormita am fost pana azi la ora 6.30...doamne bine fu! Se prea poate ca si aerul rece inghitit ieri in tone industriale sa imi fi prins bine sau sa fi fost curentul de la cele trei usi prinse in centura de siguranta care tindeau sa se deschida la fiecare curba...nu vreau sa ii fur nimanui din merite insa oricum o noapte cu somn lung si adanc face minuni, va zic! :) Si cred ca acestui SOMN i se datoreaza starea mea de pozitivitate in doza dubla! Am ales azi ca oamenii meschini si mici ;), care obisnuiau sa imi strice ziua pentru ca ma lasam marcata de gesturile lor sa devina subiect de gluma si de compatimire. Am ales ca oamenii prosti, doamne multi sunt, sa devina subiect de mandrie ca la mine la mansarda un singur neuron, face treaba a 1000 neuroni de-ai lor.  Am ales ca zapada inghetata este buna pentru fitness moca :P. 

 

Insa cel mai important am decis ca daca ma dau cu fundul de pamant nu inseamna ca mi se va face voia ci doar ca ma voi alege cu o enorma durere de posterior. 

 

Asa ca out with the bad and in with the good, vorba americanului si sa ne cautam fiecare propriul cal, zic! :) Si daca nu merge "cu calu'" apai mai am varianta de a imi scrie cu ruj pe oglinda "bai optimisto!" si poate asa va da rezultate, pentru ca sincer drobul de sare daca e sa pice, pica oricum, insa nu inseamna ca trebuie sa imi tin teasta sub el ca sa ii atenuez picajul :P

 

Hai sa avem o zi frumoasa, orinde ne-am afla si oricati prosti am intalni in cale! :)

Atunci cand eu devine EU!

Azi mi-am dat seama ca timpul petrecut cu mine si cu gandurile mele, este indispensabil pentru a fi o persoana fericita...sa stai sub umbrela uitandu-te la zapada cum cade si sa citesti o carte poate fi cea mai minunata experienta, mai ales daca faci asta band o ciocolata calda care anuleaza orice senzatie de frig. Mi-am amintit ca iubeam sa citesc si ca asta ma facea mereu sa ma simt bine, asa incat acum recuperez citind orice, oricand, oriunde...cartile au redevenit parte din mine...si timpul petrecut in compania lor este de fapt timp pe care il petrec cu mine! Si eu sunt o persoana specila nu d'aia cu loc preferential de parcare desi mi-ar surade cateodata :P ci o persoana minunata! Si sunt in stare sa fac al naibii de multe chestii misto si stiu o gramada de chestii. Am reinceput sa nu ma mai privesc prin ochii unei persoane care nu ma place, ma privesc prin ochii mei si la naiba imi place ce vad, uitasem ca sunt sexy, ca pot sa ma simt bine si ca am enorm de daruit! Nimic nu se compara cu "tu" atunci cand esti "TU", cand iti permiti sa te gandesti la tine si la faptul ca tu trebuie sa contezi, ca nu trebuie sa te compari cu nimeni pentru ca nimeni nu poate fi ca tine! Una din cartile pe care le-am citit in ultima perioada mi-a reamintit ca daca vei incerca sa schimbi oamenii de langa tine nu vei ajunge decat o femeie care iubeste prea mult dar cu prea multa amaraciune, prea multe lacrimi si prea multa tristete. Singura persoana pe care ar trebui sa o schimb cand esti nefericit esti tu, nu persoana iubita, nu parintii, nu prietenii doar pe tine si daca ceilalti accepta schimbarea foarte bine! Daca nu, inseamna ca nu merita sa faca parte din viata ta. Este pentru prima oara cand eu imi spun ca sunt frumoasa si nu mai astept ca altii sa o faca, imi spun ca eu sunt desteapta si nu mai astept ca altii sa o faca...in fond persoana care ma cunoaste cel mai bine, nu pot fi decat eu, nu? Si daca altii vad aceste lucruri in mine si multe altele, oare nu e timpul sa deschid ochii si sa ma vad la justa mea valoare? Mi-am readus aminte ca pot fi femeie, pot fi seducatoare...ca pot fermeca pe cineva cu o privire increzatoare chiar si cand nu sunt machiata si ca pot sa fac absolut tot ce imi pun in cap! De ce oare am uitat asta? Zapada de azi mi-a aratat sunt frumoasa, fara machiaj, fara masca si fara un rol jucat...eu, Marin sunt frumoasa! Asa mi-am petrecut eu prima ninsoare din anul 2012...cu mine, m-am redescoperit si sa va spun un secret....cred ca m-am indragostit...de MINE! :) Piesa de mai jos, de fapt mixul celor doua piese imi place la nebunie asa incat o impartasesc cu voi!

prima zapada in parc....

Ultima poza mi s-a parut geniala. Semnul de "ocolire" urcat in pom, deasupra unui cuib de banci stranse parca asteptand amantii sa se ascunda de privirile indiscrete.....superb pentru o zi de iarna :)

Potential sau pentru ceea ce merita sa lupti - rezolutie de anul nou

A fi fericit nu vine pe tava de cele mai multe ori, din pacate pentru mine nu am fost niciodata o mare luptatoare: in dragoste, in cariera, la scoala asa incat fericirea daca implica lupta nu prea avea cum sa ramana mult prin zona mea. Acolo unde am vazut potential, daca a implicat lupta cu sange de cele mai multe ori mi-am luat bocceluta si am plecat in cealalta parte, asa am facut acum multi ani si am continuat sa o fac desi anul trecut mi-am jurat ca nu ma voi mai da la o parte. E trist, pentru ca potentialul nu este ca si gunoiul pe strazile Bucurestiului, adica sa il gasesti la orice colt de strada, tot anul trecut am vazut in fata mea potential, si pentru ca nu am reusit sa imi amintesc cine sunt si cum sunt, nu am reusit sa scot maximul desi zilnic vedem sanse si in mintea si in inima mea imi dadeam seama ca stateam pe un bolovan care ascundea o minunata nestemata si care depindea doar de mine sa se transforme intr-o minunata bijuterie. Am crezut in nestemata acea multa vreme insa niciodata suficient de mult incat sa o lustruiesc, m-am lasat absorbita insa de neincrederea in mine si am preferat doar sa sed pe ea, ca intr-un final sa ma ridic si sa plec. Eram cineva care, cu ochii mintii si cu cei ai inimii, vedea un lucru minunat insa nu reusea sa isi mobilizeze muschii corpului asa incat sa il scoata la iveala! De acum inainte voi lupta pentru lucrurile cu potential din viata mea! Ziceam zilele trecute karma iti scoate in cale oameni de la care sa inveti, multa vreme cineva mi-a spus ca lupti pentru chestiile in care crezi, am zis ca o voi face insa m-am lasat descurajata! Alaturi de rezolutia anului nou in care imi doream sa fiu fericita, mai adaugam una zilele astea: sa lupt pentru chestiile cu potential, sa nu mai renunt si mai ales atunci cand gasesc ceva ce are sansa sa se transforme in nestemata (cariera, dragoste, eu) sa pun mana, ca ajuta mult la conditia fizica, si sa ma apuc de lustruit! Poate va merita sau poate nu, insa important este ca la final va fi o calatorie de care ma voi fi bucurat si s-ar putea sa mai descopar si ca a meritat munca si daca nu, ce conteaza? Va fi fost o mare distractie! ;) Crap, somnul se pare ca nu ii prieste lui Marin, mai ales daca e jumatate de noapte si jumatate de zi :)))! si pentru a va fi alaturi de o postare lacrimogena pe o parte si plina de bijuterii pe alta, va pun o melodie care pe mine ma bine-dispune mereu. Am ales o versiune sexy pentru ca merge cu noua mea personalitate! :)

Postarea de luni :) sau ce citeste lumea acu trei luni si scrie abia azi despre :))

Mi-a ramas in cap ceva ce am citit acum multa vreme pe blogul unui nene, e singura postare pe care am citit-o insa asta pe care mi-au cazut ochii m-a urmarit. Iar in perioada asta in care incerc sa redescopar chestii uitate despre mine, mi-am dat seama ca omul avea dreptate. In mare zicea cam asa...atunci cand vedem ceva care ne-am dori sa avem si noi in viata: o relatie perfecta, un copil destept, un job plin de satisfactii, o silueta de invidiat primul sentiment pe care il incercam este invidia iar gandurile sunt de genul: "de ce ala si nu eu?", "ce are aia si nu am eu?" etc. In loc sa simtim bucurie, pentru oamenii aceia ca si-au gasit ce isi doreau si sa ne dorim si noi sa fim la fel de norocosi incat peste un timp sa putem fi la fel ca ei, noi devenim invidioasi si ne incarcam cu energii si sentimente negative! El zicea ca atunci cand esti pozitiv, si viata e pozitiva cu tine sau ma rog, ceva de genul :P. Si pentru ca in capul meu a facut sens ce zicea omul acela, mi-am dat seama ca in perioada in care eram pozitiva si aveam un mojo bun, karma ma rasplatea cu o gramada de bunatati :) asa incat desi pe undeva m-am uitat pe mine, week-end-ul asta am gasit cateva bucatele prin camara! Mi-am dat seama ca sunt o persoana wow, ca am forte multe de oferit, ca stiu o gramada de lucruri, inca mai am de regasit frumusetea, super energia si desteptaciunea (gasitorului recompensa!!!) :)) insa abia am plecat la drum, asa incat cred ca sunt pe calea cea buna, de a imi regasi increderea in mine. Acum multa, multa, multa vreme persoana cu care imi imparteam viata, a dus munca de lamurire si a adaugat caramizi peste fundatia inceputa de familia lui Marin insa pe care blogarita de mine o lasase in paragina. Mi-a dat aripi si m-a invatat sa zbor, sa am incredere in mine si in cei din jurul meu, sa caut sa invat mereu lucruri noi si sa impartasesc si altora lucrurile pe care le stiu, sa imi iubesc defectele si sa muncesc sa le indrept si mai presus de toate m-a invatat ca pot sa fiu independenta fara insa a calca lumea in picioare, asta a fost partea cea mai grea pentru copilul super rasfatat caruia ii se cuveneau toate :D! In perioada acea, increderea mea a cunoscut spatiu cosmic :) Anul trecut, am uitat toate astea si am devenit o persoana agasanta si chinuitoare pentru mine si pentru cei din jur, chinuita de indoieli, am inceput sa imi vad doar defectele si sa imi neg calitatile, mi-am indepartat oamenii dragi (e drept unii sunt la mii de mile distanta, dar asta nu e o scuza :)), am uitat sa investesc in mine, sa imi acord timp si am uitat sa zambesc, motive pentru care am devenit nefericita si in loc sa fac ceva ca sa schimb situatia m-am complacut in ea. Una din rezolutiile de anul nou era sa redevin fericita asa incat sa am mereu motive sa zambesc, pentru ca viata e scurta si nicioadata nu stii cat de repede iti vine timpul! Inca din primele zile ale anului incerc sa imi aduc aminte de spatiul meu cosmic, de aripi, chestiile din neuron si mai ales de persoana mea! O femeie puternica caruia nu ii sta nimic in cale! Week-end-ul asta mi l-am dedicat, am petrecut timp cu mine, chiar sunt o tipa misto :)))), am invatat lucruri noi, am cunoscut oameni draguti, am fost motiv de inspiratie pentru cineva, am primit aplauze la scena deschisa si mi-am dat seama ca am o problema cand vine vorba sa pronunt repede: "sase sasi in sase saci!" de trei ori :)))! Am facut de toate mai putin partea cu marea! :( Cum neuronul meu este cel mai activ noaptea, sambata pe la ora 1 si ceva mi-a spus ca datorita faptului ca duminica la ora 9 aveam deja angajamente, era cam greu de realizat si drumul inapoi in timp util dupa vederea rasaritului, asa incat am amanat pe vinerea urmatoare, si am inlocuit autostrasa A2 cu un somn bun! Promisiunea de la comentariu se amana pe saptamana urmatoare, Florian! ;) LE: am pus si o melodie ca sa va tina companie cat cititi ditamai postul :))

Google on the map

Tocmai am primit un telefon care mi-a adus un mare zambet pe fata, un prieten de la Valcea m-a sunat si mi-a spus sa dau cautare pe Google dupa orasul lui si sa dau scroll pana la ultimul link gasit de Gogu pe prima pagina ;) va las pe voi sa va delectati cu raspunsul ;) Merci Alecs! ;)

Anul 2011 in postari sau prima rezolutie de anul nou

Cu soc si groaza, m-am uitat acum la numarul de postari din anul 2011, am fabulosul numar de 40...m-am intristat peste intristarea pe care deja o aveam, chiar am neglijat blogul in favoarea retelelor de socializare gen facebook, twitter si altele de gen....e trist pentru ca de fapt blogul mi-a fost mereu cel mai ieftin psiholog ....de ce oare am renuntat sa mai scriu? Ia sa revenim la ganduri mai bune si sa incepem din nou sa ne aducem contributia in neant :P. Apropo de asta, saptamaniile trecute, aflandu-ma intr-o librarie...stiu, stiu va las sa va reveniti! :P am achizitionat o carte de Edgar Alan Poe! Soc si groaza! :) cand eram mica eram fascinata de cartile lui si imi aduc aminte ca una din povestiile care m-au impresionat la vreme aia, am avut-o pe caseta audio, niciodata nu in copie tiparita, "Carabusul de aur". Ascultam caseta mereu si mereu si alaturi de Greuceanu mi-a infrumusetat copilaria asa incat atunci cand mi-a sarit in fata cartea lui Poe, care pe langa carabus mai continea si alte povestiri scurte nu am rezistat tentatiei si intr-o mana tinand cardul si in alta cartea m-am indreptat grabita spre casa de marcat, parca fugarita de teama sa nu mai descoper si alte carti care s-ar cere cumparate, de amintirile din copilarie ;) Cartea este exceptionala, iar povestea carabusului...a reusit sa nu dezamageasca copilul din mine. Una din rezolutiile de anul nou este sa citesc mai mult, asa incat inca de la inceputul anului am cam citit la greu diverse carti! Parca cunoscandu-ma sau poate impinsi de lipsa sinonimelor din exprimare a determinat lumea din jurul meu sa imi ofere cadouri de Craciun sub forma de cartile de orice tip si fel: de la istoria fotografiei de reclama pana la carti SF referitoare la alegeri, audio-book-uri plus o gramada pe care in ultima vreme mi le-am achizitionat cu manuta mea stau la rand sa fie citite. La astea se mai adauga si audiobook-urile primite de-a lungul anului si cele legate de job care isi asteapta randul pe kindle ;) asa ca acum nu mai am nici o scuza sa nu rezolv aceasta rezolutie :) Voi ce carti mai cititi?

Spiritul Craciunului...nu e la mine! ;)

Nu ca in alti ani, m-ar fi dat pe usa afara, insa anul asta - la mine spiritul sarbatorii care bate la usa nu exista, am incercat sa il caut - in momentele in care fac yoga il tot rog sa iasa la suprafata, printre cumparaturile, facute din timp de data asta, am sperat ca il gasesc la reducere, printre tonele de felicitari primite fizic sau pe mail am sperat sa sara si sa ma apuce de nas...insa nimic. In alta ordine de idei ca tot e perioada cadourilor - anul acesta am cumparat cadouri pentru oameni care exista la acest moment in viata mea - si ieri ma gandeam ca probabil jumatate din ei, nici maacar nu se vor preface ca ceea ce au primit de la mine ii bucura, desi mi-am batut capul de 2 luni incoace sa imi vina o idee geniala pentru fiecare, sa fie ceva de care sa se bucure. Va exista si cealalalta jumatate care se va bucura si pentru o punga de nasturi si ei imi vor lumina sufletelul insa ma indoiesc ca bucuria lor imi va aduce spiritul Craciunului in sufletul meu de om hapsan. Si pentru a sunt hapsana - oricum bucuria data de cei care se vor bucura de cadourile primite va fi umbrita de aia care habar nu au sa primeasca cadouri. Trist este ca eu fac parte din gasca celor care habar nu au sa primeasca cadouri, nici macar acolo unde imi plac la nebunie si chiar ma bucur ca le-am primit nu prea dau pe afara de entuziasm si am fost asa de mica - oare voi reusi vreodata sa ma schimb? Sa arat pe fata mea bucuria de a primi un cadou? Exista o scoala care te invata arta plina de subintelesuri si tertipluri a primirii unui cadou? Daca da, sa stiti ca pe lista mea de Craciun se afla dorinta de a afla toate secretele acestei arte ;) Stiu, stiu sunt subtila ca un marfar, obisnuia sa imi spuna un fost prieten ;). Si cum pentru toata lumea aceasta este o perioada plina de bucurie sau cel putin asa ne invata filmele americane, acolo toata lumea gaseste solutii la problemele mondiale, se indragosteste desi erau de secole singuri si uraciosi, se impaca cu oamenii peste care au dat cu masina sau carora le-au facut chestii si mai grave in restul anului - parerea mea este: ciuciu!...filmele americane creaza asteptari si la noi de la o perioada, care pentru romani se rezuma la a manca acasa, la rude, la prietenii, la rudele prietenilor, in oras si pe unde mai ai ocazia sa o faci gratis! Deci bag eu seama ca problema cu Craciunul este de fapt la americani aia au creat o moda ca trebuie sa fii bucuros si plin de spiritul Craciunului, eu cred ca de fapt acest spirit care se revarsa zilele aste de peste tot este de fapt gasit pe fundul sticlei de vodka si de aici toata lumea este plina de fericire si are chef de toate cele. Noi suntem cu picioarele pe pamant, mancare frate! ce spirit al Craciunului, ce bucurii pentru cadouri primite - astea sunt idealuri americane, mancarea din plin este un ideal romanesc si ca o persoana care a dat jos 10 kg in ultima perioada si pe care o incap o multime de lucruri ar trebui sa ma focusez pe acest aspect si sa nu mai visez la prostii cu spirite si bucurii. Si in loc de concluzie daca nu se bucura de cadou, trimite-ii in anul urmator cu urale ;) :P ca viata oricum merge inainte indiferent daca unul sau altul se bucura de efortul tau sau nu. Important e ca pentru mine ca atunci cand mi-a venit idea geniala ce sa iau pentru fiecare m-am simtit fericita iar in perioada asta ma multumesc cu putin ;) asa ca asta e o realizare! Hai sa aveti un Craciun Fericit, plin de cadouri pentru care sa va bucurati macar de complezenta ca sunt oameni mici si hapsani, ca mine, care se hranesc cu bucuria voastra! ;) Poate pana la finalul anului recuperez pe partea de posturi ca anul asta am fost foooarte lenesa la acest capitol! ;) Ho, ho, hooooooooooo!

La vita e bella cum zice italianul

Azi facand dus, am observat ca soarele puternic care intra pe fereasta facea ca apa sa straluceasca, intodeauna mi a placut asta la baia mea, faptul ca fereastra lasa sa cada soarele pe apa de la dus si sa formeze mii de curcubee micute si stalucitoare exact ca intr-un desen animat - de multe ori m-am gandit ca asta este o poza pe care as vrea sa o prind si sa o am pe computer pentru a ma putea holba non stop la ea...insa a trecut ceva vreme de cand nu am mai observat asta si e trist pentru ca este un moment frumos, plin de stralucire si care iti aduce zambetul pe buze. In ultima perioada sunt mereu trista, si faptul ca am avut ceva probleme din august incoace in ceea ce priveste sanatatea nu mai poate fi o scuza...am fost o scorpie cu toata lumea si am inlocuit zambetul cu incruntatul si bombanitul - asta nu poate fi bun pentru karma mea si acest lucru se vede....dar e mult de povestit si eu acum vreau doar sa ies sa ma bucur de soare. Insa voi reveni, pentru ca toata lumea ma intreaba mereu de ce nu mai scriu, si nu mai scriu pentru ca in ultima perioada au fost atat de multe chestii pe care as fi vrut sa le pun aici insa frica sau pur si simplu aglomeratia din cap si din suflet m-a impiedicat, insa de aseara am decis ca eu sunt cea importanta si ca eu trebuie sa primez - zambetul meu trebuie sa revina, gandurile trebuie sa fie organizate, etichetate si asezate aici unde le este locul pentru a putea da idei si altora, sau de ce nu poate chiar solutii. Insa acum soare....si zambete, pentru ca nu e asa: zambeste mereu, nu stii cine s-ar putea indragosti de zambetul tau! ;)

karma asta, bat-o vina!

Viata e un cerc continuu, din cand in cand senzatia de deja-vu ma cuprinde si ma intreb daca acesta e felul karmei de a imi trage un sut in fund pentru greselile din trecut. Imi place sa cred ca karma pozitiva si lucrurile bune ar trebui sa anuleze karma negativa si greselile din trecut sau macar sa creeze un echilibru...insa in ultima perioada nu stiu daca e pozitia lunii, eu sau pur si simplu ar fi trebuit sa fiu mai atenta in trecut insa aud si simt lucruri pe care le-am spus si le-am transmis acum multa vreme, oare s-a ajuns la completarea inca unui cerc? Inca nu am o veste, sunt doar sentimente si acestea sunt contradictorii: cand ma fac sa fiu nervoasa, cand sunt hotarata si stiu ce vreau ca apoi sa ma gandesc ca sunt persoana potrivita si pozitiva iar prin asta puternica si de aici suturile karmei, insa cateodata as vrea sa prind karma de par si sa o zmotocesc bine si sa ii zic vreo doua. Insa pana o prind ma multumesc sa fac sport care sa scoata untul din mine si odata cu asta nervii si spumele pe care deobicei mi le vars pe cei din jur, care se nimeresc sa fie in preajma mea in momentul neoportun ;)) oricum yoyo-ul care au ajuns sa fie nervii mei nu ma ajuta deloc asa incat va trebui sa il transform in powerball in curand ;)

azi....voce si substanta...asta vreau!

Sunt invizibila, de fapt ma simt ca o stafie, si nu ca una prietenoasa ca si Casper ci pur si simplu ca o stafie…adica simt ca imi tarai picioarele si ca parca sunt invisibila. Azi ma dor picioarele, ma dor pentru ca in week-end m-am plimbat si mi-a placut. Insa azi sunt depresata, sunt depresata pentru ca lumea e ciudata si pentru ca azi simt din nou mediocritatea care musteste in Bucuresti. Nu spun ca eu sunt o exceptionala, cei care ma cunosc stiu ca sunt o zana ;), insa pot fi numita oricum, mai putin mediocra…insa mi-am dat seama ca acceptam mediocritatea prin ceea ce ne place sa vedem la televizor, pe ceea ce ascultam la radio si prin ce ziare cumparam. Azi ma rezum la radio si la sunetele care ies din boxa. Zilele trecute am citit un articol scris de Razvan Exarhu, presupun ca articolul il gasiti pe blogul lui daca aveti sufficient timp si/sau dispozitie sa il cititi: exarhu.ro. Azi, jumatatea cu care imi impart relele de cele mai multe ori si rar bunele, ca doar traim in Romania, mi-a adus aminte ca exista o vreme in care omul acesta vorbea la radio. Pe vremea aia ascultam radio, incerc sa o fac din nou insa oricat as vrea si pe orice post m-as plimba, vocile imi zgarie auzul iar comentariile ma fac sa simt nevoia de a ma da excesiv de repetat si tare cu capul de birou, volan, orice suprafata dura care mi-ar ucide neuronii imbinati de “glumele, repetitiile, vorbele de duh” care ies din boxe/casti si ma ataca la fiecare schimbare de frecventa. Si daca toate aceste polologhi ar fi spuse de o voce suava, care la simpla citire a unui text din ziarul de la chiosc, m-ar face sa inchid ochii si sa imi imaginez cum ar fi ca acea voce sa imi sopteasca vorbe sexy la ureche, poate as trece peste “substanta” care se trage din cuvinte insa de cele mai multe ori vocea care ma asalta la radio imi zgarie fin si ireparabil timpanul.
Vina este din nou a jumatatii mele, daca o pomenesc si a treia oara, trebuie sa imi faca un cadou frumos de aniversare pentru ca poate fi considerat ca ii fac reclama :P el poarta vina pentru incercarile mele din ultima perioada de a re-descoperi radioul. Pasiune mai veche a lui, m-a prins normal si pe mine, insa partea libera la momentul “angajarii” in aceaste discutii a fost cea critica, deoarece oricat as incerca, nu gasesc o voce care sa ma urmareasca noaptea in vise si care sa imi faca broboane pe piele atunci cand intru pe frecventa. Gasesc doar fete care par ca sunt la apogeul unei partide de sex insa fara finalizare, pentru ca atunci cand ai zice ca acum vor tipa, de fapt si-au pierdut suflu, folosesc pauza pentru a trage din nou aer in piept si incep din nous a vorbeasca cu acea voce care se vrea sexuala pana la urmatoarea gura avida de oxigen, iar a doua categorii de femei de la radio sunt cele cu voce de pitipoanca care parca acum a aterizat din nu stiu ce club si simte nevoia de a tipa in microfon in speranta ca octavele ei inalte ma vor face sa ma opresc din butonarea radioului. Barbatii, la ei am de lucru, pentru ca de multe ori imi trebuie ceva timp ca sa ii deosebesc de femei. Unde sunt vocile acelea guturale, parca coborate din cartile de Sandra Brown – acolo barbatii mereu au vocile incarcate de testosteron, mereu vocea lor suna ca o promisiune, mereu sunt sexy doar cand vorbesc, vocea alaturi de maini fac imaginea unui barbat…iar la radio in perioada asta…nu prea am gasit asa ceva.
In prima faza, cand jumatatea (ha, a enspea oara in articol hmmmm ;;) mi-a zis ca la noi, rar auzi o voce buna noua in eter, am zis ca nu se poate, lasa ca ii arat eu. Insa in ignoranta mea, datorata faptului ca de mai bine de 7 ani eu nu mai ascult radiolul, eram convinsa ca am dreptate. Ei bine, nu pot sa zic ca nu ascult, am ascultat Rock FM pe vremea cand nu vorbea nimeni, dupa care vocea de dimineata pe care eu o asteptam sa fie grava, guturala ca a unui rocker ce a crescut fumand tigari si mergand in vama cu cortul m-a oripilat, pentru ca era una de adolescent asa incat am incetat. Si acum vreo 3 ani, intr-o vreme obisnuiam sa ascult Kiss Fm, pentru ca emisiunea lui Dan Fintescu ma bine-dispunea si cumva el reusea sa puna melodiile pe care as fi vrut sa le ascult in momentul “acela”, fie ca era vorba de rock, latino sau tehno house. Insa dupa acea perioada nu a existat nimic care sa ma convinga ca vreau macar dimineata, in drum spre serviciu sa ascult radio-ul. Sau in drumurile prin oras sa setez frecventa pe un post si sa fiu incantata. Iar misiunea mea de a ii demonstra, jumatatii mele, ca se inseala si ca exista voci bune sau macar exista comentarii bune la radio, a esuat lamentabil. Iar azi discutia mi-a adus aminte ca inainte de a fi, ce o fi acum exarhu, a fost o perioada cand era Dj, cel putin mie asa mi-a ramas in cap ca am auzit de el. O voce care si acum imi trezeste un gol in stomac cand ma gandesc cat de bine suna, nu cred ca pot sa va spun o emisiune sau nu cred ca pot sa va spun ceva memorabil pe care l-am auzit cand il ascultam la radio, insa nici nu cred ca as fi vrut, vorbele lui treceau prin mine si ma vrajeau indiferent de ce exprimau, mai era Andrei Gheorghe a carui voce imi placea bine, si imi placea si stilul barbar in care demonstra romanilor ca sunt prosti pe vremea in care mai aveam sperante ca vom reusi ca natie...mai erau si fratii Vintila a caror voce imi place si azi sa o aud in supere sau in reclame, care pentru mine vor ramane vocea generatiei Pro.
Nu stiu musai daca pretentiile mele s-au schimbat datorita trecerii timpului si a faptului ca poate mi-am mai dezvoltat un neuron care sa ii tina companie primului, insa la ora asta nu pot numi nici un DJ a carui voce sa ma convinga sa raman pe postul de radio suficient incat sa imi dau seama daca imi place sau nu, cat despre a imi lua informatii din mediul radio-ului aici deja e utopie, pentru ca sunt oameni care nici macar nu reusesc sa pronunte corect numele vedetelor internationale, asa incat de a citi o stire cursiv si cu intonatie nu putem vorbi. As vrea macar sa imi capteze atentia macar incat sa raman pe postula acela de radio, pentru a ii afla numele. Stiu, stiu o sa imi spuneti ca radiourile sunt comerciale si ca poate eu nu ma aflu in targhetul lor, mi-a zis asta deja o tanti care m-a sunat sa faca un sondaj de opinie cu privire la radiourile din Romania si cand a inceput sa imi turuie gura cam depsre ce sa zic si voua aici mi-a spus ca “imi multumeste pentru timp, insa nu fac parte din targhetul cautat de ei”, raspunsul meu ar fi venit clar......”Adica sunt grasa?!” probabil ca ea nu ar fi gustat ironia, insa eu in sufletel m-as fi bucurat. Nu am apucat sa mai zic nimic pentru ca mi-a inchis telefonul in nas. Nu pot sa o acuz, probabil ca o fi zis ca am probleme hormonale si/sau psihologice iar ea nu este suficient de bine platita incat sa asculte o femeie isterica juma de ora cum comenteaza ca nu ai ce asculta la radio.
Asa incat, astept comentarii cu privire la ce voci interesante as putea auzi si ce stiri memorabile as putea asculta, ar fi de apreciat si o frecventa pe langa sfaturi, pentru ca azi vreau voce si substanta, sau macar voce....ca imaginatia face restul. ;)