luni, 25 martie 2013

O zi la rugby

De ceva vreme îmi tot doream să merg la un meci de rugby, am mai fost acum un veac și îmi aduceam aminte că mi-a plăcut. Cum atunci când vrei ceva, universul conspiră pentru a îți îndeplini voia, într-o dimineață când deschid aplicația de pe mobil care îmi permite să accesez rețeaua socială albastră văd la unul dintre prietenii mei bloggeri postase un articol despre....rugby, exact! Și pe final de articol era o invitație de a ne alătura lui la meciul România Georgia, care avea să aibă loc în perioada următoare. Puf ce tare, tocmai privisem afișul și mâ gândeam să merg să iau bilete, dar universul a avut grijă pentru mine 

Sâmbătă amiaza, m-am îmbrăcat bine și am pornit-o spre stadion, lume multă. M-am bucurat, în sfîrșit lumea mai gustă și alt sport decât fotbalul! Stadionul Arcul de Triumf, deși mic a fost plin, frigul și vântul au trecut neobservate. Am scandat, am țipat, am bătut din picioare și am aplaudat puternic când ai noștri aveau un eseu sau când era în grămadă. Eh, am preluat și jargon, frumos, nu?
Și ca să închei frumos acest articol, atât de mult mi-a plăcut experiența că o să mă mai duc, am zis!

Niciun comentariu: