duminică, 29 iunie 2014

Republica - un nou proiect marca JCI Buzău

Doar ce am revenit de la Buzău, unde organizația, din care fac parte cu mândrie, a lansat un nou proiect: REPUBLICA. Scopul proiectului este acela de a aduce la un loc, cititorii buzoieni. Timp de 3 ore, o dată pe lună, fiecare are la dispoziție 3 minute în care prezintă o carte și ce l-a învățat ea.

Membrii clublui pot împrumuta cărți între ei, face schimb de impresii și de recomandări pentru viitor. Evenimentul a avut loc în localul Delicatese cu taifas, o afacere de familie plină de suflet. Pe lângă faptul că de fiecare dată suntem primiți cu brațele deschise, cei doi soți care se ocupă de acest local se asigură că fac tot ce este omenește posibil să ne facă să ne simțim bine. De la închiderea combinei muzicale pentru a nu fi deranjați de muzică până la mici bucurii, sub formă de dulciuri, care ne așteaptă mereu pe masă, din partea casei.

Azi, la poartă era domnul Taifas :) cu o cafea în mână. Atunci când m-am așezat la masă am cerut o cafea ca a dânsului, s-a grăbit să mi-o facă personal, cu zahăr brun și la o temperatură potrivită. Cum să nu iubești un astfel de loc?

Acum, revenind la proiectul Republica - venit din dorința de a crea o comunitate de cititori - a demarat frumos. Am avut o mini-cititoare, Alexandra, care la nici 10 ani a citit de 20 de ori Harry Potter iar azi avea o carte despre un monstru al cărui nume norvegian nu l-am reținut însă însemna „ceva adânc” :). Deși timiditatea a ținut-o departe de scenă, a sorbit cuvintele fiecărei persoane care prezenta. Apoi, când a văzut că desenez a venit lângă mine privind cu ochi mari facilitarea mea grafică.

Elogiu Lentorii, Jules Verne, ne-am întrebat Cine ne-a furat Cașcavalul, am vorbit despre emoție și dezvoltare, despre greșeli gramaticale sau ce însemna Republica lui Platon. Alături de subiectul cărții, fiecare membru al clubului a spus și ce a învățat din cartea respectivă. Câștigător a fost Vlad iar cartea lunii iunie a fost declarată Insula Misterioasă a lui Jules Verne.

Cred că proiectul și-a îndeplinit scopul pentru că pe lângă socializare și schimb de informații am văzut și schimb de cărți, ceea ce înseamnă că mai există dorința pentru dezvoltare și investiție în sine.

Proiectul Republica se adresează tuturor buzoienilor iubitori de cărți și de lectură, întâlnirile se țin în ultima duminică a fiecărei luni iar locația este anunțată la secțiunea de evenimente de pe Facebook a organizației.

marți, 24 iunie 2014

Dansul contemporan

Îmi place să dansez, deși nu mai practic acest exercițiu extrem de frumos la fel de mult ca înainte, rămân o mare pasionată. Iar când văd astfel de momente nu am cum să nu le împărtășesc cu voi.

O combinație fantastică între dans și acrobație, inspirația le-a venit celor doi artiști după ce au urmărit mai multe acte ale celor de la Cirq du Soleil.

duminică, 22 iunie 2014

O campanie naturală

Cannes Lions este un festival pe care orice om implicat în industria comunicării îl cunoaște de aproape.

An de an, campanii frumoase sunt premiate, însă anul acesta parcă, ca nicioadată multe dintre ele au ajuns lângă sufletul meu. Așa că vă arăt încă un mic clinp și dacă ceea ce am mai pus eu pe aici, diverse campanii v-au trezit curiozitatea vă invit să aruncați o privire asupra site-ului oficial al festivalului. Nu ratați secțiunea, încă activă, a studiilor de caz - aici veți vedea cu ajutorul cifrelor ce înseamnă o campanie de comunicare. Pe lângă cifre însă veți găsi și multe alte clipuri extrem de frumoase :)

Într-o lume în care totul este automatizat oare ce mai poate face biata Sperietoare de Ciori...

vineri, 20 iunie 2014

Telefonul mobil o cauză...

Mi se adresează în primul rând mie această reclamă. Recunoasc, sunt una dintre acele persoane care aflate la volan, răspund la mailuri, sms-uri sau comentează pe rețele sociale.

Însă statistica este îngrozitoare

miercuri, 18 iunie 2014

Guma de mestecat ca experiment social

Recunosc, nu mestec în mod normal gumă. Nu pentru că aș avea un motiv special pentru care nu o fac ci pentru că în mod normal consider spălatul pe dinți după o masă este mult mai sănătos. Atunci însă când pui experiment social și gumă de mestecat în aceași propoziție e chiar interesant cum sunt privite lucrurile. Pentru asta însă va trebui să urmărești filmulețul de mai jos și eventual să răspunzi la întrebare :) Sigur, va deveni virală în câteva zile :)

miercuri, 11 iunie 2014

Ole, ole, începe campionatul neamule!

Da, evident că o să scriu și eu de campionatul de fotbal, ce doar alții să te intoxice? Doar că eu, ca o „fană” a fotbalului ce mă aflu o să îți vorbesc despre reclamă - că doar ea e mama comerțului.

Și nu pot să cred, că scriu pentru a doua oară în decurs de câteva zile despre McDonald's, dar dacă omuleții ăștia au oameni care vin cu idei creative, cum să nu îi lauzi?

Pe lângă favele, carteluri mafiote și pietre prețioase, Brazilia este recunoascută pentru dragostea înăscută pentru fotbal. Reclama de mai jos, este filmată cu oameni obișnuiți și fără efecte speciale, iar ceea ce a ieșit, a ieșit extrem de bine, părerea mea :)



Mai am o supriză braziliană, doar că durează până o găsesc, până atunci, ce părere ai despre reclama de mai sus?

marți, 10 iunie 2014

Hai să zâmbim, zic!

Fiind o zi de marți, după o mini-vacanță e musai să postez despre zâmbet și despre fericire. Știu că am în listă o grămadă de oameni cărora azi le va pica drobul de sare :P așa că sper ca postul meu să îi mai înveselească, măcar puțin! :P

Pentru că sunt o persoană care zâmbesc mai mereu, oamenii consideră că folosesc zâmbetul ca pe o armă secretă care produce confuzie, fiind greu de citit. Eu consider că zâmbetul face parte din mine și este cel mai mic cadou pe care îl pot face persoanelor pe care am norocul să le întâlnesc. Fie că vorbim de oamenii de la magazinul din colț sau că vorbim de taximetriști, aleg să le zâmbesc și de multe ori sunt răsplătită...tot cu un zâmbet și cu servicii mai bune.

La începutul anului, mi-am promis că oriunde voi merge să iau masa sau să beau un suc, voi reține numele persoanei care mă servește și îi voi mulțumi pentru faptul că face acest lucru. Am întâlnit sprâncene ridicate, zâmbete timide, zâmebte largi sau încruntări serioase, nu contează, nu mă dau bătută și pe lângă zâmbet, la întrebarea: „Cum te cheamă?” mai adaug și mulțumesc, X (unde X este numele ospătarului, barmanului sau a hangiului care ne servește). Folosind această rețetă magică, am reușit să obțin mese în locale pline ochi, fără a avea rezervare, am obținut servire rapidă și frumoasă, am evitat intoxicații alimentare când am fost încurajată să mă uit pe altă pagină pentru a comanda sau mi s-a sugerat să sar peste desert azi.

Și acum vin cu întrebarea către voi: de câte ori pe zi, ridicați colțurile gurii pentru a forma un zâmbet? Diminețiile voastre încep cu voi zâmbidu-vă în oglindă sau cu voi întruntându-vă la imaginea ce vi se arată? Dacă diminețile vi le începeți cu voi zâmbind în oglindă - pe bune, fără gargara de facebook - felicitări! Dacă nu alegeți, măcar o zi pe săptămână la început și apoi mai multe să vă dăruiți voi - vouă câte un zâmbet matinal, din suflet, indiferent de cât de greu vă vine. Făcând acest exercițiu mai des veți vedea cum zilele proaste vor deveni mai puține la număr ;).

Acum revenind la zâmbet, în accepțiunea unui copil de 3 ani acesta înseamnă fericire.

Filmulețul de mai jos l-am postat zilele trecute și pe facebook. Este destul de lung, însă merită să vă petreceți 10 minute privind ce înseamnă pasiune și de ce nu, și să înțelegi ce înseamnă să zâmești. Garantat la finalul celor 10 minute veți lăcrima însă veți și zâmbi în același timp: