Am fost certată că nu am povestit experienţa Linkin Park... Ei bine am încercat să las să se mai sedimenteze sentimentele de “nefinalizare” pe care mi le-a lăsat concertul. Mă refer la faptul că undeva în aer plutea un bis pe care nu l-au mai acordat. Până la acel moment însă oamenii au fost total profesionişti de la apariţia la ora anunţată până la reglarea sunetului după primele melodii pentru a se auzi conform standardelor formaţiei. La fel ca la Aerosmith un concert cu un playlist parcă coborât din ipodurile fanilor: cele mai cunoscute piese şi cele mai adorate. Piese urlate din toţi bojocii de parcarea Romexpo. Eu ca mini fan, pentru că recunosc că după primele două cd-uri i-am ascultat mai răruţ, am ştiut toate piesele aşa încât m-am simţit ca peştele în apă urlând alături de restul populaţiei :D.
Energie şi suflu cât pentru un stadion plin, profesionalism și carismă, mi-a plăcut mult momentul în care echipa tehnică a luat steagul nostru de la unul din fani și l-a agațat de clapă!
La toate acestea s-a adăugat un moment de film: el şi ea se sărută întreaga piesă, conştienţi doar de ei doi şi ignorând restul lumii fiind prinşi parcă într-o bulă….ei bine da, două persoane pot spune că nu e nevoie decât de un plus 1 pentru a face un concert să devină un eveniment special. Un eveniment de visat cu ochii deschişi în serile calde de vară în aşteptarea somnului sau a prinţului pe cal alb...care o veni primul :D
Un remix între doua piese cu versuri excepționale pentru o seară de miercuri, live la București!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu