vineri, 22 februarie 2013
Cum se fabrică un tricou
joi, 14 februarie 2013
Ziua iubirii
Ce părere aveţi? :) Încă cu vopseaua proaspătă şi nefixată, fixarea se face la 12 ore după uscarea vopsiri ca să fim siguri că nu iese la spălat dar trebuia să fie pe blog, să nu vă aud pe urmă că stau degeaba :)
luni, 11 februarie 2013
Tricourile îţi dau avânt
Şi tricoul cu reclama :)
Ce părere aveţi?
vineri, 8 februarie 2013
Cum creşti blogul mare :)
joi, 7 februarie 2013
Recomandare de film, ba nu, de filme!
Primul film vizionat şi pe care vi-l recomand a fost Django din 2012. Franco Nero, a jucat într-un spaghetti western prin 60 cu acelaşi nume, nu mai ştiu însă dacă şi cu aceaşi poveste, este prezent şi în această ecranizare sub bagheta magicului Tarantino care pe lângă actori care au ceva de spus, cadre tipice a la maestru şi coloană sonoră care îl include pe Morricone şi Verdi, aduce din nou pe ecran o Americă în care sclavii şi felul în care aceştia erau trataţi ajunge să te facă să îţi fie ruşine că unii poartă denumirea de "oameni". Dar pentru că au existat şi vor exista mereu astfel de specimene cumva karma echilibrează balanţa...şi o face bine :).
Şi v-am zis că-s cultă? :)
Unul dintre cele mai bune discursuri din istorie, cu o structură extrem de bine pusă la punct, o livrare oratorică de excepţie conform spuselor vremii a fost discursul susţinut de Abraham Lincoln la Gettysburg. Al 16 lea preşedinte american şi primul republican din istorie care a călcat la Casa Albă, era recunoscut pentru faptul că era un orator desăvârşit şi un om foarte cinstit. Asasinat în 1865 la încheierea războiului dintre nord şi sud, Lincoln a fost cel care a susţinut eliberarea din sclavie a negrilor.
Pasionată de vorbit în public nu aveam cum să nu merg la un film care îl avea în plin plan pe Lincoln. Bună alegere am făcut, o superbă ecranizare a momentelor premergătoare abolirii sclaviei şi ultimele zile ale războiului. Cu un joc demn de Oscar, Daniel Day-Lewis, mă impresionează din nou prin alegerile rolurilor mature, de calitate. Spielberg e Spielberg :) iar regia de imagine şi costumele vor fi preferatele Oscarurilor, la finalul acestei luni.
Vă recomand să vă rupeţi câteva ore din weekend să le vizionaţi pe amândouă, pentru că merită!
Despre nişte oameni
Atunci când datorită muncii drumurile îţi scot în cale oamenii minunaţi care şi-au făcut din pasiune jobul de zi cu zi, poţi spune că eşti norocos. Poate nu dus la extrem de norocos pentru că nu eşti în papucii lui dar măcar un pic norocos pentru că ai şansa să îi cunoşti. E şi mai ciudat când îi întâlneşti faţă în faţă, după ce ai participat, te-ai implicat şi ţi-au plăcut la nebunie proiectele lor.
În ultimele săptămâni am întâlnit astfel de oameni. Prima este o doamnă! Fineţea, cuvintele folosite dar şi tonalitatea caldă cu care îţi vorbeşte trădează calitatea unei educaţii şi a unei investiţii în mult bun simţ. Te face să vrei să o asculţi mereu, zâmbeşte potolit, dar continuu. Face PR de ceva vreme, din punctul meu de vedere este un om de PR de la felul în care îţi răspunde la mailuri până la felul de a îţi strânge mâna, la finalul unei întâlniri. Profesionalismul ei se vede…se vede în proiectele ei, se vede în ţinuta ei şi mai ales se vede în încrederea pe care o abordează atunci când îţi prezintă o nouă idee. Ştie că va fi o reuşită. Nu o să îi dau numele ci doar o să îi mulţumesc pentru că m-a făcut să zâmbesc atunci când mi-a spus că dacă nu are o zi bună se machiază, asta o face mereu să se simtă mai bine, împărtăşesc sentimentul ei. Şi eu fac la fel, dar shhh :)
Cea de a doua persoană este un domn care îşi trăieşte pasiunea. Actor de formare...şi regizor şi producător, este un om care a studiat la New York, dar s-a întors în România pentru că aici e ţara lui. Are o cafenea unde se joacă teatru, şi îi place. Are planuri dar mai presus de toate vorbeşte cu pasiune despre muncă lui, despre ce înseamnă o piesă de teatru şi despre ce înseamnă să fii actor aici. E molipsitor, aproape vrei să laşi totul şi să te apuci de teatru. Am simţit admiraţie, meseria lui / afacerea lui aduce fericire, seară de seară oamenilor, le dă spectatorilor şansa ca timp de o oră să păşească într-un tărâm magic unde imaginaţia, emoţiile, senzaţiile au altă expunere sub lumina reflectoarelor.
Ei cam aşa mi s-a întâmplat mie să cunosc oameni care m-au umplut de energie şi de la care m-am molipsit de patos şi de zâmbet. Pentru că fiecare din cei doi de mai sus, au un zâmbet pe care doar oamenii fericiţi şi împăcaţi îl au. Anul acesta plănuiesc să îmi lărgesc grupul de prieteni doar cu astfel de oameni. Pentru că zâmbetul şi mulţumirea de sine sunt molipsitoare la fel ca şi pesimismul şi amărăciunea, ori mie cele din urmă nu îmi trebuie :)