Spiritul Craciunului...nu e la mine! ;)

Nu ca in alti ani, m-ar fi dat pe usa afara, insa anul asta - la mine spiritul sarbatorii care bate la usa nu exista, am incercat sa il caut - in momentele in care fac yoga il tot rog sa iasa la suprafata, printre cumparaturile, facute din timp de data asta, am sperat ca il gasesc la reducere, printre tonele de felicitari primite fizic sau pe mail am sperat sa sara si sa ma apuce de nas...insa nimic. In alta ordine de idei ca tot e perioada cadourilor - anul acesta am cumparat cadouri pentru oameni care exista la acest moment in viata mea - si ieri ma gandeam ca probabil jumatate din ei, nici maacar nu se vor preface ca ceea ce au primit de la mine ii bucura, desi mi-am batut capul de 2 luni incoace sa imi vina o idee geniala pentru fiecare, sa fie ceva de care sa se bucure. Va exista si cealalalta jumatate care se va bucura si pentru o punga de nasturi si ei imi vor lumina sufletelul insa ma indoiesc ca bucuria lor imi va aduce spiritul Craciunului in sufletul meu de om hapsan. Si pentru a sunt hapsana - oricum bucuria data de cei care se vor bucura de cadourile primite va fi umbrita de aia care habar nu au sa primeasca cadouri. Trist este ca eu fac parte din gasca celor care habar nu au sa primeasca cadouri, nici macar acolo unde imi plac la nebunie si chiar ma bucur ca le-am primit nu prea dau pe afara de entuziasm si am fost asa de mica - oare voi reusi vreodata sa ma schimb? Sa arat pe fata mea bucuria de a primi un cadou? Exista o scoala care te invata arta plina de subintelesuri si tertipluri a primirii unui cadou? Daca da, sa stiti ca pe lista mea de Craciun se afla dorinta de a afla toate secretele acestei arte ;) Stiu, stiu sunt subtila ca un marfar, obisnuia sa imi spuna un fost prieten ;). Si cum pentru toata lumea aceasta este o perioada plina de bucurie sau cel putin asa ne invata filmele americane, acolo toata lumea gaseste solutii la problemele mondiale, se indragosteste desi erau de secole singuri si uraciosi, se impaca cu oamenii peste care au dat cu masina sau carora le-au facut chestii si mai grave in restul anului - parerea mea este: ciuciu!...filmele americane creaza asteptari si la noi de la o perioada, care pentru romani se rezuma la a manca acasa, la rude, la prietenii, la rudele prietenilor, in oras si pe unde mai ai ocazia sa o faci gratis! Deci bag eu seama ca problema cu Craciunul este de fapt la americani aia au creat o moda ca trebuie sa fii bucuros si plin de spiritul Craciunului, eu cred ca de fapt acest spirit care se revarsa zilele aste de peste tot este de fapt gasit pe fundul sticlei de vodka si de aici toata lumea este plina de fericire si are chef de toate cele. Noi suntem cu picioarele pe pamant, mancare frate! ce spirit al Craciunului, ce bucurii pentru cadouri primite - astea sunt idealuri americane, mancarea din plin este un ideal romanesc si ca o persoana care a dat jos 10 kg in ultima perioada si pe care o incap o multime de lucruri ar trebui sa ma focusez pe acest aspect si sa nu mai visez la prostii cu spirite si bucurii. Si in loc de concluzie daca nu se bucura de cadou, trimite-ii in anul urmator cu urale ;) :P ca viata oricum merge inainte indiferent daca unul sau altul se bucura de efortul tau sau nu. Important e ca pentru mine ca atunci cand mi-a venit idea geniala ce sa iau pentru fiecare m-am simtit fericita iar in perioada asta ma multumesc cu putin ;) asa ca asta e o realizare! Hai sa aveti un Craciun Fericit, plin de cadouri pentru care sa va bucurati macar de complezenta ca sunt oameni mici si hapsani, ca mine, care se hranesc cu bucuria voastra! ;) Poate pana la finalul anului recuperez pe partea de posturi ca anul asta am fost foooarte lenesa la acest capitol! ;) Ho, ho, hooooooooooo!

La vita e bella cum zice italianul

Azi facand dus, am observat ca soarele puternic care intra pe fereasta facea ca apa sa straluceasca, intodeauna mi a placut asta la baia mea, faptul ca fereastra lasa sa cada soarele pe apa de la dus si sa formeze mii de curcubee micute si stalucitoare exact ca intr-un desen animat - de multe ori m-am gandit ca asta este o poza pe care as vrea sa o prind si sa o am pe computer pentru a ma putea holba non stop la ea...insa a trecut ceva vreme de cand nu am mai observat asta si e trist pentru ca este un moment frumos, plin de stralucire si care iti aduce zambetul pe buze. In ultima perioada sunt mereu trista, si faptul ca am avut ceva probleme din august incoace in ceea ce priveste sanatatea nu mai poate fi o scuza...am fost o scorpie cu toata lumea si am inlocuit zambetul cu incruntatul si bombanitul - asta nu poate fi bun pentru karma mea si acest lucru se vede....dar e mult de povestit si eu acum vreau doar sa ies sa ma bucur de soare. Insa voi reveni, pentru ca toata lumea ma intreaba mereu de ce nu mai scriu, si nu mai scriu pentru ca in ultima perioada au fost atat de multe chestii pe care as fi vrut sa le pun aici insa frica sau pur si simplu aglomeratia din cap si din suflet m-a impiedicat, insa de aseara am decis ca eu sunt cea importanta si ca eu trebuie sa primez - zambetul meu trebuie sa revina, gandurile trebuie sa fie organizate, etichetate si asezate aici unde le este locul pentru a putea da idei si altora, sau de ce nu poate chiar solutii. Insa acum soare....si zambete, pentru ca nu e asa: zambeste mereu, nu stii cine s-ar putea indragosti de zambetul tau! ;)

karma asta, bat-o vina!

Viata e un cerc continuu, din cand in cand senzatia de deja-vu ma cuprinde si ma intreb daca acesta e felul karmei de a imi trage un sut in fund pentru greselile din trecut. Imi place sa cred ca karma pozitiva si lucrurile bune ar trebui sa anuleze karma negativa si greselile din trecut sau macar sa creeze un echilibru...insa in ultima perioada nu stiu daca e pozitia lunii, eu sau pur si simplu ar fi trebuit sa fiu mai atenta in trecut insa aud si simt lucruri pe care le-am spus si le-am transmis acum multa vreme, oare s-a ajuns la completarea inca unui cerc? Inca nu am o veste, sunt doar sentimente si acestea sunt contradictorii: cand ma fac sa fiu nervoasa, cand sunt hotarata si stiu ce vreau ca apoi sa ma gandesc ca sunt persoana potrivita si pozitiva iar prin asta puternica si de aici suturile karmei, insa cateodata as vrea sa prind karma de par si sa o zmotocesc bine si sa ii zic vreo doua. Insa pana o prind ma multumesc sa fac sport care sa scoata untul din mine si odata cu asta nervii si spumele pe care deobicei mi le vars pe cei din jur, care se nimeresc sa fie in preajma mea in momentul neoportun ;)) oricum yoyo-ul care au ajuns sa fie nervii mei nu ma ajuta deloc asa incat va trebui sa il transform in powerball in curand ;)

azi....voce si substanta...asta vreau!

Sunt invizibila, de fapt ma simt ca o stafie, si nu ca una prietenoasa ca si Casper ci pur si simplu ca o stafie…adica simt ca imi tarai picioarele si ca parca sunt invisibila. Azi ma dor picioarele, ma dor pentru ca in week-end m-am plimbat si mi-a placut. Insa azi sunt depresata, sunt depresata pentru ca lumea e ciudata si pentru ca azi simt din nou mediocritatea care musteste in Bucuresti. Nu spun ca eu sunt o exceptionala, cei care ma cunosc stiu ca sunt o zana ;), insa pot fi numita oricum, mai putin mediocra…insa mi-am dat seama ca acceptam mediocritatea prin ceea ce ne place sa vedem la televizor, pe ceea ce ascultam la radio si prin ce ziare cumparam. Azi ma rezum la radio si la sunetele care ies din boxa. Zilele trecute am citit un articol scris de Razvan Exarhu, presupun ca articolul il gasiti pe blogul lui daca aveti sufficient timp si/sau dispozitie sa il cititi: exarhu.ro. Azi, jumatatea cu care imi impart relele de cele mai multe ori si rar bunele, ca doar traim in Romania, mi-a adus aminte ca exista o vreme in care omul acesta vorbea la radio. Pe vremea aia ascultam radio, incerc sa o fac din nou insa oricat as vrea si pe orice post m-as plimba, vocile imi zgarie auzul iar comentariile ma fac sa simt nevoia de a ma da excesiv de repetat si tare cu capul de birou, volan, orice suprafata dura care mi-ar ucide neuronii imbinati de “glumele, repetitiile, vorbele de duh” care ies din boxe/casti si ma ataca la fiecare schimbare de frecventa. Si daca toate aceste polologhi ar fi spuse de o voce suava, care la simpla citire a unui text din ziarul de la chiosc, m-ar face sa inchid ochii si sa imi imaginez cum ar fi ca acea voce sa imi sopteasca vorbe sexy la ureche, poate as trece peste “substanta” care se trage din cuvinte insa de cele mai multe ori vocea care ma asalta la radio imi zgarie fin si ireparabil timpanul.
Vina este din nou a jumatatii mele, daca o pomenesc si a treia oara, trebuie sa imi faca un cadou frumos de aniversare pentru ca poate fi considerat ca ii fac reclama :P el poarta vina pentru incercarile mele din ultima perioada de a re-descoperi radioul. Pasiune mai veche a lui, m-a prins normal si pe mine, insa partea libera la momentul “angajarii” in aceaste discutii a fost cea critica, deoarece oricat as incerca, nu gasesc o voce care sa ma urmareasca noaptea in vise si care sa imi faca broboane pe piele atunci cand intru pe frecventa. Gasesc doar fete care par ca sunt la apogeul unei partide de sex insa fara finalizare, pentru ca atunci cand ai zice ca acum vor tipa, de fapt si-au pierdut suflu, folosesc pauza pentru a trage din nou aer in piept si incep din nous a vorbeasca cu acea voce care se vrea sexuala pana la urmatoarea gura avida de oxigen, iar a doua categorii de femei de la radio sunt cele cu voce de pitipoanca care parca acum a aterizat din nu stiu ce club si simte nevoia de a tipa in microfon in speranta ca octavele ei inalte ma vor face sa ma opresc din butonarea radioului. Barbatii, la ei am de lucru, pentru ca de multe ori imi trebuie ceva timp ca sa ii deosebesc de femei. Unde sunt vocile acelea guturale, parca coborate din cartile de Sandra Brown – acolo barbatii mereu au vocile incarcate de testosteron, mereu vocea lor suna ca o promisiune, mereu sunt sexy doar cand vorbesc, vocea alaturi de maini fac imaginea unui barbat…iar la radio in perioada asta…nu prea am gasit asa ceva.
In prima faza, cand jumatatea (ha, a enspea oara in articol hmmmm ;;) mi-a zis ca la noi, rar auzi o voce buna noua in eter, am zis ca nu se poate, lasa ca ii arat eu. Insa in ignoranta mea, datorata faptului ca de mai bine de 7 ani eu nu mai ascult radiolul, eram convinsa ca am dreptate. Ei bine, nu pot sa zic ca nu ascult, am ascultat Rock FM pe vremea cand nu vorbea nimeni, dupa care vocea de dimineata pe care eu o asteptam sa fie grava, guturala ca a unui rocker ce a crescut fumand tigari si mergand in vama cu cortul m-a oripilat, pentru ca era una de adolescent asa incat am incetat. Si acum vreo 3 ani, intr-o vreme obisnuiam sa ascult Kiss Fm, pentru ca emisiunea lui Dan Fintescu ma bine-dispunea si cumva el reusea sa puna melodiile pe care as fi vrut sa le ascult in momentul “acela”, fie ca era vorba de rock, latino sau tehno house. Insa dupa acea perioada nu a existat nimic care sa ma convinga ca vreau macar dimineata, in drum spre serviciu sa ascult radio-ul. Sau in drumurile prin oras sa setez frecventa pe un post si sa fiu incantata. Iar misiunea mea de a ii demonstra, jumatatii mele, ca se inseala si ca exista voci bune sau macar exista comentarii bune la radio, a esuat lamentabil. Iar azi discutia mi-a adus aminte ca inainte de a fi, ce o fi acum exarhu, a fost o perioada cand era Dj, cel putin mie asa mi-a ramas in cap ca am auzit de el. O voce care si acum imi trezeste un gol in stomac cand ma gandesc cat de bine suna, nu cred ca pot sa va spun o emisiune sau nu cred ca pot sa va spun ceva memorabil pe care l-am auzit cand il ascultam la radio, insa nici nu cred ca as fi vrut, vorbele lui treceau prin mine si ma vrajeau indiferent de ce exprimau, mai era Andrei Gheorghe a carui voce imi placea bine, si imi placea si stilul barbar in care demonstra romanilor ca sunt prosti pe vremea in care mai aveam sperante ca vom reusi ca natie...mai erau si fratii Vintila a caror voce imi place si azi sa o aud in supere sau in reclame, care pentru mine vor ramane vocea generatiei Pro.
Nu stiu musai daca pretentiile mele s-au schimbat datorita trecerii timpului si a faptului ca poate mi-am mai dezvoltat un neuron care sa ii tina companie primului, insa la ora asta nu pot numi nici un DJ a carui voce sa ma convinga sa raman pe postul de radio suficient incat sa imi dau seama daca imi place sau nu, cat despre a imi lua informatii din mediul radio-ului aici deja e utopie, pentru ca sunt oameni care nici macar nu reusesc sa pronunte corect numele vedetelor internationale, asa incat de a citi o stire cursiv si cu intonatie nu putem vorbi. As vrea macar sa imi capteze atentia macar incat sa raman pe postula acela de radio, pentru a ii afla numele. Stiu, stiu o sa imi spuneti ca radiourile sunt comerciale si ca poate eu nu ma aflu in targhetul lor, mi-a zis asta deja o tanti care m-a sunat sa faca un sondaj de opinie cu privire la radiourile din Romania si cand a inceput sa imi turuie gura cam depsre ce sa zic si voua aici mi-a spus ca “imi multumeste pentru timp, insa nu fac parte din targhetul cautat de ei”, raspunsul meu ar fi venit clar......”Adica sunt grasa?!” probabil ca ea nu ar fi gustat ironia, insa eu in sufletel m-as fi bucurat. Nu am apucat sa mai zic nimic pentru ca mi-a inchis telefonul in nas. Nu pot sa o acuz, probabil ca o fi zis ca am probleme hormonale si/sau psihologice iar ea nu este suficient de bine platita incat sa asculte o femeie isterica juma de ora cum comenteaza ca nu ai ce asculta la radio.
Asa incat, astept comentarii cu privire la ce voci interesante as putea auzi si ce stiri memorabile as putea asculta, ar fi de apreciat si o frecventa pe langa sfaturi, pentru ca azi vreau voce si substanta, sau macar voce....ca imaginatia face restul. ;)

A fi Marin sau a nu fi Marin

Cumva in ultima perioada mi-am devenit alunecoasa, mie insami. Adica cumva eu nu mai reusesc sa dau de mine asa incat azi am decis sa iau masuri! Prima, a fost inscrierea la o evadare, asa incat sa invat sa gatesc o chestie pe care nu stiu sa o pronunt si sa cunosc oameni normali, sper simpatici si plini de viata care sa ma gaseasca si pentru mine.
Asa incat astept cu nerabdare ce si cum...va tin la curent ;) sper sa am cu ce :)))
Acum sa nu va asteptati la prea multe pentru ca Marin e decisa sa incheie socotelile cu bancile! Este pusa pe platit rate si achitat creditele in avans. asa incat sa stie ca ce ia in mana ii ramane doar ei ;) deci, o perioada va fi mai usor grea pentru cheltuitoarea din mine, care va fi tinuta din scurt, in lesa ;).

Un concert sau mai bine zis "CONCERTUL"

Pe 9 iulie a fost ziua mamei mele, deosebita ca intodeauna atat de cuprinsa am fost de dramele mele interioare incat am uitat sa ii zic "La multi ani!" ca in nici un an....m-am simtit penibil. De fapt, penibil este un cuvant mult prea mic pentru cum m-am simtit mai ales ca am o mama cum multi si-ar dori. E cool si nice si se poarta frumos cu toata lumea - asta daca nu o enerveaza fi-sa in prealabil! :))) Ea ma suna daca nu sunt acasa de ziua mea si imi da cu urarile de la prima ora...io...slabut :( Insa a doua zi dupa aniversare totul mi-a fost iertat in momentul in care a urcat pe scena Bon Jovi! Desi o obisnuita a concertelor din Romania, mama astepta concertul acesta inca de prin 93 cand m-a invatat ce inseamna Bon Jovi, a venit cu caseta cu albumul These days si mi-a zis sa ascult ca o sa imi placa.Si de atunci pe langa toate formatiile pe care le avem in comun, Bon Jovi a ramas la amandoua in suflet si ca formatie si ca barbat. Ei bine mama astepta momentul din '93, am avut o tentativa prin 2007 sa mergem in Viena insa nu am materializat-o pentru ca zvonurile erau ca vine in Romania in cadrul aceluiasi turneu insa atunci au ales sofia unde a fost imposibil de gasit bilete. Asa ca cum era normal cand au anuntat Romania mama m-a sunat la 12 noaptea sa imi spuna sa intru "acum" sa iau bilete. Poveste lunga de la cumparare pe sub mana a celor din zona A cand deja erau epuizate si ajungerea cat mai aproape de scena care pana la final nu s-a mai materializat...in ciuda tuturor acestor neajunsuri mama a plans primele 3 piese si desi nu a avut ochelarii la ea, privirea ei nu l-a pierdut nici o clipa pe JBJ. Mama a fost la acest concert ca un copil intr-un magazin de dulciuri cum zic americanii, iar dupa spectacol mi-a marturisit ca nici nu s-a uitat pe ecrane pentru ca asa avea impresia ca se uita la TV insa vazandu-l pe scena era real si aproape!
Bucuria de a vedea un concert total si un formatie care face asta din pasiune mai intai de toate a fost dubla pentru bucuria mamei mele si fata ei care pe o parte zambea si pe o parte radea....cred ca a fost de departe cel mai bun cadou pe care l-a primit pana acum.

Cine-i matusa?

Ca sa fac si o poezie:
Cine-i oare matusica?
De fetita frumusica foc?
Va povesteam aici de nepoata-mea, care in week-end a fost bagata la scaldat dupa datinile stramosesti. Ei bine, cum era rost de petrecere Marin nu avea cum sa lipseasca. Asa incat si-a imbracat toalele de duminica, si-a pus masca de gips pe fata si toace si pe aici iti e drumul. Restul sunt poveste :)))mai jos aveti cateva poze cu cel mai nou membru al clanului Marin.

broscuta cu gura mare

stiti bancul cu broscuta cu gura mare care tipa toata ziua pana cand o intreaba pe barza ce manaca si aceasta ii spune" "broscute cu gura mare" iar broscuta facand gurita mica zice "bine, o zi buna!" ;) ei bine broscuta sunt eu, nu prin felul meu de a vorbi tare ci prin felul meu de a spune mereu ce gandesc in cele mai nepotrivite momente. Mereu am considerat ca eu asteptand mereu o siceritate bruta de la cei din jurul meu acelasi lucru il asteapta si ei, insa nu o data datorita gurii mele mari am pierdut amici care nu au suportat sinceritatea mea grosolana.
Ceea ce am adorat la relatia in care sunt inca de la inceput a fost ca mereu am putut sa spun ce gandesc, omul de langa mine mereu a gasit ceva spiritual sa imi raspunda chiar si atunci cand o dadeam cu bata in balta. Insa de la un timp pare ca tot ce ne-a unit acum ne desparte si nu reusim sa ne gasim desi incercam amandoi. E greu cand ceva frummos pare ca iti scapa printre maini exact in clipa in care ai ajuns sa apreciezi insa in mod normal asa se intampla mereu in viata. Iar eu mereu am fost mai ardeleanca din punctul asta de vedere, adica mai inceata plus ca mereu m-am chestionat pe mine insami daca chiar vreau, daca e bine, daca...daca....daca...si asa cum imi spunea si omul din viata mea si asa cum imi spune si vocea din capul meu am ajuns sa imi pun piedica singura: in cariera, in alegeri, in viata personala - tocmai pentru ca mereu chestionez, chestionez si o gandesc si iar gandesc si daca simt cumva ca drumul meu e in pericol de a face un ocol pe care eu nu l-am planificat intru in criza si fac tot posibilul ca drumul sa ramana asa cum l-am planuit eu, insemnand prin asta sa incep sa arunc in aer tot ce construieste omul langa mine. Insa cand constientizezi intr-un tarziu acest lucru si incerci sa dai glas vocii din interior iti dai seama ca urechiile au surzit, datorita dinamitei pe care ai tot folosit-o sa arunci in aer constructiile. Si atunci intra din nou vocea interioara in scena si te intreaba daca se merita, daca faptul ca vorbesti si incerci sa rationezi si sa ca pui o caramida la indemna omului iar acesta observi va nu mai vede si pleaca atunci iti dai seama ca ai invatat inca o lectie si ca viata in general este o mare prima banca dintr-o clasa de scoala primara si ca in fiecare zi ai cate ceva de invatat, acum stii ca ai dinamita de aruncat la gunoi, stii ca trebuie accepti si alti arhitecti in drumul tau si stii ca trebuie sa mergi pe drumul tau cu oameni sau fara oameni.
Si acum te gandesti ca poate omul cu drumul vroia drumul lui si nu era dispus sa urmeze drumul tau...pentru ca este prea independent si nu e inca pregatit sa mergeti impreuna decat in conditiile lui, pe care eu, ardeleanca de mine le accepta mai lent si frustrata ca el nu tine cont de analiza ta pentru ca el la momentul acesta vrea drumul lui si independenta lui.

Furtuna pe mare

Primavara trece pas cu pas, insa ideile mele crete raman si ma bag singura intr-o nebuloasa din care nu reusesc sa ies si intrebarea care imi staruie in cap zi de zi in culcare si in sculare este: cer prea mult sau cer prea putin? Insa sentimentul de a fi indepartat incet incet e aiurea iar la mine persista si chiar daca poate nu e asa eu ma lupt cu distanta zi de zi sau cel putin eu asa simt, iar cand esti bipolara ca mine :))) asta inseamna una calda una rece numai ca lumea nu intelege ca daca vrei numai calde tre sa tii focul aprins si eu nu stiu cum sa fac asta.....si atunci simt ca ma scufund...iar ploaia nu ajuta.

Teatru sau asa ceva

Mi am luat PMS si durerea de cap veche de 4 zile si le am dus la teatru, o piesa one man de pantomima si dans...ceva nou...sa vedem cum rezist eu si cu cele mai noi doua constate din viata mea, asta e asa un fel de cadou de 1 mai ca tot stau acasa din motive pe care nu le voi expune aici...ma intorc la piesa.

Sent from my Nokia phone

analiza mama ei :P

Si daca tot mi-am inchis facebook-ul de care trebuie sa recunosc ca eram dependenta (si in soapta se aude "buna marin!" :)))provocand prin acest lucru un val de soc si groaza printre toti prietenii, am zis sa imi revin la vechiile obiceiuri, dinainte de facebook. Nimeni nu crede ca voi reusi sa rezist mai mult de cateva zile fara....dar ma lupt cu ispita din greu! Asa ca revenind analizandu-mi numarul de vizitatori veniti pe blog am observat ca suprinzator odata cu inchiderea facebook-ului care imi importa posturile de pe blog mi-a revenit numarul de cititori se vede ca lumea ma citea pe facebook care o data inchis i-a redirectionat aici so inca un motiv in plus sa il tin inchis, rating pentru blog ;) ca sa nu zic ca asa am mai mult timp liber, nu mai butonez mereu pe mobil in prezenta persoanelor care mi l-ar baga cu drag pe gat si acasa pot ajunge sa citesc o carte nu sa ma chiorasc pe linkuri idioate pe pereti, nu? :)

Voua cum v-a mers ziua? hai acum ca am revenit si eu reveniti si voi cu commenturile ;)

Femeia cosmarurilor

Din ciclul "noroc ca ma cunosti" dupa un telefon in care eram anunta-ta ca un ex se insoara m-am pus pe gandit, insa cum eram la volan nu am facut-o prea intens pentru ca pe langa soare daca mai si gandesc intens e clar ca in cateva zile voi incepe sa imi arat varsta pe fata :P si cum m-am gandit eu asa pret de 3 secunde mi-am dat seama ca toti ex-ii mei si-au gasit femeia visurilor, dupa ce s-au despartit de mine, aia care nu au facut-o inseamna ca nu v-ati purtat bine cu mine sau ca inca nu am aflat eu de voi :P insa credeti-ma femeia magica e urmatoarea dupa mine, pe aia cica tre sa o luati de nevasta. E drept ca si rata divorturilor e in crestere insa na acu' lumea se mai schimba :))) Asa ca telefonul m-a facut sa imi aduc aminte de un film haios :) si sa ma gandesc ca oricine are o intalnire cu mine (aici nu se aseamana cu filmul pentru ca la mine se insoara si aia cu care nu am facut sex ;))ar trebui sa isi aleaga cu foarte mare atentie tipa cu care o sa se intalneasca dupa mine, poate ar fi bine ca prima intalnire sa fie direct cu parintii ca sa scape si fata de un stres si macar sa stie omu' de la inceput daca o sa o placa mama ori ba pe fata =))
Si cum urmatoarea devine "femeia visurilor" inseamna ca eu sunt "femeia cosmarurilor"??? :)))

Viata noua

Azi am decis sa imi inchid contul de facebook, am decis ca am devenit prea dependenta de el asa incat am decis ca daca e cazul sa fiu dependenta de ceva acel lucru ar trebui sa fie blogul in nici un caz o platforma de relationare.Poate ma voi razgandi sau poate nu idea e ca prea tot ce respiram simteam nevoia sa postez acolo si nu e ok :) plus ca daca e sa ma iau dupa filme nu e bine sa stie lumea ce faci :)))
Ia acu sa vedem daca ma tine chestia asta cu revenitul la prima dragoste, adica blogul :)

amestec in cap si pe hartie

se zice ca prietenia e ca vinul cu cat e mai lunga cu atat e mai buna...nu stiu unde am auzit asta insa tare mult mi-a placut zicala :) si in general ajungi sa ii apreciezi cand nu te vezi mult timp cu ei, cand stai la un pahar de vorba si povestiti cat in luna si in stele. Si cand esti prinsa intr-o lupta interioara cu varsta, cu astenia de primavara si nu depresia prinde tare bine sa ai niste oameni pe langa tine care te apreciaza si care stiu ca ai si zile bune si zile rele insa care te accepta asa cum esti si nu iti cer sa te schimbi!
Indiferent de schimbarile din viata mea, constanti au fost prietenii sau amicii sau cunostiintele, e drept ca sunt o persoana care cunoaste multa lume si ca e greu sa tii pasul cu mine cateodata insa in acelasi timp multa lume isi doreste sa fie in pantofii mei de clestar aka de zana ;) Si unii apreciaza si fapul ca am gura mare si imi exprim parerile pe care apoi mi le sustin si nu bat in retragere, apreciaza sinceritatea chiar daca nu mereu felul meu de a spune ceva este cel mai agreabil posibil ei bine stiu ca desi in viata mea sunt multe variabile imi dau seama ca indiferent unele chestii raman constante: prietenii si atunci ma intreb in momentele in care sunt eu cu capul meu pe perna cum de anumite chestii trec pe langa mine si uit multe chestii si cateodata primesc cate o palme peste ceafa sub forma de repors, tipat, piedica sau claxon in trafic si mi se lumineaza multe....

Nu ati inteles nimic, bun :) nici eu :) da' vroiam sa scriu!

A iubi/ a uri Bucuresti-ul

Bucuresti-ul este un oras urat sau frumos! Depinde prin ce ochi il privesti, azi mi-au picat ochii peste niste poze ale unor turisti veniti sa vada capitala noastra minuntata. Prima intrebare care mi-a trecut prin cap a fost: "de ce?", ei bine capitala vazuta prin obiectivul aparatului lor de fotografiat e frumoasa. Si chiar ma intrebam de ce eu nu o vad cu aceasi ochi cand trec prin locurile fotografiate de ei, poate pentru ca eu trecand zi de zi sunt obisnuita si nu mai vad decat mizeria, mitocania oamenilor si altele din aceasi categorie?
Voi cum vedeti Bucuresti-ul? Cu ochi de turist sau de membru mandru al capitalei?

Flori si admiratori

Sunt sunata de la receptie, colega imi spune sa cobor. Cobor grabita, intrerupta si prinsa in gandurile mele si in vesnica mea stare de somnolenta care nu imi da pace decat noaptea cand stau in pat si ma uit pe pereti in loc sa dorm!
Parca coborata din spatiu ma vad pusa in fata unui enorm aranjament floral de orhidee, lalele mov si negre. Dupa socul invitial vine evident si intrebarea "de la cine?" pentru ca aranjamentul floral nu continea nici o carte de vizita sau vreun bilet in care sa mi se explice prezenta lui, surprinzator dar nici baiatul care a facut livrarea nu a stiut sau nu a vrut sa imi raspunda la intrebare. Cred ca daca eram mai rapida de picior si ii facem o procedura de judo aflam tot ce trebuia insa somnolenta scoate ce e mai rau in mine...adica ma face si mai lenta decat in mod obisnuit.
Asa incat am ramas placut impresionata insa fara a stii cui sa multumesc pentru frumosul aranjament primit, frumos final de zi, nu? ce parere aveti? :)

Sunt matusa, in puii mei! :)

Va ziceam ca multa vreme a trecut de cand nu am mai scris pe aici si lucrurile se schimba, unul din lucrurile care s-au schimbat este ca fratele mei mai mare a devenit si mai mare si mai responsabil :))) si a crescut natalitatea Romaniei cu una bucata pitica, adica ma facu matusa! Mandra matusa, mai ales ca e prima nepoata deci va fi prima care imi va zice "tusica" =)) acum cica ar trebui sa devin responsabila ca doar sa aiba fata numai exemple bune in familie insa cum abia s-a nascut cred ca mai am ceva vreme de prostii :))
A durat ceva vreme pana am facut prezentarile oficiale pentru ca doream acordul tatalui inainte de a o face vedeta! :)
Deci spuneti-mi tusa de acum inainte :)


A se vedea asemanarea de familie :)))


Cascata ca si matusi-sa :)))


Si cu frati-miu mandru tare de junioare! :)

Buna dimineata Cluj!

Buna dimineata! :)

Link interesant

Mailul este o mina nesecata de informatii se pare pentru mine in ultima perioada :)) azi am primit un link interesant :) pentru fani muzeelor cred ca va fi ceva interesant.

http://www.googleartproject.com/

Generatii

Am primit mai demult un mail, am zis ca il sharui cu voi, nu stiu cine e autorul, oricum textul de mai jos l-am citit pe mai multe bloguri si l-am primit de nenumarate ori pe mail, parca si Chirila scrisese ceva gen...Cris? :) sigur tu stii. Insa pentru ca mi-a starnit zambetul si pentru ca m-am regasit in descriere il sharui cu voi. Cati va regasiti in descrierile de mai jos?

"Nascuti intre 70-89, vedem acum in anul 2009 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.

Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea" , "Castel", "Ratele si Vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video
(inchiriam un video si stateam sa ne uitam a filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.

Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.

Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza...

Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala. Nu existau manelele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!

Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.

Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara
teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam"..

Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu
toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide
mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ...

Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru!"

Poza zilei

Azi am primit de la un prieten, cateva propuneri pentru Poza Zilei, luate de pe National Geographic. com. Poza de mai sus m-a impresionat cel mai mult pentru ca nimic nu mi se pare mai frumos decat iubirea la batranete. Va vorbeam si acum ceva timp de chestia asta printr-un articolas, scris la repezeala din goana masini.
Iar azi pentru ca sunt in "calduri" adica sunt cu temperatura ce depaseste 39 de grade ma voi abtine de la comentarii si de la intrebarile care mi-au alergat prin minte cand am vazut poza. Nu voi face decat sa o sharuiesc cu voi si sa sper ca si voi o gasiti la fel de frumoasa ca si mine.

PA 2010 buna ziua 2011

Uite asa am intors spatele lui 2010, nu ca l-as fi simtit prea mult apasandu-ma, calatoria mea alaturi de el a fost dusa la extrem de scurta si fara prea multe evenimente remarcabile. La petrecerea corporatiei unde am avut eu onoare, colegii oroarea de a incepe prima sa cant la Karaoke si unde m-am putut desfasura in toata splendoarea mea de zana care a doua zi pleca la ignat. Evident ca povestirile sunt vechi ca anul 2010, cum altfel ca na pe 2011 pot sa va spun doar ca am fost la vidraru, in rest nu prea a avut momente wow...inca :) Voi cum v-ati petrecut seara de rev? Eu am fost departe cam pana la Pitesti de departe si a fost un inceput de an acceptabil! :) Adica am putut sa dorm cand am vrut, am mancat atat cat am vrut si am si gatit un pic astfel incat totul sa fie ok pentru mine.