De gândit....

Coca-Cola Slim

Sunt mulți care critică activ Coca-Cola, alții care beau câte 2 litri pe zi în loc de apă, însă indiferent de ce tabără v-ați afla trebuie să recunoașteți că au niște agenții pline de imaginație. E drept că și bugetul este probabil cu muuuuulte zero-uri în coadă când vine vorba de departamentul de Comunicare însă mai sunt companii care stau pe bugete frumoase și nu fac nimic în afara cutiei.

Și pentru a vă convinge, din nou, că oamenii ăștia pun suflet în ceea ce fac, vă mai dau o doză virtuală de creativitate și despre cum faci omul să interacționeze cu produsul tău.După capacele invovative la sticle și automatul care citește dacă ești îndrăgostit, pe care în ciuda faptului că nu le găsesc acum sigur le-am împărtășit cu voi :), acum vin cu dozatorul slim de Coca-Cola Light :)

TED

Despre conferințele TED am tot vorbit aici pe blog, la fel și despre facilitarea grafică, a cărui fan sunt. Ca orice lucru nou care pătrunde în viața noastră din ce în ce mai multe companii, evenimente se folosesc de această metodă practică și haioasă de promovare. Iar cum cei de la TED sunt cunoscuți în toată lumea pentru INOVAȚIE nu aveau cum să lipsească de pe lista de proiecte care folosesc desenul pentru a spune o poveste. E drept, vorbim de un TEDx nu chiar de marele TED însă când mai adaugi și Copenhaga totul capătă sens. Danemarca este una din țările recunoascute pentru design și aplecarea spre lucruri noi, care crează o lume mai bună - deci...enjoy :)

Noua reclamă de la Samsung - de excepție!

Caut ca atunci când scriu pe blog, despre orice, să fie totuși un „orice” care să aducă plus valoare în viața celui care citește. Și fie că vorbesc despre un proiect sau despre o reclamă, o fac pentru că sincer am credința că acel lucru te face să zâmbești, te face să te strâmbi sau te face să te gândești, însă nu te lasă indiferent.

Recunosc că nu am mereu timp să scriu, însă sunt și perioade în care nu am inspirație sau mi se pare că nu am subiecte, norocul meu este că nu durează mult. Azi, spre exemplu, voi fi foarte harnică și voi scrie mai multe posturi, unele care erau în draft de vreo lună s-ar putea să fie norocoase și într-o seară de luni să vadă lumina internetului :)

Până la ele, însă, trebuie să îți arăt cea mai recentă campanie de la Samsung - iar sloganul este genial.Și pentru a înțelege că nu este deloc simplu să produci o astfel de reclamă îți dau, mai jos, informații despre cei care au lucrat la ea :)



Acel „orice” din această postare este gândul care ți-a răsărit în minte și care te face să te întrebi tu când ai început ultima oară ceva nou ;)

Brand: Samsung Electronics Co. Ltd
Title(s): Every day is day one

Agency: 72andSunny Amsterdam
Agency Website: http://www.72andsunny.com/
Executive Creative Director: Carlo Cavallone
Creative Director: Paulo Martins
Writer: Lee Hempstock, Damian Isaak
Additional Credits: Lead Designer: Robert Teague
Designer: Renee Lam
Group Brand Director: Caroline Britt
Senior Brand Manager: Rebeccah Lowe
Brand Co-ordinator: Nicholas Rowland
Director of film Production: Stephanie Oakley
Film producer: Eline Bakker
Senior Business Affairs Manager: Madelon Pol
Business Affairs Co-ordinator: Sabina Gorini
Strategy Director: Stephanie Newman
Strategist: Nathan Manou
Director of Communications Strategy: Simon Summerscales
Junior Strategist: Daniel Asplund
Sound Design: Audio Post Facility: Wave Studios Amsterdam
Sound Supervisor: Alex Nicholls--‐Lee
Sound Design and Mix: Ed Downham
Audio Post Producer: Ben Tomlin
Production Company: Exit Films Melbourne, Smuggler London
Director: Mark Molloy
Exec Prod Exit Films: Corey Esse
Exec Prod: Emma Laurence
Exec Prod Smuggler: Chris Barrett
Exec Prod Smuggler: Fergus Brown
Producer: Martin Box
D.o.P: Greig Fraser
2nd Unit D.o.P/Underwater: Chris Bryan
Edit: Marshall Street Editors London
Editor: Patric Ryan
Assistant Editor: Elena De Palma
Edit Producer: S.J. O’Mara
Post Production: Glassworks Amsterdam
Lead Flame: Urs Furrer
Flame artist: Bob Roijen
Coulorist: Scott Harris
Executive Producer: Armand Weeresinghe
Music: Composition: Title: “Absolute Beginners"
Written by David Bowie
Published by Jones Music America (ASCAP) administered by ARZO
Publishing for North America and Jones Music America (ASCAP)
Administered for the World ex North America by RZO Music Ltd.
Master Recording: The Rumor Mill
Produced by J.Ralph
Co-Produced By Arthur Pingrey
Performed by: Angela McCluskey and Paul Cantelon
Published: July 2014

Ce PR poți învăța de la mere?

Pasionată de ani buni de ceea ce înseamnă PR-ul și oamenii din acest domeniu, citesc ocazional câte un articol despre cei care au ales să facă dintr-o pasiune, o meserie. Mi-am dat seama că a face relații publice este un privilegiu, și deși mulți pun în fața numelui „Specialist”, puțini fac din asta o artă și o meserie cu adevărat. Aș putea să continui să îți spun despre oamenii mediocrii care fac această meserie de rușine, însă sunt convinsă că în sinea lor ei știu cine sunt, iar acest articol nu este despre mediocritate. De ea suntem sătui, o vedem peste tot, la TV, în guvern, în companii și societăți pe acțiuni mari sau pe stradă - la semafor.

Azi vorbim despre exemple inspiraționale, oameni de la care poți învăța. Și cum altfel, aș putea să continui articolul, dacă nu dând un exemplu dintr-o companie mare, cunoscută pe tot mapamondul: Apple. Ei bine, s-a nimerit ca după ce a zăcut din luna mai, în drafts, azi să am timp să lucrez la acest post, fix după ce zilele trecute v-am vorbit despre o campanie a americanilor. Katie Cotton a fost până în mai, șefa departamentului de Relații Publice a celor de la Măr, iar cele de mai jos aduc în față 3 lucruri pe care le poți învăța din cariera ei, din perspectiva unui ziarist. Citește și ia ce este bun pentru tine, dacă înveți ceva, oricât de mic, din cele ce urmează, scopul meu a fost atins :)

Articolul în întregime îl găsiți aici, și din teama de a nu rămâne fără aceste superbe lecții preiau mai jos articolul din Hubspot.

„Katie Cotton announced yesterday (May 6) that she’s leaving Apple. This is a big deal. Cotton was VP of worldwide corporate communications at Apple, and while PR people aren’t always seen as super important, Katie Cotton was. She controlled how Apple dealt with the outside world, and she shaped how the company was viewed by the media and the general public. All those people standing in lines outside Apple stores? All those glowing reviews for Apple products? A lot of that is Cotton’s work, and that will be her legacy.

Cotton joined Apple in its darkest days, in the 1990s, when the company was close to going out of business. She worked alongside Steve Jobs and served as his handler as he led Apple through the most amazing comeback in business history. During Cotton’s tenure, Apple went from being a downright loser to a plucky underdog to the most powerful and influential company in tech, with the biggest market valuation of any company in the world.


1. Less Is More

First lesson, and it’s a big one, is this: Less is more. Cotton practiced what I think of as anti-PR. She didn’t pitch reporters. In fact, quite the opposite. Except for a lucky few, she wouldn’t even return their calls.

What Cotton understood, and what most PR people don’t, is the value of mystery. She learned this from Jobs, of course. Jobs was the real mastermind of Apple’s marketing and PR. But Cotton was the one who carried out his vision and perfected it.

Apple is an exasperating company for reporters to cover. It has a staff of PR people, but God knows what they do. I can tell you what they don’t do, and that is talk to reporters.

There was a joke that the cushiest post in tech would be a PR job at Apple. All you’d have to do is glance at your email inbox once in a while and never write back to anyone, and listen to your phone ring and not pick it up.

Maybe once in a while you would pick up the phone, but when you did all you’d have to do is say, “No comment.” On those rare days when Cotton was feeling effusive, you might be allowed to read an evasive three-sentence script that didn’t offer any useful information. If the reporter asked follow-up questions, you just read the script again. And again. And again.

That was PR under Katie Cotton at Apple. You know what? It worked. According to Interbrand, as of last fall Apple was the highest rated brand in the world. What company would not covet the kind of brand loyalty that Apple enjoys?

Apple gets more fawning press coverage than any other company in the world. My theory is that this happens not in spite of how badly Apple treats the press, but because of it. The dirty little secret of the tech press corps is that we are basically a bunch of insecure masochists. We like being treated like scum, because deep down we believe it is what we deserve.

If you follow the Twitter feeds of tech reporters, their biggest gripes always have to do with some pesky PR person who won’t leave them alone. Oh, the horror! Oh, I’m so important, and these hideous flacks won’t leave me alone! Go away, you horrible flacks!

That’s the mindset among these self-important but secretly self-loathing hacks. Then someone like Katie Cotton comes along and tips your whole world upside down. Katie Cotton doesn’t pander to you. Instead, she treats you like something that needs to be scraped off her shoe.

This captures your attention. She really, honestly doesn’t want to have anything to do with you. You’re not worthy. She's a queen bee, and you're just some loser.

What happens then is that reporters start competing to win Apple’s affection. They write glowing reviews. They defend Apple when it makes a mistake. That’s not a bug, it’s a feature! Slowly, inch by column inch, they work their way into the light. The ultimate reward, doled out only to those special few who have demonstrated complete fealty, is to be included on the very short list of hacks who get advance review units of new iPhones and iPads.

Review units are sent out under an embargo. Your review cannot run your article until a specific time on a specific day, usually the day that Apple launches the product. But you are happy to do that! In fact, you’re grateful!

You see what’s happened? Apple is now in control. Apple is telling reporters when they can publish their articles. Moreover, implicitly, Apple is telling them what they can say. Because trust me, if you write a negative review, you won’t be getting an advance demo unit next time around.

Under Jobs and Cotton, Apple toyed with even the biggest publications. They played Time and Newsweek off each other. Which one would offer the best package, all tailored to Apple’s demands and timetable? Those magazines ended up in bidding wars to get Steve Jobs on their cover. Whoever “won” got to send a reporter to Cupertino to get walked through a carefully staged series of interviews. Basically, Katie Cotton had written the story for them. All they had to do was follow the script.

This is brilliant PR. And more companies ought to do this. A lot, however, do the opposite. They’re always running around looking to “get some press.” If they’re startups, they want to be covered in TechCrunch and VentureBeat. If they’re big guys, they want to be on the cover of Forbes and Fortune and BusinessWeek. They want to be on TV.

Ironically the best way to get any of that coverage is to pretend that you don’t want any of that coverage. Be secretive. Be mysterious. Talk less. Make people curious.

Of course this is easier to do if you’re representing a celebrity figure like Steve Jobs. Nevertheless, there’s a lesson for everyone. Playing hard to get works just as well with the press as it did in high school. Maybe better.

2. What’s In It For You?

When you do deal with the idiots in the press, you must know what you hope to get from them, and you must be reasonably sure that you will get it. You can’t be 100% sure, of course. Because you never know when some hack is going to rogue and do a hatchet job on you. But you can minimize the chances of that happening.

Apple did big press only when this coverage would help build hype for a big new product. Those cover stories in Time and Newsweek were all about selling product. Apple’s “earned” media was really just free advertising. It was always augmented with a huge blast of actual paid advertising, and everything was connected with a single theme or message. It was all orchestrated.

What you need to remember is that getting covered in the press won’t necessarily help you sell more product. I had a good friend who worked in PR at IBM when Sam Palmisano was CEO. Palmisano was never in the press. He was an impossible interview to get. My buddy explained that this was nothing personal. It was just that Palmisano only wanted to spend time doing things that would help IBM sell product, and he couldn't see how having his face on the cover of a magazine would accomplish that. He would rather spend time talking to customers than to reporters.

As a reporter, that drove me nuts. But the thing is, Palmisano was right. So was Katie Cotton.

If you work in PR, this is something to think about every time you even consider doing anything with the press. What is in it for you? What tangible results will you get? And just to be clear, by tangible results, I mean money. Is this story going to sell more product?

3. Crisis Management

Cotton rode shotgun on some rough times at Apple. There was little stuff like “Antennagate” and hassles with Greenpeace, but also bigger stuff like a rash of suicides among workers at the factory in China where iPhones were assembled. There was a kerfuffle with the SEC over backdated stock options. The biggest PR challenge was dealing with Jobs’s health problems, and specifically, how to disclose (or not disclose) them.

The lesson is this: Despite what you’ve heard from crisis management experts about how it’s better to get everything out in the open right away and fall on your sword, well, no. Sometimes, apparently, the best route is to do quite the opposite, and stonewall. Dodge, deflect, defer, distract -- whatever it takes.

Through all of these crises, Cotton never panicked. Apple always carefully managed its communication and said as little as possible. What it did say was always off the record, on background, unattributed -- and thus could not be traced back to the company. Remember when Jobs supposedly had a “common bug,” and then he left to deal with a “hormone imblance,” but actually he got a liver transplant?

For years, Apple had a CEO who was dealing with cancer, and Katie Cotton managed to keep all of that from ever being confirmed publicly. This wasn’t PR. This was anti-PR. The journalist in me cringes at stuff like this. But the "marketing fellow" in me thinks that hey, it was effective.

Godspeed, Ms. Cotton

Apple has lost a lot of top executives in the past few years: Bertrand Serlet, Scott Forstall, Tony Fadell, Ron Johnson. Those guys were all important, but the departure of Katie Cotton might be an even bigger deal, if only because PR is so central to what Apple does.

At the very least, her leaving marks the end of an era, a changing of the guard.

Will it also lead to greater openness between Apple and the press? Don’t hold your breath.”

Un post despre oameni și oameni

Nu știu dacă postarea despre Humans of New York a ajuns sau nu publică, sper că da, deoarece despre acest proiect am aflat în ultimele zile petrecute în Instituția Financiară, de la un om creativ pe care îl admir mult.

Atunci m-am uitat mult peste site și m-am gândit câte poate spune o imagine. Pentru cei care lucrează în industria comunicării îmaginile sunt extrem de importante, poate acesta este motivul pentru care marea majoritate a noastră desenăm - suntem oameni vizuali.

De când am descoperit că sunt pe facebook unde au mii de like-uri și sute de share-uri la poze, mi-am setat să primesc notificare de la postările lor pentru că sunt pasionată de oameni și de poveștea fiecăruia dintre ei. După inițiativa din State, și alte orașe au preluat modelul, din Europa vă pot recomanda Parisul și Amsterdam .

Local, pagina Oameni ai Bucureștiului are cea mai bună participare, pentru că cine este în spatele ei își face treaba, pe modelului celei din State.

Am ales să vă vorbesc despre aceste proiecte, pentru că zilele trecute mi-a căzut în fața ochiilor un interviu cu Brandon, fotograful din spatele proiectului Humans of New York. Simplu și în același timp extrem de inspirațional, tânărul vorbește despre cum a schimbat povestea proiectului introducerea facebook-ului în ecuație.

Dacă v-a stârnit curiozitatea idea, proiectul sau pur și simplu vreți să vă formați o părere proprie, am inclus la fiecare recomandare și sublinkul care vă va redirecționa către site sau pagina cu „like”. Când vă va prinde pasiunea descoperii poveștilor din spatele oamenilor, căutați orașul de suflet - s-ar putea să aibă și el o pagină de genul acesta și lăsați-vă inspirați zilnic de natura umană.

#runlikeagirl

De câte ori ați folosit expresia împrumutată de la americani: „Dai ca o fată” sau mai neaoșul ”Conduci / Parchezi ca o femeie”?

Aruncați o privire la aceasta reclamă care tratează fix stereotipurile de genul #RunLikeAGirl (Aleargă ca o fată) și apoi priviți bine în jurul vostru înainte de a judeca sau de a face presupuneri :)

Reclama, sufletul comerțului

Trebuie să împărtășesc cu voi una dintre cele mai amuzante reclame pe care mi-au picat ochii în ultima vreme și unde mai pui, că m-am și regăsit în mai multe posturi :))

Reclama celor de la Liberty a fost printre cele mai apreciate dintre spoturile care au rulat la Olimpiada din Londra, stați jos și zâmbiți:

Apple ori nu apple?

Am oportunitatea ca zi de zi să lucrez pe un Mac. Sunt fană a produselor mărului de pe vremea când mi-a intrat în viață primul Ipod, îmi place în primul rând felul în care această companie se prezintă și în al doilea rând faptul că țin la calitate. Produsele lor sunt clar și fără echivoc scumpe, cel puțin pentru puterea de cumpărare a românilor; și, vor rămâne multă vreme pe lista de dorințe pentru Moș Crăciun. Dacă apreciezi designul și calitatea, atunci ar fi de preferat să mai aștepți până când reușești să strângi suma necesară pentru achiziția unui astfel de echipament.

Laptopul meu de război, adică merge oriunde cu mine, face prezentări și nu primește mulțumiri, este un Sony Vaio de 10” - atunci când l-am cumpărat (să fie câțiva ani buni) diferența de preț dintre el și un produs Apple, similar, era de 1200 de lei. Muuuuult peste bugetul meu. Nu regret alegerea, pentru că deși nu mai are o balama și ecranul este dezlipit după multe lupte corp la corp cu parchetul, Vaio-ul meu încă funcționează! Bateria ține și acum 4 ore, timp în care eu mă uit liniștită la filme iar, dacă îl folosesc doar la scris stau departe de priză chiar mai mult. Însă, atunci când vine vorba de sistemul de operare, mă apucă nervii, lucru care nu se (prea) întâmplă la sistemele Mac. „Prea”-ul din paranteză vine din rularea de Office pe mac-uri, atunci chiar și cele mai temerare dau rateuri.

E drept că ai o problemă de compatibilitate atunci când vine vorba despre transferul de informații dintre un Mac și un computer care folosește alt sistem, dar inginerii de la Apple au rezolvat și asta! Acum poți lucra în cloud și împărtăși documentele cu toți utilizatorii, indiferent de tipul de sistem pe care cei din urmă îl folosesc.

De unde articolul acesta? Din faptul că aseară am văzut noua reclamă de la mac-uri, mi-a plăcut enorm. De ce? Pentru că m-am regăsit în ea! Și eu, la fel ca numeroasele personaje din clip, am un computer, personalizat.Iar o reclamă bună este acea reclamă care te face să ai o legătură, emoțională, cu produsul din fața ta! :)

Info despre reclamă:
Brand: Apple
Title(s): Stickers

Agency: Media Arts Lab
Agency Website: http://www.mediaartslab.com
Additional Credits: Psyop
Published: July 2014

Heineken - The City

Vă place? vine și Bucureștiul în curând :)

Biz SMS Camp

Despre guerrilla marketing, din nou! :)

Cine mă citește știe deja de pasiunea mea pentru guerrilla marketing. Cum ce am găsit aici se încadrează într-o astfel de campanie nu am cum să nu împărtășesc aici :)

Deci cum vă place? :) Ingenios ori ba?