vineri, 26 septembrie 2014

La luptă!

Mă uit în jur și mă lovesc de două lucruri:
- găsirea de scuze pentru că nu se întâmplă ceva
- identificarea unui vinovat, care evident, poartă responsabilitatea, în lipsa unei scuze, pentru că nu se întâmplă ceva.

joi, 25 septembrie 2014

DOR

Nu întodeauna, cei care vorbesc în public sunt și buni scriitori, așa cum cei care sunt foarte buni la scris nu sunt întodeauna cei mai buni oratori.

O persoană care scrie la fel de bine precum vorbește în public este Cristi Lupșa. Vocea domoală, accentul fin de Târgu-Mureș și pasiunea pe care o simți în discursul lui, face ca fiecare întâlnire cu el să fie o plăcere.


Fie că este vorba de lansarea DOR (Decât o revistă) sau diverse evenimente, dacă am ocazia să ajung și să ascult povestea lui mă consider o persoană norocoasă. 

Așa se face că, atunci când a fost invitat la Open Connect pentru a vorbi despre Story Telling, m-am prezentat încă de dimineață la hub pentru a fi sigură că nu ratez nici un minut.

Cu un slideshow simplu și la obiect și vorbind despre elementele pe care o poveste bună le conține, Cristi, cu șarmul lui - a cucerit audiența. Chiar a lansat și o invitație/provocare către cei din fața lui: să îi scrie un text despre „momentul când totul s-a dus naibii...”  o clipă care poate dura, în realitate câteva secunde, orologiul tău intern o va înregistra ca pe o veșnicie, și...tocmai această clipă face povestea să fie bună! Energia, emoțiile, personajele oglindesc acel moment unic. Mă număr printre persoanele care îi vor accepta provocarea, nu știu când și nu știu dacă va merge către Cristi textul meu, însă va fi bifată.

Să nu credeți că m-am dat dusă de la hub, așa cu una cu două, am rămas și la un workshop, cu aceeași temă, decisă să folosesc la maxim minutele pe care Cristi le avea de dăruit. În timpul workshopului am facilitat grafic câteva mici secrete precum și niște recomandări de cărți sau show-uri radio.

Deși, tot ceea ce a spus Cristi sunt lucruri simple și la îndemână, nu înseamnă că aplicându-le vei deveni peste noapte cel mai bun scriitor. Însă, cu siguranță, nu strică să încerci să scrii povești și prin exercițiu clar te vei îmbunătății - iar eu asta îmi propun - să devin o scriitoare mai bună :).

Chiar dacă nu crezi că scrisul este de tine, după ce îl vei fi ascultat pe domnul Lupșa cu siguranța te vor mânca degetele după un creion sau o tastatură de calculator :). Nu trebuie să mă crezi, mergi, ascultă-l și apoi spune-mi ce părere ți-a făcut!


marți, 23 septembrie 2014

Joaca este doar pentru copii?

Cred că, indiferent de vârsta pe care o ai în buletin, la un lucru nu ar trebui să renunți: la joacă! 

Starbucks sau Guinness?

Dacă ești un fan al berii Guinness, însă nici nu refuzi un ocazional latte de la Starbucks, atunci articolul acesta este de interes pentru tine.

marți, 16 septembrie 2014

Cum faci poze bune

Zilele trecute a trebuit să lucrez un material despre DSLR-uri, așa că am petrecut câteva ore bune citind despre diafragmă, obiective și distanțe focale. Interesant, mai ales dacă ești o persoană, ca mine, care obține poze prin orice modalitate posibilă: telefon, aparat foto (Puiul Florică) sau DSLR-ul de împrumut. La ultimul element lucrurile se complicau pentru că la fiecare cadru jonglam între obiective pentru a scoate maxim din fotografie.

vineri, 12 septembrie 2014

Putere nemărginită

Atunci când vine vorba de puterea din interior, cred cu tărie, că fiecare om are resurse nebănuite. Fiecare are propriul buton, care odată apăsat lasă să iasă putere pură. Butonul are multe forme, poate fi o tragedie sau poate o vorbă înțeleaptă spusă într-un moment de slăbiciune sau niște întrebări puse exact la momentul potrivit.

marți, 9 septembrie 2014

Post special, pentru o zi proastă!

Când vine vorba despre zilele proaste...e cam greu să găsești alinare. Și da, chiar și optimiștilor convinși și celor care zâmbesc tot timpul, li se mai întâmplă să aibă câte o zi proastă, diferența este că ei găsesc metode de a vedea lucrurile frumoase din ea :).

Ce reclame mai fac vedetele?

Nu știu dacă mă înțelegi, însă, mie îmi place să mă uit la reclame. Obișnuiam într-o vreme să vânez evenimentele de tipul „Noaptea devoratorilor de publicitate”, apoi am renunțat după ce rulau același și același calup de reclame. Cumva lipsită de drog, am început să mă uit la ele on-line și de atunci îmi apar în fața tot felul de spoturi.

luni, 8 septembrie 2014

Dă-i cu Google, nene!

Atunci când te apuci de a îți pregăti vacanța, dacă ești ca mine - preferi să îți aranjezi totul singur. Decizi unde vrei să mergi și începi cercetarea. Cauți mai multe hoteluri, te uiți la poze, vezi ce zice lumea, cum sunt servicii și alte mici detalii, care, însă fac vacanța să fie perfectă!

vineri, 5 septembrie 2014

Smart pentru oraș

Dacă mai era o urmă cât de mică de îndoială cu privire la mașina mea preferată, ei bine, prin acest post voi înlătura orice dubiu. Prima mea mașină, proprietate personală, a fost un Smart. A doua mea mașină, proprietate personală, este un Smart. Următoarea mea mașină, proprietate personală, va fi cu siguranță un Smart. De ce? Aici motivul este simplu, se potrivește perfect personalității mele. La asta se adaugă chestiile clasice: manevrabilitate, siguranță, plafonul panoramic (adică de sticlă/plexiglas pentru necunoscători), libertate, durabilitate și...am menționat plafonul? :)

marți, 2 septembrie 2014

Despre voluntariat - un nou sezon!

Cred, cu tărie, că voluntariatul salvează România!

Iar când spun voluntariat, nu mă refer la a presta muncă în folosul SRL-ului sau al SA-ului. Când vorbesc despre acțiuni voluntare, vorbesc despre acel timp petrecut din acele câteva ore libere la care ai acces pentru a face ceva pentru alții, fără a aștepta să ți se ridice o statuie sau să primești o diplomă.

Marketing experimental? Ceva ce se mănâncă cu brandul :)

Atunci când vine vorba de marketing, am mai spus-o și mă repet, doar creativitatea proprie te limitează. Zilele trecute vorbeam cu cineva despre manualul de brand și cum, tu - omul de comunicare, trebuie să îl știi ca pe Tatăl Nostru. Așa, vei putea folosi informațiile cărțuliei de căpătâi, la maxim sau să adaptezi lucrurile diverse pe care le descoperi și să le faci să meargă pe piața ta.

Iar azi, văzând reclama, de mai jos, mi-am adus aminte de o experiență, mai veche, de marketing experimental, așa că am zis să văd un „semn” în aceste lucruri :) și să scriu despre ele.

Marketing-ul experiențial, este o găselniță relativ nouă, o formă de advertising care are ca primă activitate îndemnarea consumatorilor de a experimenta un brand. Și, ca să fiu mai clară îți arăt ceva jucăuș. Coca-Cola a venit cu ceva interactiv și în temă cu ce voiau să promoveze, pentru a îi face pe consumatorii lor să interacționeze cu brandul.



Cum ți s-a părut? Una dintre experiențele mele cu marketingul experimențial a fost tot într-o gară, din Amsterdam undeva prin 2010. De data asta nu eu a trebuit să alerg, o făceau alții pentru mine :D. Olanda juca în Campionatul Mondial și peste tot puteau fi urmărite meciurile. În gară, lipite cu bandă adezivă de un balcon erau mai multe ecrane pe care puteai viziona fiecare mișcare de pe teren.

Aceeași companie Coca-Cola adusese gradene portabile, care apăreau din neant pe peroane. Rămâneau vizibile timp de 90 de minute sau mai mult, dacă erau prelungiri - cei prezenți puteau să ia loc, să consume doze de 250 ml din băutura companiei, rece și numai bună de hidratat mințiile microbiștilor. Aflată în trecere, spre alt oraș olandez, m-am bucurat de atmosferă și de băutură, interacționând cu brandul lor. Poze multe și cutia, m-au urmat în țară, între timp singurul lucru rămas este o poză de pe facebook :)

luni, 1 septembrie 2014

Sub apă SRL

Pozele sunt acele minuni ale tehnologiei, care ne ajută să păstrăm și să împărtășim cu alții, momentele magice ale vieții noastre. Și azi vreau să îți vorbesc despre poze și despre pasiune.

Pozele pe care Clark Little le face, sunt altfel. Nu datorită expunerii prelungite sau a filtrelor aplicate ci pentru că pasiunea lui Clark îl poartă în apă și sub ea.

Ți s-a întâmplat să fii la mare și să sari în valurile mării cu ochelarii de scufundări, bucurându-te de fiecare masă de apă care se lovea de tine? Sau închizi de fiecare dată ochii și te ții de nas, însă rămânând în calea valurilor pentru senzația pe care acestea ți-o dau când se sparg în jurul tău?

Indiferent din care categorie faci parte, sunt convinsă că ai vrea să importalizezi fix acea clipă, în care valul se disipă! Ei bine, Clark Little face asta pentru tine, pentru că pozele lui sunt făcute în drum spre, în și la ieșirea din camera verde. În limbajul surferilor, Green Room (camera verde) este locul din interiorul tunelului creat de un val. Termenul s-a întipărit în memoria colectivă datorită culorii dată de lumina reflectată în tunel.

Și fără alte adăugiri, te invit să dai play la filmulețul de mai jos :) și să îmi spui dacă te-ai trezit vreo clipă că ai fi vrut să îți ții respirația? :P