luni, 10 februarie 2014

O școală altfel

Consider că sunt una dintre persoanele norocoase având o familie care mi-a încurajat curiozitatea și creativitatea încă de pe vremea când foloseam pereții pe post de tablă.

Mereu mă întreb dacă voi avea înțelepciunea alor mei, atunci când va apărea un copil în viața mea. Pot doar să sper, pentru că orice altceva la ora asta nu își are rostul. Însă atunci când va apărea acel copil, una din metodele de educație care cred că s-ar potrivi familiei mele este metoda Montessori sau poate Waldorf - ambele au mulți activiști pro și contra, însă ambele privesc copilul ca pe subiectul procesului de învățare nu ca pe o povară, ceea ce nu face decât să crească stima de sine și creativitatea și ingeniozitatea unui omuleț.

Sunt o susținătoare a învățământului alternativ și ce îmi doresc de la sistemul de învățământ este să devină o experiență plăcută de învățare, atât pentru tineri cât și pentru pofesori, mai avem mult de luptat până acolo însă pas cu pas și om cum om, lucrurile sunt pe calea cea bună :)


Niciun comentariu: