Lacul Vulturilor

Unul din evenimentele pe care JCI Buzău le-a organizat anul acesta a fost OFFROAD Experience şi cum era vorba de maşini dar şi de JCI nu aveam cum să nu particip. Am încercat un Touareg şi un land rover care ne-a dus pe drumuri unde vulturii ne treceau pe deasupra capului iar vânturile aveau interesecţie în vârf de munte din cele două oricând aş alege Land roverul, deşi mult mai dură, maşina asta e făcută pentru offroad. Touregul îţi dă confort, nu are vizibilitate deloc şi este o maşina de oraş şi atât.

Ne-am cazat aici "La cărămidari" o locaţie genială din atât de multe puncte de vedere: oamenii care o deţin sunt pasionaţi de ceea ce înseamnă natură şi a îţi trăi viaţa departe de o coorporaţie. Am avut parte de o masă la irabă verde la o stână pe un deal, alături de câine de munte şi de ciobani a căror poveste merită ascultătă şi dusă mai departe.

Zona de interesecţie a judeţului Prahova cu Buzău este de departe o zonă extrem de frumoasă care asigură, atât timp cât ai maşina necesară nişte peisaje care îţi taie respiraţia. Unul din aceste peisaje îl găseşti la Lacul Vulturilor...mai departe voi lăsa imaginile să vorbească pentru mine dar undeva la mijloc este şi o piesă care mie mi se pare că merge exact cum trebuie:

Smart

Posesoare de smart şi întemeietoare de club în România nu am cum să nu vă recomand filmuleţul de mai jos. Iar după ce în Belgia am încercat pentru mai multe ore smartul electric, pot doar să sper că următorul smart în familie va fi unul electric şi de ce nu că oraşul de reşedinţă va deveni new york :)

Imaginstică prin rezonanţă magnetică nucleară

Aşa e că sună frumos rău? Fiind un mare consumator de filme care tratează viaţa medicală, mereu am fost fascinată de analiza prin rezonanţa magnetică. Tubul acela mare şi vizualizarea interiorului uman cu ajutorul undelor neperceptibile cu ochişorul liber, ei da, asta medicină.

Piciorele mele m-au purtat prin multe locuri noi anul acesta, iar unul din ele a fost un cabinet de RMN. În urma accidentării la genunchi, o astfel de analiză era necesară. În urma ei aflam dacă aveam nevoie de opreaţie sau mai puteam ţopăi o vreme cu ce mi-a dat mama. Ei bine pe lângă faptul că te lasă în chiloţi la propriu intri într-o cameră mică li obscură, iar tunelul care la televizor pare imens e un pic mai mare decât oala de ciorbă a lui mama :P.

Şi după ce mă aşez pe masă şi îmi bag picioarele la propriu în tub, mi se spune să stau neminşcată dar nu şi pentru cât timp. În tot acest timp se aud tot felul de sunete pe fundal, la un volum acceptabil. Însă ca experienţa să fie completă mi se dă o mare pereche de caşti cu recomandarea "pentru zgomot". Ei bine, cred că erau doar "ă faşiăn" pentru că zgomotul trecea prin ele ca vântul printr-un pullover. Şi timp de mai bine de jumătate de oră am stat ascultâdn sunetele scoase de aparat, iar părerea mea sinceră este că era ca şi cum aş fi fost prezentă la un concert de muzică de club, tare şi prost. Şi nici măcar nu aveam opţiunea de a schimba canalul sau părăsi localul....ei bine....şi am stat ca un raveriţp ce nu sunt şi am ascultat ritmul obsesiv dat de aparat până când am simţit că voi strangula pe cineva. Atunci a venit asistenta şi mi-a zis că s-a terminat. Eu oarecum suprinsă că deja învăţasem modelul plăcuţelor din tavanul fals care era deasupra mea în încercarea de a nu adormi sau de a nu muşca din căştile ineficiente de pe urechiile mele. În cazul în care nu aţi observat şi nu cred că cineva a stat vreodată să facă analiza plăcilor de tavan false, dar ei bine, să ştiţi că acestea au un model la fel ca gresia sau tapetul. Şi am putut face această anailiză cât timp alţii îmi analizau mie piciorul :)

Deci e de recomandat pentru a vă pune ordine în gânduri câte un rmn şi dacă eşti dj de muzică cu bumţi bumţi, te-am prins unde îţi scrii muzica.

Hobitul - cronica de film

Am primit invitaţia de a viziona Hobitul în versiunea 3D. Mare fană a trilogiei Stăpânul Inelelor nu aveam cum să spun pas unei astfel de invitaţii. Ajungem la locaţie ne luăm biletele de acces şi popcornul şi ne pornim spre zona de ridicare a ochelarilor. Eram nerabdătoare să înceapă filmul care în primele 20 de minute aveam impresia că este pe repede înainte...în unele secvenţe hobiţi alergau atât de amuzant încât era ciudat de-a dreptul. Cu timpul, acest lucru a devenit insesizabil, culorile estompate şi terne au rămas în schimb toate cele 3 ore. La fel şi plictiseala acută pe care filmul ţi-o dă în ciuda faptului că este plin de testosteron, singurele 3 prezenţe feminine fiind elfe, două câtăreţe la harpă şi regina din LOTR.

Oricum plecarea din sala de cinema mi-a creat o mare uşurare...nu merită banii, nu merită nici măcar banii de banda de internet pentru a îl vedea on line.

Recomandarea mea este să vă petreceţi orele făcând altceva, veţi fi mai câştigaţi.

Lucruri vechi sau lucruri noi

Am învățat acum ceva vreme că atunci când ai multe pe cap te ajută să faci ceva care te relaxează, iar atunci când mai ai și inspirație e bine să te lași purtat de ea că altfel nu se știe când te mai vizitează. Azi după orele de program, lovită de inspirație și cu două culori noi achiziționate în trusă, am luat o geantă primită acum ceva vreme și care nu mi se părea cea mai bună achiziție, chiar dacă era de pânză, și i-am refăcut una din fețe astfel încât mâine cu mândrie o scot în oraș.

Urmează și cealaltă față îmediat ce îmi reînoiesc arsenalul de nuanțe deschise :D

Cum vă place?

Tricoul are deja comenzi, motiv pentru care o nouă tranșă de cumpărături urmează în weekend.

Primul tricou desenat de mine

Dupa o masa copioasa, la mama acasa, pe seara m-a lovit inspiratia iar dupa ce mi-am luat pensulele, vopselele si un tricou ce a iesit vedeti in atasament! :) Fiind primul din serie, pleaca cu dedicatie la un alt blogger, dar acesta este doar inceputul :).

Primesc si precomenzi ;)

Cadoul meu de Crăciun

Sâmbătă am avut parte de o experienţa frumoasă, datorită a două organizaţii apropiate sufletului meu: Junior Chamber Internationl Buzău şi Bucureştiul are suflet. După o săptămână plină de mici daruri de Crăciun, nu puteam decât să închei la fel. Drumul azi, m-a dus în comuna Colţi, acolo unde acum mulţi ani exista o mină de chihlimbar, acum a rămas doar muzeul. Aici trăiesc câteva sute de suflete, 50 de familii însa, lunar primesc 350 de lei pentru a supravieţui, unii au câte 3 sau 4 copii, alte familii au copii cu handicap sever pe care au refuzat sa îi abandoneze, iar alţii, după o viaţă de muncă la câmp aşteaptă poştaşul care le aduce 100 de lei....

Sâmbătă, prin donaţiile membrilor JCI Buzău, curajul lor de a se purcede la drum şi o contribuţie generoasă a Asociaţiei Bucureştiului are suflet, o parte din locuitorii comunei Colţi au avut un motiv de a zâmbi. 1 kg de zahar, 2 sticle de ulei, 1 kg de orez, 1 kg de făina au fost împarţite în 50 de porţii, 10 saci de haine şi 4 saci de jucării au fost arajate pe vârste şi mergând din poartă în poartă am urat Crăciun Fericit. Feţişoare surprinse de copii, care se luminau la vederea hainuţelor viu colorate şi a pungilor cu papuşi sau tractoare, oameni simpli care întrebau când primeau pungile cu alimente: "Sunt din ajutoare?", toate acestea le-am văzut sâmbătă. Paşii m-au dus departe, înainte de semnul de intrare în sat unde există o casă...acum era aşezată în mijlocul unui ocean de nea, fără nici un semn pe ea, parcă proaspăt aşternută, vara îmi închipui că e plin de iarbă şi trifoi!

Aici ne-a ieşit în întâmpinare o femeie simplă care ţinea în mână o carte. Casă simplă, înconjurată de pisici şi păzită de un căţel care lătra fără a se vedea dintr-o cuşcă în apropiere, doamna Diana cea care ne-a deschis uşa, ţinea în mână o carte, curioasă să ştiu dacă face lecţii, mi-a răspuns cu timiditate, că este cartea ei si că abia o primise de la tipografie, o carte despre enigmele munţiilor Buzău. În cele 5 minute pe care le-am petrecut cu ea, mi-a spus că este absolventă a facultăţii de istorie şi că zona este plină de lucruri frumoase de descoperit dar din păcate puţin ştiu de ele. De când Cristina s-a măritat în zonă am descoperit Buzăul, am văzut Vulcanii Noroioşi, Tabăra de sculptura de la Măgura dar cam atât ştie şi Google-ul despre Buzău. Ei bine, în ultimul an am descoperit Sărata Monteoru, Lacul Vulturilor, valea Siriului, Lacerta şi multe altele doar în judeţul Buzău, nu mai spun de restul locurilor neturistice unde m-au purtat picioarele anul acesta. Câte sunt încă nedescoperite în România....

Pentru mine, sâmbătă a fost un sfârşit de săptămână aşa cum trebuie, după o săptămână în care faptele bune şi oamenii dornici să ajute m-au înconjurat: luni am avut parte de vizita copiilor de la Hospice care au venit să vadă ce înseamnă să lucrezi într-o coorporaţie, marţi la caminul sfânta Macrina unde pe lângă cei 30 de copii fără familie care locuiesc permanent aici, am mai cunoscut şi alţii din centrul de zi, norocoşi să aibă o familie fără însă o situaţie materială care să le permită mai mult de o masă pe zi. Joi am cunoscut o adolescentă cu deficienţe de auz pasionată de fotografie iar graţie unui coleg mărinimos am putut pe lângă dulciuri să îi dau cadou un aparat foto cu care să poată să îşi imortalizeze amintirile. Bucuria de pe faţa ei când a văzut aparatul dar şi mirarea/încântarea ei când m-am prezentat prin limbajul semnelor mi-au înseninat ziua. Aşa încât weekendul nu putea fi decât la fel de plin de oameni buni dornici să facă lucruri bune!

Vă doresc să aveţi mulţumire în suflet, linişte şi să fiţi înconjuraţi de oameni care să vă aducă bucurie aşa cum sunt şi eu!

Despre....

verificare!

Filip

La Sărata Monteoru există o pensiune care pentru mine arată ca o casă coborâtă din poveşti, weekendul trecut am sărbătorit realizările anului 2012 alături de JCI Buzău în această locaţie. Indiferent de sezonul în care vizitezi locaţia, sentimentul este acelaşi. Pe lângă o mâncare excepţională, pădurea din apropiere şi liniştea sunt lângă tine!

Filip, este unul din străjerii acestui loc minunat şi deşi este a "n"-a vizită la locaţie, abia weekendul ce a trecut am reuşit să ne împrietenim şi să ne alintăm, faţă în faţă, nu doar în pozele prietenilor! Ce a ieşti vedeţi mai jos :)

Regretele unui comunicator

Atunci când eşti obişnuit să te foloseşti de cuvinte ca şi arme, greu îţi poţi închipui că ele se pot întoarce împotriva ta. Ei bine o fac! Azi, am simţit-o pe pielea mea. Din 3 cuvinte am distrus ce am clădit multă vreme, din 3 cuvinte am rănit un om minunat care este mereu lângă mine. Iar a spune îmi pare rău atunci când răneşti sentimentele cuiva este doar primul pas. Am observat o greutate în jurul meu de a recunoaşte greşelile şi de a ne cere iertare atunci când procedăm într-un fel care răneşte pe cineva.

Felul meu stângaci de a cere scuze, mă face să îmi amintesc că sunt atât de maestră în a manevra cuvintele încât câteodată le folosesc împotriva mea atunci când sunt mai puţin pregătită. Azi am îndepărat un om care contează cu adevărat, doar pentru părerea altora care sunt neimportaţi. Sper doar că omul şi timpul îmi vor da ocazia să arăt ceea ce simt cu adevărat.

Despre improvizaţie

De prin 2005 când am descoperit ce înseamnă stand-up+ul, am fost fascinată de oamenii care se pot scoate din orice situaţie. Mi-am dat seama însă că acest "dar" stă în noi toţi şi se numeşte popular prezenţă de spirit, capacitatea de a improviza atunci când trebuie să ieşi dintr-o împrejurare neplacută sau atunci când ai spus o prostie şi pentru că nu o mai poţi retrage începi să faci glume pe seama ta pentru a scuti lumea din juru-ţi de stănjeneală. Ei bine asta fac atunci când susţin o prezentare, un training sau când trebuie să vorbesc la o şedinţă de organizaţie. Deşi am ideile principale clare în cap, la fel şi cercetarea făcută pe seama subiectului dacă e cazul, restul este inspiraţie. Metoda de livrare, tonul şi inflexiunile vocii, cuvintele alese sunt improvizaţie. Chiar şi scrierea unui articol pe blog este o improvizaţie ;)

Mai jos aveţi un film are mie mi-a plăcut aşa că vi-l recomand cu drag:

Mic cu mic se face maaaare

Ultima perioadă a fost pentru mine un fel de cursă lungă şi deşi ruperea ligamentelor nu m-a scos din joc, m-a încetinit un pic. Dar nu mă las, aşa încât chiar şi din aceasta experienţă dureroasă am învăţat câte ceva, în special despre anatomia mea :)))
Dar nu mă plâng, îmi fac kinetoterapia şi merg, încet dar sigur mai departe. Îmi place drumul pe care mă aflu, lucru care mă face să fiu în fiecare dimineaţa recunoscătoare că sunt aici şi nu în altă parte.

Simt că sunt acolo unde trebuie, cu oamenii care trebuie pentru a învăţa, pentru a îi învăţa pe alţii, pentru a fi inspirată, pentru a inspira, pentru a îmi face prietenii sau pentru a termina prietenii.

Unul din grupurile care m-au ajutat să mă descopăr, să învăţ lucruri noi dar care mi-a adus şi mulţi prieteni este grupul de vorbit în public Speakers' Arena. Fost Public Speaking Support Group, SA a fost pentru mine locul unde m-am vindecat de înroşitul cronic :P. A fost locul în care am trecut peste năduşelile care năvăleau atunci când eram în postura de a vorbi în faţa a 50 - 100 de oameni. Cu alte cuvinte am învăţat să vorbesc în public. Duminica aceasta este ultima întâlnire a anului 2012, dacă vrei să vezi cu ce se mănâncă eşti bine venit(ă) la ora 15 la librăria Bastilia.

Vei descoperi locul unde am învăţat poveşti,vei descoperi alte feluri de a privi lumea dar şi oameni inspiranţi. Pentru mine alături de ei, am avut ocazia să trăiesc experienţe frumoase şi poveşti pline de zâmbete. Este o povestea de dragoste începută odată cu primele zile ale anului şi care sper să mă ţină multă vreme de acum înainte, pentru că mă face mai frumoasă şi mai bună.

Eu voi continua să cresc şi la fel şi povestea mea, şi mă gândesc că e abia începutul, anii ce vor urma vor fi mai fantastici!

Vă las cu o piesă numai bună de somn uşor! Acum îmbrăţişaţi persoana de lângă, zâmbiţi şi spuneţi-i că o iubiţi! :)

Moarte prin ciocolată

De ceva vreme îmi tot doream să încerc o prăjitură ce se numeşte Chocolate Lava. Azi am pus piciorul în prag, mă rog în supermarchet şi am achiziţionat cele 4 ciocolate care odată ajunse acasă urmau să se topească la foc mic, mic, mic :)

Printre vecini care au năvălit să ne vadă bucătăria, şedinţe de bloc şi cartofi copţi pe post de cină, am reuşit să fac un desert care este pe placul oricui, chiar şi a celor carora nu le place ciocolata :) alături de un pahar mare de lapte uşor cald este genial pentru o gustare în pragul serii :)

Reţeta este incorporată în poze, iar prăjitura nu durează mai mult de 15 minute de pregătit şi alte 10 pentru partea de coacere. Bine, dacă faceţi ca mine şi vărsaţi jumatate de compoziţie pe jos...timpul de curăţenie duce dificultatea acestei prăjituri la 3 unde 1 este extrem de uşor de făcut iar 10 este pentru ambiţioşi.

Vă las o piesă care mie îmi face chef de dans aşa că e tocmai bună pentru a da jos tonele de ciocolate îngurcitate azi :)

Adevărat :)

Am găsit-o pe pinterest şi pentru că o consider extrem de reală o împărtăşesc cu voi :)

Source: 3rdgradegridiron.com via Laura on Pinterest