Un concert sau mai bine zis "CONCERTUL"

Pe 9 iulie a fost ziua mamei mele, deosebita ca intodeauna atat de cuprinsa am fost de dramele mele interioare incat am uitat sa ii zic "La multi ani!" ca in nici un an....m-am simtit penibil. De fapt, penibil este un cuvant mult prea mic pentru cum m-am simtit mai ales ca am o mama cum multi si-ar dori. E cool si nice si se poarta frumos cu toata lumea - asta daca nu o enerveaza fi-sa in prealabil! :))) Ea ma suna daca nu sunt acasa de ziua mea si imi da cu urarile de la prima ora...io...slabut :( Insa a doua zi dupa aniversare totul mi-a fost iertat in momentul in care a urcat pe scena Bon Jovi! Desi o obisnuita a concertelor din Romania, mama astepta concertul acesta inca de prin 93 cand m-a invatat ce inseamna Bon Jovi, a venit cu caseta cu albumul These days si mi-a zis sa ascult ca o sa imi placa.Si de atunci pe langa toate formatiile pe care le avem in comun, Bon Jovi a ramas la amandoua in suflet si ca formatie si ca barbat. Ei bine mama astepta momentul din '93, am avut o tentativa prin 2007 sa mergem in Viena insa nu am materializat-o pentru ca zvonurile erau ca vine in Romania in cadrul aceluiasi turneu insa atunci au ales sofia unde a fost imposibil de gasit bilete. Asa ca cum era normal cand au anuntat Romania mama m-a sunat la 12 noaptea sa imi spuna sa intru "acum" sa iau bilete. Poveste lunga de la cumparare pe sub mana a celor din zona A cand deja erau epuizate si ajungerea cat mai aproape de scena care pana la final nu s-a mai materializat...in ciuda tuturor acestor neajunsuri mama a plans primele 3 piese si desi nu a avut ochelarii la ea, privirea ei nu l-a pierdut nici o clipa pe JBJ. Mama a fost la acest concert ca un copil intr-un magazin de dulciuri cum zic americanii, iar dupa spectacol mi-a marturisit ca nici nu s-a uitat pe ecrane pentru ca asa avea impresia ca se uita la TV insa vazandu-l pe scena era real si aproape!
Bucuria de a vedea un concert total si un formatie care face asta din pasiune mai intai de toate a fost dubla pentru bucuria mamei mele si fata ei care pe o parte zambea si pe o parte radea....cred ca a fost de departe cel mai bun cadou pe care l-a primit pana acum.