marți, 16 octombrie 2012

Manifestul Holstee

Acum un an şi ceva am primit această poză pe mail, într-un moment de depresie cruntă care parcă preconiza că voi avea momente care să îmi demonstreze că greşeam. Cred că m-am lăudat cu ea pe aici pe undeva...e clar trebuie să iau blogul la lupă să văd dacă nu cumva m-am ramolit...pentru că este un mare "cred". Mi-am printat-o atunci şi am poziţionat-o strategic în birou așa încât de fiecare dată când ridic privirea o văd. Multe din lucrurile din acest manifest le bifez cu brio, însă mai am și multe pe care nu le bifez iar aici vine partea tristă, cred ca va trebui să le fac rezoluții de anul nou ca să mă asigur că le îndeplinesc :)). Însă ceea ce voiam să spun și gândul de la care pornisem acest post era acela, mulți știu poza dar puțin cunosc că este manifestul unor tineri care au un business de familie, mai multe puteţi afla pe pagina lor: http://shop.holstee.com/pages/about. Aceasta mi se pare o companie în care să îți dorești să te implici ca să nu zic că te face să îţi doreşti să ai propria ta companie, să îţi găseşti drumul şi să fii fericit cu ceea ce ai pentru că la final de fapt când tragi linie trebuie să îți placă ce faci și să vii cu plăcere la muncă.
 
Eh este o poveste lungă şi implică multe decizii dar de multe ori univesrul joacă în favoarea ta :) trebuie doar să ai răbdare.
 
 

Niciun comentariu: