Dacă cineva, care are toate lucrurile împotriva lui poate face ceva fantastic, de ce noi care le avem pe toate în favoarea noastră, avem tendinţa de a ne da învinşi?
http://blog.ted.com/2012/07/30/6-stunning-photos-from-giles-duley/
marți, 31 iulie 2012
luni, 30 iulie 2012
Ce înseamnă Habitat for Humanity? Înseamnă oameni!
Marin a fost în vacanţă în ultimele 10 zile, iar acest lucru a însemnat o absenţă completă din mediul on line: de pe blog, de pe mail chiar de pe reţelele de socializare care de multe ori pentru mandea, sunt ca un drog.
Ei bine, aceasta a fost o vacanţă fără poze, fără prea multe telefoane – cuvântul cel mai potrivit să o descrie este „relaxare” - a fost o săptămână în care am învăţat să mă bucur de timp. Nu am fost pe repede înainte, nu am fost presată să fac lucruri şi cu toate că dimineaţa mă trezeam mai devreme decât dacă aş fi fost la muncă, recunosc că mi-a priit al naibi de mult acest respiro. Am cunoscut oameni noi şi m-am bucurat de soare, de apă şi am prins un pic de bronz. Însă cel mai mult mi-a mers la suflet liniştea şi fericirea de care m-am bucurat departe de ceea ce înseamnă capitala.
Ei bine, azi când am deschis într-un final mailul mă aştepta o supriză de zile mari, însă despre asta în perioada următoare când voi avea ceva fizic să vă pozez şi să vă arăt.
Până atunci vreau să vă continui povestea începută aici. Deja virală şi pe youtube, iniţiativa celor de la Western Union nu poate fi decât lăudabilă. La invitaţia companiei menţionată câteva cuvinte mai înainte am mers acum 3 săptămâni la Craiova pentru a ne implica în proiectul Habitat for Humanity. Unul dintre proiectele de suflet ale lui Jon Bon Jovi şi un proiect pe care eu îl urmăresc cu mare interes, abia mai puteam să stau la birou de nerabdare să încep această aventură.
Pentru o organizare excepţională şi condiţii demne de menţionat, atât cei de la compania care a avut iniţiativa cât şi cei de la Habitat au demni de laudă: de la respectarea cu stricteţe a orarului, până la explicaţiile de pe şantier totul a fost exact cum trebuie pentru a face un lucru bun în condiţii de bună dispoziţie şi cu o atmosferă de familie. Locul şantierului a fost în localitatea Preajba, în judeţul Dolj. Familia pentru care am construit are 9 copii şi la ora actuală locuiesc cu toţii într-o singură cameră. Când am ajuns acolo, nu am găsit decât o fundaţie la ceea ce avea sa devină un cămin. Timp de două zile 40 de voluntari, verzi ca şi mine în ale construcţiilor, am ales să facem o schimbare. Să lepădăm hainele de corporişti şi să îmbrăcăm salopete, să lăsăm mobilele înteligente şi să le înlocuim cu ustensile de construit, totul pentru nişte oameni pe care i-am zărit pentru câteva minute.
Din punctul meu de vedere, asta înseamnă să fi om. Să ajuţi fără a aştepta vreo recunoaştere, doar evidențierea locului acela cald din inimioara ta atunci când eşti mulţumit că ai putut ajuta.
Mai jos aveți filmuleţul de prezentare al evenimentului de lângă Craiova, iar de la minutul 2.08 până la 2.11 veţi vedea o mândră Marin care primeşte un premiu de participare.
Însă cele mai frumoase lucruri nu sunt cele fizice, cum ar fi o diplomă sau un trofeu, sunt oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut:
Anca, Cristina şi Oana de la Western Union;
Cosmin, Cristi şi nea Fane de la Habitat for Humanity;
Şi toţi voluntarii cu care am lucrat pentru a da o formă finală casei.
Cu cei de la Habitat sper să mă văd in octombrie când plănuiesc să merg la „Big Build”, care va avea loc tot la Craiova.
Melodia de mai jos îmi place în mod special. Lângă super clipul pe care îl are, se adaugă sentimentul meu că atunci când vrei cu adevărat să schimbi lumea, cineva sau ceva îţi aşterne în cale momente magice care te ajută să îţi urmezi calea:
Ei bine, aceasta a fost o vacanţă fără poze, fără prea multe telefoane – cuvântul cel mai potrivit să o descrie este „relaxare” - a fost o săptămână în care am învăţat să mă bucur de timp. Nu am fost pe repede înainte, nu am fost presată să fac lucruri şi cu toate că dimineaţa mă trezeam mai devreme decât dacă aş fi fost la muncă, recunosc că mi-a priit al naibi de mult acest respiro. Am cunoscut oameni noi şi m-am bucurat de soare, de apă şi am prins un pic de bronz. Însă cel mai mult mi-a mers la suflet liniştea şi fericirea de care m-am bucurat departe de ceea ce înseamnă capitala.
Ei bine, azi când am deschis într-un final mailul mă aştepta o supriză de zile mari, însă despre asta în perioada următoare când voi avea ceva fizic să vă pozez şi să vă arăt.
Până atunci vreau să vă continui povestea începută aici. Deja virală şi pe youtube, iniţiativa celor de la Western Union nu poate fi decât lăudabilă. La invitaţia companiei menţionată câteva cuvinte mai înainte am mers acum 3 săptămâni la Craiova pentru a ne implica în proiectul Habitat for Humanity. Unul dintre proiectele de suflet ale lui Jon Bon Jovi şi un proiect pe care eu îl urmăresc cu mare interes, abia mai puteam să stau la birou de nerabdare să încep această aventură.
Pentru o organizare excepţională şi condiţii demne de menţionat, atât cei de la compania care a avut iniţiativa cât şi cei de la Habitat au demni de laudă: de la respectarea cu stricteţe a orarului, până la explicaţiile de pe şantier totul a fost exact cum trebuie pentru a face un lucru bun în condiţii de bună dispoziţie şi cu o atmosferă de familie. Locul şantierului a fost în localitatea Preajba, în judeţul Dolj. Familia pentru care am construit are 9 copii şi la ora actuală locuiesc cu toţii într-o singură cameră. Când am ajuns acolo, nu am găsit decât o fundaţie la ceea ce avea sa devină un cămin. Timp de două zile 40 de voluntari, verzi ca şi mine în ale construcţiilor, am ales să facem o schimbare. Să lepădăm hainele de corporişti şi să îmbrăcăm salopete, să lăsăm mobilele înteligente şi să le înlocuim cu ustensile de construit, totul pentru nişte oameni pe care i-am zărit pentru câteva minute.
Din punctul meu de vedere, asta înseamnă să fi om. Să ajuţi fără a aştepta vreo recunoaştere, doar evidențierea locului acela cald din inimioara ta atunci când eşti mulţumit că ai putut ajuta.
Mai jos aveți filmuleţul de prezentare al evenimentului de lângă Craiova, iar de la minutul 2.08 până la 2.11 veţi vedea o mândră Marin care primeşte un premiu de participare.
Însă cele mai frumoase lucruri nu sunt cele fizice, cum ar fi o diplomă sau un trofeu, sunt oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut:
Anca, Cristina şi Oana de la Western Union;
Cosmin, Cristi şi nea Fane de la Habitat for Humanity;
Şi toţi voluntarii cu care am lucrat pentru a da o formă finală casei.
Cu cei de la Habitat sper să mă văd in octombrie când plănuiesc să merg la „Big Build”, care va avea loc tot la Craiova.
Melodia de mai jos îmi place în mod special. Lângă super clipul pe care îl are, se adaugă sentimentul meu că atunci când vrei cu adevărat să schimbi lumea, cineva sau ceva îţi aşterne în cale momente magice care te ajută să îţi urmezi calea:
vineri, 20 iulie 2012
Cronică de concert
Nimic nu se compară cu starea în care intră mintea unui om obişnuit să scrie...ei bine pentru mine astfel de stări sunt induse de momente cheie din viaţa mea: fie că vorbim de o discuţie aprinsă, că vorbim de un moment care mă mişca sau de o baie fierbinte în care încerci să îţi relaxezi corpul şi mintea obosite după o săptămână plină. Oricare poate declanşa ceea ce mie îmi place să numesc sclipirea scriitorului: acel moment în care un articol, poveste sau titlu genial ţi se aşterne în faţa ochiilor.
Ieşi din baie, îţi iei laptopul în braţe şi te aşezi pe scaunul care parcă era acolo special pentru tine. Poza de mai jos exprimă exact momentul „acela” în care ştii ca mâinile îţi vor alerga pe tastatură pentru că totul e aşa cum trebuie - eşti odihnit, eşti calm, vezi totul mai clar şi ai vrea să crezi că ai toate răspunsurile.
Idea de a veni la Cluj să văd concertul Roxette a fost una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut anul acesta. Aseară printre cei 20 000 de oameni m-am simţit ca într-o bulă a copilăriei. Primele piese de dragoste pe care mi le amintesc sunt cele ale trupei. Este singura trupa, pot spune asta cu mâna pe inimă, ale cărei melodii le ştiu versurile cap coada, de la primul la penultimul album. Pentru mine aseară a fost un moment magic, un moment în care dragostea a fost la nivel maxim: dragostea pe care ei au dăruit-o unui public fantastic, dragostea pe care publicul îl dăruieşte unei trupe care dă ce are mai bun în ea şi dragostea cuplurilor din jurul meu. Nu a existat nici un concert, în care să văd mai multe perechi fericite libere să îşi manifeste sentimentele pe acorduri şi versuri special create pentru astfel de momente, ţineri puternice de mână sau priviri lungi. Doar pentru faptul că am fost acolo mă simt specială. A fi înconjurată de iubire este un lucru fantastic, speri să te molipseşti şi să te lovească şi pe tine bafta :P în sinea ta te bucuri pentru ei şi îşi doreşti şi tu la rândul tău să ai acea poveste pe care alţii să o invidieze. Pentru că la finalul vieţii astfel de momente te fac să îţi dai seama că ai trăit.
Concertul Roxette este, după cel al lui Bon Jovi cel mai frumos concert la care am participat. Aseară mi-am spus că acesta a fost cadoul lui Marin pentru ziua de naştere a lui Marin! Nici măcar U2 nu s-a ridicat la senzaţia pe care showul de aseară mi-a creat-o. Să vezi o supravieţuitoare ca Marie şi un luptător ca Per plecând de pe scena ţinându-se în braţe şi cu lacrimi în ochii pentru mulţimea care le-a dăruit 2 ore de energie este un moment unic în viaţă. Am primit un cadou fantastic de yiua mea pentru că am fost acolo în mulţime şi am împărtăşit o astfel de clipă.
Înainte de a veni la Cluj citeam într-un articol că Per este cel care se ocupă de pagina de facebook a formaţiei, azi noapte pagina a fost umplută de filmuleţe cu ceea ce s-a întâmplat pe Cluj Arena. Imposibil! Sentimentul pe care l-am avut în public nu ar fi putut fi surpins indiferent de cât de performantă ar fi fost camera. Pentru mine fiecare piesă aseară a însemnat un mesaj, un mesaj de dragoste, un mesaj de supravieţuire, speranţă şi de ce nu de viaţă pur şi simplu, iar asta nu poate fi redat pe peliculă.
Am plâns şi am zâmbit la acest concert pentru că pentru Marin cea matură Roxette a însemnat trupa copilăriei! După fiecare melodie încheiată mă simţeam fără voce şi secătuită de energie, însă un nou acord scotea din mine un alt vers, o altă inflexiune a vocii, exact cum ştiam eu că suna Marie pe casetele tocite de atâta ascultare şi prin faţa ochiilor mi se perindau versurile pe care le scriam ca apoi să mi le traduc...dorindu-mi să ajung să pot scrie şi eu la fel de bine peste ani.
Cam asta a însemnat pentru mine concertul Roxette. Nu îmi pare rău că i-am pierdut la Bucureşti. Acum! Aseară! A fost momentul perfect! Am încheiat concertul cu lacrimi în ochi şi cu dorinţa arzătoare să ajung la vârsta lor şi să existe cineva, undeva care să poată scrie despre mine ceea ce mie mi-a rămas în cap după ei: Mi-aţi tăiat respiraţia!
Îmi este extrem de greu să aleg doar o melodie din zecile de piese care au însemnat, şi care îmi dau seama că încă înseamnă enorm pentru mine. Am ales totuşi Joyride, pentru că asta trebuie să fie viaţa...Dacă eşti suficient de norocos o să întâlneşti persoana care să stea lângă tine când vrei să schimbi lumea, să te ţină de mână atunci când trăiesti un moment unic ca aseară sau să îţi zâmbească de bună dimineaţa si sa fie alături de tine până la final pentru a îi putea spune „ce cursă genială mi-a fost dat să trăiesc lângă tine, mulţumesc că mi-ai tăiat respiraţia!”. Asta îmi doresc cu ardoare pentru mine, şi asta doresc şi pentru voi în prag de seară, din Cluj...de departe...
Ieşi din baie, îţi iei laptopul în braţe şi te aşezi pe scaunul care parcă era acolo special pentru tine. Poza de mai jos exprimă exact momentul „acela” în care ştii ca mâinile îţi vor alerga pe tastatură pentru că totul e aşa cum trebuie - eşti odihnit, eşti calm, vezi totul mai clar şi ai vrea să crezi că ai toate răspunsurile.
Idea de a veni la Cluj să văd concertul Roxette a fost una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut anul acesta. Aseară printre cei 20 000 de oameni m-am simţit ca într-o bulă a copilăriei. Primele piese de dragoste pe care mi le amintesc sunt cele ale trupei. Este singura trupa, pot spune asta cu mâna pe inimă, ale cărei melodii le ştiu versurile cap coada, de la primul la penultimul album. Pentru mine aseară a fost un moment magic, un moment în care dragostea a fost la nivel maxim: dragostea pe care ei au dăruit-o unui public fantastic, dragostea pe care publicul îl dăruieşte unei trupe care dă ce are mai bun în ea şi dragostea cuplurilor din jurul meu. Nu a existat nici un concert, în care să văd mai multe perechi fericite libere să îşi manifeste sentimentele pe acorduri şi versuri special create pentru astfel de momente, ţineri puternice de mână sau priviri lungi. Doar pentru faptul că am fost acolo mă simt specială. A fi înconjurată de iubire este un lucru fantastic, speri să te molipseşti şi să te lovească şi pe tine bafta :P în sinea ta te bucuri pentru ei şi îşi doreşti şi tu la rândul tău să ai acea poveste pe care alţii să o invidieze. Pentru că la finalul vieţii astfel de momente te fac să îţi dai seama că ai trăit.
Concertul Roxette este, după cel al lui Bon Jovi cel mai frumos concert la care am participat. Aseară mi-am spus că acesta a fost cadoul lui Marin pentru ziua de naştere a lui Marin! Nici măcar U2 nu s-a ridicat la senzaţia pe care showul de aseară mi-a creat-o. Să vezi o supravieţuitoare ca Marie şi un luptător ca Per plecând de pe scena ţinându-se în braţe şi cu lacrimi în ochii pentru mulţimea care le-a dăruit 2 ore de energie este un moment unic în viaţă. Am primit un cadou fantastic de yiua mea pentru că am fost acolo în mulţime şi am împărtăşit o astfel de clipă.
Înainte de a veni la Cluj citeam într-un articol că Per este cel care se ocupă de pagina de facebook a formaţiei, azi noapte pagina a fost umplută de filmuleţe cu ceea ce s-a întâmplat pe Cluj Arena. Imposibil! Sentimentul pe care l-am avut în public nu ar fi putut fi surpins indiferent de cât de performantă ar fi fost camera. Pentru mine fiecare piesă aseară a însemnat un mesaj, un mesaj de dragoste, un mesaj de supravieţuire, speranţă şi de ce nu de viaţă pur şi simplu, iar asta nu poate fi redat pe peliculă.
Am plâns şi am zâmbit la acest concert pentru că pentru Marin cea matură Roxette a însemnat trupa copilăriei! După fiecare melodie încheiată mă simţeam fără voce şi secătuită de energie, însă un nou acord scotea din mine un alt vers, o altă inflexiune a vocii, exact cum ştiam eu că suna Marie pe casetele tocite de atâta ascultare şi prin faţa ochiilor mi se perindau versurile pe care le scriam ca apoi să mi le traduc...dorindu-mi să ajung să pot scrie şi eu la fel de bine peste ani.
Cam asta a însemnat pentru mine concertul Roxette. Nu îmi pare rău că i-am pierdut la Bucureşti. Acum! Aseară! A fost momentul perfect! Am încheiat concertul cu lacrimi în ochi şi cu dorinţa arzătoare să ajung la vârsta lor şi să existe cineva, undeva care să poată scrie despre mine ceea ce mie mi-a rămas în cap după ei: Mi-aţi tăiat respiraţia!
Îmi este extrem de greu să aleg doar o melodie din zecile de piese care au însemnat, şi care îmi dau seama că încă înseamnă enorm pentru mine. Am ales totuşi Joyride, pentru că asta trebuie să fie viaţa...Dacă eşti suficient de norocos o să întâlneşti persoana care să stea lângă tine când vrei să schimbi lumea, să te ţină de mână atunci când trăiesti un moment unic ca aseară sau să îţi zâmbească de bună dimineaţa si sa fie alături de tine până la final pentru a îi putea spune „ce cursă genială mi-a fost dat să trăiesc lângă tine, mulţumesc că mi-ai tăiat respiraţia!”. Asta îmi doresc cu ardoare pentru mine, şi asta doresc şi pentru voi în prag de seară, din Cluj...de departe...
marți, 17 iulie 2012
Artă....sau arta...
Săptămâna aceasta stă sub însemnul inspiraţiei, motiv pentru care apăs butonul de publicare la multe din articolele care erau în lucru până acum. Să fie din cauza faptului că mi se apropie concediul sau poate pentru că de undeva mi se aştern în cale lucruri frumoase sau oameni care mă inspiră astfel încât să ajung să cred că a fi creativ este acel "ceva" parte din fiecare dintre noi, acel ceva pe care unii învaţă să îl exprime iar alţii nu.
Acum trei săptămâni am purtat o discuţie cu un pictor pe baza a ceea ce înseamnă artă. Eu i-am răspuns că nu ştiu! Din punctul meu de vedere artă este acel "je ne sais quoi" care mişcă ceva în interiorul meu, urât sau frumos în viziunea altora nu înseamnă că este urât sau frumos şi în viziunea mea. De aici şi vorba aia: nu e frumos ce e frumos, e frumos ce îmi place mie, pe care eu o arunc cât de des pot în discuţii :D.
Pictorul se numeşte Francisc Chiuariu iar lucrările făcute de el la care eu eram martoră fac parte din colecţia Outdoor, sunt picturi pe backlit. Mie mi se pare că suportul pe care sunt pictate, faţă verso acestea, apare ca un film de diapozitiv. Luminate din spate picturile prind viaţă. I-am spus şi lui acest lucru şi i-am mai zis că din perspectiva mea ceea ce expunea el ESTE artă. Faţa lui arata, probabil ca a mea atunci când cineva îmi laudă blogul: devine un amestec de bulversare, încântare şi neîncredere în acelaşi timp.
Poze ale unor lucrări din Outdoor puteţi vedea pe siteul curatorului.
Însă dacă aveţi ocazia să îi vedeţi o expoziţie - nu ezitaţi, apoi vă aştept cu impresii aici să vedem dacă avem acelaşi gust cu privire la ceea ce este arta.
În altă ordine de idei sau poate chiar aceaşi - sunt mândră să zic că am un înger păzitor :), o reproducere a uneia din picturile lui Francisc sub formă de magnet de frigider tronează la loc de cinste printre sute de astfel de dispozitive de pe bucata de metal care răceşte alimentele pentru Marin. Aceasta m-a atras la vizitarea unei galerii de artă acum 6 luni, aşa încât a plecat cu mine acasă. Atunci nu aveam de unde să ştiu că va veni o vreme în care voi cunoaşte personal artistul.
Viaţa are propriul ei plan, nu-i aşa?
Acum trei săptămâni am purtat o discuţie cu un pictor pe baza a ceea ce înseamnă artă. Eu i-am răspuns că nu ştiu! Din punctul meu de vedere artă este acel "je ne sais quoi" care mişcă ceva în interiorul meu, urât sau frumos în viziunea altora nu înseamnă că este urât sau frumos şi în viziunea mea. De aici şi vorba aia: nu e frumos ce e frumos, e frumos ce îmi place mie, pe care eu o arunc cât de des pot în discuţii :D.
Pictorul se numeşte Francisc Chiuariu iar lucrările făcute de el la care eu eram martoră fac parte din colecţia Outdoor, sunt picturi pe backlit. Mie mi se pare că suportul pe care sunt pictate, faţă verso acestea, apare ca un film de diapozitiv. Luminate din spate picturile prind viaţă. I-am spus şi lui acest lucru şi i-am mai zis că din perspectiva mea ceea ce expunea el ESTE artă. Faţa lui arata, probabil ca a mea atunci când cineva îmi laudă blogul: devine un amestec de bulversare, încântare şi neîncredere în acelaşi timp.
Poze ale unor lucrări din Outdoor puteţi vedea pe siteul curatorului.
Însă dacă aveţi ocazia să îi vedeţi o expoziţie - nu ezitaţi, apoi vă aştept cu impresii aici să vedem dacă avem acelaşi gust cu privire la ceea ce este arta.
În altă ordine de idei sau poate chiar aceaşi - sunt mândră să zic că am un înger păzitor :), o reproducere a uneia din picturile lui Francisc sub formă de magnet de frigider tronează la loc de cinste printre sute de astfel de dispozitive de pe bucata de metal care răceşte alimentele pentru Marin. Aceasta m-a atras la vizitarea unei galerii de artă acum 6 luni, aşa încât a plecat cu mine acasă. Atunci nu aveam de unde să ştiu că va veni o vreme în care voi cunoaşte personal artistul.
Viaţa are propriul ei plan, nu-i aşa?
luni, 16 iulie 2012
Drumuri umblate de oameni cu pașii și de mine cu sufletul
Atunci când pleci la drum cu un singur gând în minte - acela de a descoperi, mintea ta percepe lucruri pe care poate altfel le-ar fi îndosariat la capitolul “diverse”. Şi uite aşa ajungi să vezi locuri minunate, să cunoşti oameni de la care poţi învăţa şi să ai parte de experienţe care te fac să zâmbeşti de fiecare data când închizi ochii şi le derulezi din nou în cap, pe post de amintire.
Când toate acestea se întâmplă în oraşe în care ai mai fost, mereu pe fugă, mereu prinsă în treburile tale şi cu gândul de fapt în altă parte...impresia este cu atât mai puternică! Drumul până în Braşov trece prin Buzău, pe lângă Nehoiu, prin Întorsura Buzăului, ai ocazia să vezi barajul Siriului, să respire aer curat, să vezi mult verde şi peisaje menite să îți taie respirația și să îți lase aparatul fără poziții pe card.
Şi după ce te miri în stânga şi în dreapta şi îţi dai seama că ai o ţară incredibilă, ajungi în Brașov. Aici eşti aşteptată la masă la un local Raw Vegan numit Simplicity. Ai început să fii încojurat de oameni care îmbăţişează acest stil de viaţă şi ca cineva care de cele mai multe ori laşi carnea în farfurie, de mai bine de 9 luni, nu poți decât să te lași mânată de curiozitate și să încerci :).Diferit e de bine, zicea cineva mai deștept ca mine :P, ei bine da, tarta cu mere vegan style e genială, la fel și limonada! Încă nu știu dacă acest gen de viață mi s-ar potrivi însă deja am notate câteva rețete pe care vreau să le încerc :D.
Din toată povestea unei seri de vineri, iese în fața Corina. Persoana din spatele restaurantului care a venit și a stat cu noi la masă...m-a fascinat prin atitudinte, prin prezență, prin vorbă, prin pasiune. Mai multe despre ea puteți afla de pe blogul ei personal. Dacă drumul vă poartă prin Brașov, trebuie să îi gustați bucatele și să o cunoașteți personal pentru a mă înțelege - vă va fascina! Iar restaurantul ei vă va oferi o oază de relaxare în mijlocul nebuniei.
Clar este, că vizita la Brasov m-a marcat într-un fel special, prin oamenii pe care i-am întâlnit cu această ocazie, am fost fascinată, inspirată, cucerită de concepte, drumuri, oameni, poveşti şi legături de prietenie. Sunt oameni, pe care acest articol nu îi menţionează pentru că la acest moment sunt parte dintr-o altă poveste care va cunoaște sau poate nu, viața internautică. :)
Piesa de mai jos este perfectă pentru o seară de luni, plină de idei, dans și inspirație:
Când toate acestea se întâmplă în oraşe în care ai mai fost, mereu pe fugă, mereu prinsă în treburile tale şi cu gândul de fapt în altă parte...impresia este cu atât mai puternică! Drumul până în Braşov trece prin Buzău, pe lângă Nehoiu, prin Întorsura Buzăului, ai ocazia să vezi barajul Siriului, să respire aer curat, să vezi mult verde şi peisaje menite să îți taie respirația și să îți lase aparatul fără poziții pe card.
Şi după ce te miri în stânga şi în dreapta şi îţi dai seama că ai o ţară incredibilă, ajungi în Brașov. Aici eşti aşteptată la masă la un local Raw Vegan numit Simplicity. Ai început să fii încojurat de oameni care îmbăţişează acest stil de viaţă şi ca cineva care de cele mai multe ori laşi carnea în farfurie, de mai bine de 9 luni, nu poți decât să te lași mânată de curiozitate și să încerci :).Diferit e de bine, zicea cineva mai deștept ca mine :P, ei bine da, tarta cu mere vegan style e genială, la fel și limonada! Încă nu știu dacă acest gen de viață mi s-ar potrivi însă deja am notate câteva rețete pe care vreau să le încerc :D.
Din toată povestea unei seri de vineri, iese în fața Corina. Persoana din spatele restaurantului care a venit și a stat cu noi la masă...m-a fascinat prin atitudinte, prin prezență, prin vorbă, prin pasiune. Mai multe despre ea puteți afla de pe blogul ei personal. Dacă drumul vă poartă prin Brașov, trebuie să îi gustați bucatele și să o cunoașteți personal pentru a mă înțelege - vă va fascina! Iar restaurantul ei vă va oferi o oază de relaxare în mijlocul nebuniei.
Clar este, că vizita la Brasov m-a marcat într-un fel special, prin oamenii pe care i-am întâlnit cu această ocazie, am fost fascinată, inspirată, cucerită de concepte, drumuri, oameni, poveşti şi legături de prietenie. Sunt oameni, pe care acest articol nu îi menţionează pentru că la acest moment sunt parte dintr-o altă poveste care va cunoaște sau poate nu, viața internautică. :)
Piesa de mai jos este perfectă pentru o seară de luni, plină de idei, dans și inspirație:
Craiova într-o altă lumină
În atașament aveți un mic teaser :)
miercuri, 11 iulie 2012
Un studiu frumos...
Într-un studiu condus de Orbit Complete s-a demonstrat că zâmbetul e mai atrăgător decât machiajul. 69% dintre oameni preferă o femeie cu zâmbetul pe faţă în detrimentul unei femei machiate.
În buzunar
Căldură mare, mon cher! După un weekend petrecut la rumeneală, pe foc mic, Bestfestul m-a lăsat fără contra aripă la maşină, cu ceva cm mai slabă şi cu un chef nebun de cutreierat lumea. Evident însă că lipsa acută de somn îşi spune cuvântul, arătând o Marin plină de crize de personalitate, lipsită de chef şi care ar folosi orice minut liber să doarmă! A fost chiar în stare aseară să adormă bălind pe perna de la canapea visând că mai scrie şi ea din când în când pe blog. Ei bine, nu mă las doborâtă de somn şi trebuie să vă relatez măcar despre concertul Millow. Fană nedeclarată a belgianului pe care eu îl credeam american :D, am fost plăcut surpinsă să văd că românii l-au apreciat la justa lui valoare. Deşi piesele cântate nu erau cunoscute de public, atmosfera a fost una genială. Lumea a dansat, aplaudat şi chiar fredonat pe alocuri.
Vă recomand să mergeţi mai departe de Ayo Technology şi să descoperiţi un artist complet, cu versuri pline de valoare, cu linie melodică şi ritmuri interesante, toate asezonate cu o voce şi o mutriţă frumoase foc! Ca afară :))
Vă recomand să mergeţi mai departe de Ayo Technology şi să descoperiţi un artist complet, cu versuri pline de valoare, cu linie melodică şi ritmuri interesante, toate asezonate cu o voce şi o mutriţă frumoase foc! Ca afară :))
luni, 2 iulie 2012
O viaţă de poveste
Finalul de săptămână m-a prins în alte coduri poştale. Plimbăreaţă din naştere şi o leacă dornică de ceva nou, am ales să merg spre Braşov, destinaţia mea de vacanţă, pe un drum pe care nu am mai fost până acum. La recomandarea cuiva drag, am ales să fac o oprire la domeniile Lacerta de lângă Buzău. Lăudate îndelung, am înţeles atunci când am ajuns acolo că fiecare cuvinţel reprezenta prea puţin. La standarde şi peisaje cum vezi doar în filme şi cu nişte oameni dornici să îţi povestească cu lux de amănunte despre ce înseamnă fabricarea vinului, Marin ar fi putut dormi acolo liniştită dacă drumul nu o mâna din spate.
Am aflat ce dă culoarea rubinie vinului, ce îi imprimă aroma, cum se îmbuteliază, temperaturile la care se ţine.... :) Am văzut o linie de îmbuteliere, mi s-au explicat tipurile de dopuri, tipurile de butoaie şi pădurile din care provin, mi s-au explicat chestii chimice, chestii inginereşti şi am decis că după toate aceste informaţii îmi place şi mai mult vinul, pentru că acum am a doua poveste pe care să o leg de vin. Toate acestea au fost mulţumită domnului Băniţă de la Lacerta, care a fost un ghid genial şi a explicat pe înțelesul unui comunicator detalii pe care doar un inginer le-ar fi priceput.
Principalul motiv pentru care îmi place să colind ţara: îmi oferă experienţe! Am ocazia să cunosc oamenii minunaţi care şi-au găsit pasiunea şi au făcut din acest lucru un mod de viaţă. E drept că fără oamenii locului nu aş fi descoperit nici locaţia şi nici vinul de Lacerta, însă anumite lucruri se întâmplă cu un anumit scop şi eu nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru sentimentele pe care mi le-a dat această oprire.
Weekendul a continuat la fel de interesant însă mai mult în cuvinte și prea puțin în poze.
Mi-a plăcut logoul - o sopârlă verde, frunzele de viță stilizate, culorile alese și mi-a mai plăcut și vinul primit spre degustare....buuun răăăău :)
Tare bine merge piesa aista...nu? :)
Am aflat ce dă culoarea rubinie vinului, ce îi imprimă aroma, cum se îmbuteliază, temperaturile la care se ţine.... :) Am văzut o linie de îmbuteliere, mi s-au explicat tipurile de dopuri, tipurile de butoaie şi pădurile din care provin, mi s-au explicat chestii chimice, chestii inginereşti şi am decis că după toate aceste informaţii îmi place şi mai mult vinul, pentru că acum am a doua poveste pe care să o leg de vin. Toate acestea au fost mulţumită domnului Băniţă de la Lacerta, care a fost un ghid genial şi a explicat pe înțelesul unui comunicator detalii pe care doar un inginer le-ar fi priceput.
Principalul motiv pentru care îmi place să colind ţara: îmi oferă experienţe! Am ocazia să cunosc oamenii minunaţi care şi-au găsit pasiunea şi au făcut din acest lucru un mod de viaţă. E drept că fără oamenii locului nu aş fi descoperit nici locaţia şi nici vinul de Lacerta, însă anumite lucruri se întâmplă cu un anumit scop şi eu nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru sentimentele pe care mi le-a dat această oprire.
Weekendul a continuat la fel de interesant însă mai mult în cuvinte și prea puțin în poze.
Mi-a plăcut logoul - o sopârlă verde, frunzele de viță stilizate, culorile alese și mi-a mai plăcut și vinul primit spre degustare....buuun răăăău :)
Tare bine merge piesa aista...nu? :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)