Cand zambesti fa-o din suflet

Azi am fost pusa sa vorbesc in fata a 20 de oameni, despre una dintre pasiunile mele, sa imi gasesc o motivatie si sa descriu ce am invatat dintr-o provocare a trecutului. Raspunzandu-mi in cap la intrebari mi-am dat seama ca una din marile mele pasiuni se refera la oameni. Cu voce tare am ales Smartul, cum altfel :))), insa oamenii sunt pasiunea mea! Si desi stiam asta de ceva vreme, azi cumva in lumina unor lucruri noi pe care le descopar despre mine - mi-a aparut ca fiind un lucru evident care ar fi trebuit sa imi dea palme peste ceafa! Evident mi-au aparut pe lista si o gramada de provocari - din care a iesit in evidenta cea mai mare, EU! Cea mai mare provocare a mea sunt EU - pentru ca eu imi pun singura bete in roate, eu imi pun in spate pietre pe care sa le car km intregi pe post de fitness mental, eu sunt cea care imi dau cu stangul in dreptul facandu-ma sa ma impiedic la fiecare 3 pasi etc. Spunand asta cu voce tare, sub alta forma insa cu acelasi mesaj mi-am dat seama ca am oamenii minunati in viata mea care ma fac sa fiu mai buna. Ei scot din mine lucrurile frumoase, cuvintele bune si ma ajuta sa infaptuiesc lucruri frumoase care sa imi schimbe viata in bine! Si atunci cum sa nu fie evident ca oamenii sunt pasiunea mea cand ei sunt cel mai frumos lucru din viata mea?

Si ca sa va dau exemplu de cat de norocoasa sunt voi continua sa va povestesc ziua mea. De ceva saptamanii imi strofoc mintea unde as putea gasi pe cineva care se ocupa cu chestii gen hand made....vreau sa fac un cadou, am in cap ceva anume si pentru ca voiam sa fie ceva special trebuia sa il iau de la cineva special. Azi am gasit acea persoana speciala...se numeste Miron si este un om cu ochelari mari de vedere pasionat de fabricarea de lucruri frumoase cu personalitate!

Taraba lui, asezata la coloanele de la romana are marfa pentru toate gusturile: de la cercei multicolori, cu pene sau cu animalute pana la bratari, punctul meu sensibil! :) Prin multitudinea de lucruri pe care le face chiar in fata ta, am gasit si cadoul potrivit care sper sa ajunga cat de curand la persoana caruia ii este destinat. Si cum nu puteam sa ma abtin ma uitam si la bratari...admirandu-i si bratara de la mana, compozitie proprie a lui Miron - acesta si-a scos-o si mi-a inmanat-o, am refuzat sa o iau cadou si am platit-o la pretul uneia din cele pe care le avea expuse desi cumva am simtit ca il pacalesc la pret...

L-am rugat sa ma ajute cu prinderea ei...privirea lui, vazuta prin ochelarii cu dioptrii mari - semn ca, fie pasiunea pe care o are, fie destinul i-au distrus vederea, mi-a marcat sufletul! "Ochii sunt zambetul inimii" ar fi putut fi titlul pozei mentale pe care i-am facut-o.... atunci cand i-am multumit ca datorita inspiratiei lui eu voi putea face sper o bucurie cuiva, mi-a zambit stins uimit de cuvintele mele. Mi-a raspuns timid si aproape soptit atunci cand l-am intrebat cum il cheama, insa zambetul din privire i s-a extins larg pe buze cand i-am spus ca "Miron este un nume deosebit de frumos! si ca sper sa aiba o zi speciala la fel ca numele pe care il poarta!"

Cum poti sa ai alta pasiune cand astfel de oamenii inca exista si ne insenineaza cu zambetul lor viata zilnic, daca deschidem ochii sa ii vedem? Oameni care ne fac ziua mai frumoasa, care iti dau motive sa zambesti si care prin existenta lor, prin zambetul lor timid, prin munca lor ne dau noua, in fiecare zi sansa sa descoperim lucruri minunate la un pas de noi. Ei iti transforma o zi normala in una speciala - de azi una din dorintele mele este ca zilnic, sa fiu atat de norocoasa incat sa descopar un astfel de om.

Ca piesa de fundal am ales din nou URMA, pentru ca piesa asta exprima foarte bine starea mea de cateva zile incoace si pentru ca imi plac la nebunie versurile :)

Aşa mi-am început dimineaţa

Uite ce lucruri trăsnite am făcut la viaţa mea:

am luat parte la o luptă fizică serioasă,

am stat câteva zile în natură ,

am stat o noapte sub cerul liber,

am plecat cu autostopul,

am jucat poker pe bani,

am jucat la Loto,

am fost la o ghicitoare care mi-a prezit viitorul,

am spus unui străin că-i frumos,

am sărutat un străin,

am fost la un blind date,

mi-am făcut un album foto profesional cu mine,

am predat,

am observat un răsărit,

am observat un apus,

am plantat un copac,

am avut grijă de un animal de companie,

am scris o carte,

am pescuit,

am dansat în ploaie,

am făcut o donaţie,

am fumat un joint,

m-am dus la un salon de masaj,

am traversat o graniţă pe jos,

am ţinut un seminar,

am ascultat povestea de viaţă a unui homeless.

Tu ce lucruri trăsnite ai făcut?

http://motivonti.ro/50-de-lucruri-pe-care-trebui-sa-le-faci-macar-o-singura-data-in-viata-asta.html

Oameni între oameni

Acum ceva vreme am fost facilitator la una din sesiunile Oratorica, găsiţi mai multe infouri despre ce înseamnă şi cu ce se mănâncă aici. Sper, curând să pot termina şi eu articolul despre această experienţă şi să îl împărtăşesc cu voi ;).

Azi am avut ocazia să întâlnesc unul dintre cursanţi la o întâlnire de business. Ceea ce m-a surprins şi mai mult a fost partenera lui. Marta este o persoana plină de viaţă, energie, care vorbeşte extrem de frumos, are ochii vioi care tradeaza o minte ascuţită însă trădează şi enorm de multă tristeţe, este deasemenea autoare a cărţii "Personalităţii cu handicap care au influenţat istoria".

Acum 8 luni când am luat decizia de a trăi fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima ştiam că îmi vor aparea în cale oameni care mă vor motiva şi îmi vor da încredere în mine că sunt pe drumul cel bun. Azi una din persoanele acestea este Marta - care se află într-un scaun cu rotile de când avea 14 ani, însă acest lucru a transformat-o într-o luptătoare feroce, îi place să susţină discursuri motivaţionale si are roţiile caruţului decorate cu planete vesele care te împing la visare...este o persoană frumoasă.

Dedicaţia primită de la ea pe carte dăruită după terminarea discuţiei sună cam aşa: "Rămâi curajoasă şi naturală într-o societate care câteodată este extrem de superficială".

Piesa de mai jos merge ca unsă....

Food for soul....

Voluntariatul cu cei aflaţi în orfelinate aduce mai multe bucurii decât orice altă activitate...indiferent că vorbim de pictat, citit poveşti sau pur şi simplu petrecerea a câteva minute cu micuţii - a căror singură legătura cu o familie este imaginea acesteia din filmele pe care le urmăresc la televizor.

sedinta foto!

Trebuie sa multumesc fotografului, Adrian Georgescu, care nu m-a scapat pe toata durata sedintei de sub ochiul vigilent al aparatului foto si care mi-a dat voie sa impartasesc munca lui cu voi.

Fotografiile au fost facute acum o saptamana cu ocazia unei intalniri a voluntarilor/trainerilor Public Speaking Support Group. Cu greu am ales doar cateva pe care sa le postez, pentru ca unele suprind atat de bine trairile mele interioare incat m-au incantat si speriat in acelasi timp - facandu-ma sa imi dau seama, din nou, cat de expresiva sunt cateodata. 

Acelasi lucru m-ai s-a intamplat si la Bacau, cand unul din copii mi-a facut poze cu ajutorul camerei video - surprinzandu-mi toate grimasele si strambaturile si trairile intense din cadrul cursului :).

Si cum habar nu am de unde se pun diacriticele pe compul acesta care pare nava spatiala :) va trebui sa intelegeti voi ce si cum :)

Piesa de mai jos mi-a fost recomandata de curand si pentru ca m-a insotit cat timp am scris aceste cateva randuri o impartasesc cu voi! :)

O faptă bună un zâmbet cald

Oraşul pare părăsit! Asta a făcut-o pe Marin, proaspăt întoarsă din vacanţă să ajungă cu 40 de minute mai devreme la birou, adică in loc de 60 de minute pe drum a făcut doar 15 aşa încât s-a trezit că este la birou cu mult înaintea începerii programului. Începutul a fost promiţător şi nici nu ghiceam ce avea să se întâmple….însă ceea ce am să vă povestesc mi-a redat încrederea în semenii mei! :) Şi chiar cred că moneda cu “Dă mai departe!” funcţionează! Probabil că la un moment dat am facut ceva bine de azi s-a petrecut aşa :)

Aflată în pauză de masă mi-am pierdut mobilul într-un mall extreme de aglomerat! La observarea lipsei, în 5 secunde s-a instalat resemnarea…marea mea problemă este cum să îmi recuperez toate acele numere de telefon pe care mi le doresc să le am în agenda şi aproape de mine, evident că un mod ar fi un articol pe blog, un mail şi un mesaj pe FB. Am deja strategia….însă cu o ultimă fărâmă de speranţă împrumut de la un coleg telefonul şi îmi apelez numărul….sună…imginaţi-vă şocul meu să văd că nu este închis. O voce soavă îmi răspunde şi îmi spune că telefonul a fost predat la biroul de informaţii al mallului şi că sunt aşteptată să îl recuperez. Alerg într-un suflet acolo, unde mi se cere copie după bulletin….evident ei neavând posibilitatea să execute una sunt îndrumată spre diverta. Aici îi explic celui de la dtp, făcut tricouri sau cum s-o numi secţiunea aceea că îmi trebuie o copie de buletin care însă să nu depăşească 1 leu - singura mea avere. Omul îmi face copia, îşi ia portofelul şi pune lângă leul meu încă un leu: “Plătiţi la casă!”, eu buimacă…încerc să îi mulţumesc şi să îi spun că am bani pe card şi că este în regulă, însă răspunsul lui a fost: “Da-ţi-o încolo, pentru un leu?”…Am luat leu suplimentar şi mi-am plătit copia color de CI.

Sunt plăcut şocată că lumea încă returnează telefoane găsite în mall, îţi dă un ban în plus fără a te cunoaşte şi că lumea e bună! Azi sunt norocoasă că pe lângă oamenii minunaţi care parte din viaţa mea mai întâlnesc şi oameni întâmplător care fac lucruri frumoase fără a aştepta ceva în schimb.

Pentru a fi sigură că lanţul nu se rupe voi continua să fac ce pot eu astfel încât lumea să devină un loc mai bună şi cum un zâmbet poate schimba o viaţa azi am decis că e cazul să replic o poză care m-a inspirat dimineaţă şi să înseninez ziua cuiva. Mirarea mi-a fost mare când o ora mai târziu am văzut că lumea s-a bucurat de idea mea ;)

LE melodia asta a picat exact cum trebuie:


----------
Sent from my Nokia DualSimpatico phone

Bulgara one on one

Marin, este in tari vecine sa petreaca sarbatorile cu mama din dotare, departe de drob, pulpe de miel si alte chestii care se mai mananca in perioada asta prin zona casei.

O camera pe malul marii, geamul deschis si inspiratia o loveste pe blogarita din toate partile. Din pacate afara e frig si in statiunea de pensionari unde suntem cazate nu prea ne ofera multe optiuni, insa un pahar de suc pe balcon privind marea si plaja a meritat tot drumul si toti banii :).

O limba straina cel mai bine o inveti conversand cu nativi, asa incat Marin pe langa faptul ca aplica politica "zambeste-le si iti vor zambi inapoi!" mai face cuceriri si prin intrebari referitoare la cum se zice in bulgara....
multumesc! = Blagodaria!
Salut! = Dobrede!
Complimente = Dobre dajsli
Stotinscki = mini leva in limbajul lui marin, ceea ce in limbaj normal inseamna banuti ;) 

Pentru cei care sarbatoresc weekendul acesta: Paste fericit, oriunde v-ati afla! :)

LE:

Deschiderea de joi seara

Viaţa lui Marin s-a simplificat fantastic – computerul “propritate” personală a cedat nervos presiunii şi a lăsat-o pe avida bloggeriţa din mine fără şanse de a mai fi în contact cu lumea, mă rog cu şanse minime sub forma telefonului mobil. Ce să mai zic - cineva undeva îmi zice de dulce - pentru că şi ciorapii pe care îi port cu mândrie îmi cedează sub forţa privirii mele angelice….şi când zic “ciorapii” zic 5 perechi de ştrampi în 5 minute….un nou record chiar şi pentru Marin. Însă toate bune şi frumoase – încă sper sa pot pleca în vacanţa mult dorită şi dacă acest lucru nu se va întâmpla, am promisiuni de un concert fain pe luni, marţi :) deci totul e bine!

Vă spuneam pe vremea când eram posesoare de calculator că săptămâna trecută a fost plină de evenimente :) ei bine - primul din serie a fost redeschiderea cafenelei Forzza Rossa aflată la “fitze” pe Calea Victoriei, lângă magazinul căluţului cambrat. Marin mare fan al mărcii şi apropiată cu cei care au deschis bodega nu putea să lipsească din post, fiind fără “angajamente” aka maşină, am putut chiar să degust pe lângă clătite şi un pahar de vin. Al doilea am decis că ar sta mai bine pe pantalonii crem al unui participant nevinovat la petrecere :D. Este şi acesta un mod de a intra în vorbă şi de a deveni memorabilă – oricum omuleţul s-a abţinut cu greu să nu mă strângă de gât iar eu, ca o zână apreciez stăpânirea lui de sine şi faptul că a mai fost în stare să facă şi glume. :) oricum momentul a devenit motiv de băşcălie pentru prietenii mei prezenţi şi cumva am convingerea că nu voi fi lăsată să uit evenimentul prea curând :P! Oricum…să revenim la clătitele noastre, deschiderea clătitărie a fost ocazia de a mă bucura de revederea unor cunoştinţe vechi şi de relaţionarea cu altele noi. Aglomeraţia - mi-a adus aminte de muzeul căluţului pe care l-am vizitat anul trecut când am fost în Italia, la fel şi decorul - plin de mici chestii roşii care aduc aminte de maşinuţa cu mulţi cai putere, atmosfera plină de prietenie şi bună dispoziţie, precum şi clătitele minune care se asortau cu crema îngheţată de expresso mi-au mers la suflet dar şi pe posterior :P Oricum a fost o seara reuşită din multe puncte de vedere, care la final a adunat multe zambete, carţi de vizită şi poze :) Voi reveni în zonă pentru că pe lângă test drive-ul cu maşina minune care mă aşteaptă trebuie sa iau o extra portie de clătite gratinate! :)

 ----------
Sent from my Nokia DualSimpatico phone

De la alţii citire

Coehlo....aştept să terminaţi de râs :P avea zilele trecute statusul de mai jos. Mi-a plăcut aşa încât vreau să îl împărtăşesc şi cu voi.I love to hug and get hugged ;)

"An embrace means I don't feel threatened by you, I'm not afraid to be this close, I can relax, feel at home, feel protected and in the presence of someone who understands me. It is said that each time we embrace someone warmly, we gain an extra day of life.. (ALEPH)"

Week-endul a fost unul lung, plin de inspiratie, cu multe evenimente, unele mai plăcute ca altele ceea ce se traduce cu: voi avea o săptămână plină de subiecte, care mai de care mai frumoase de povestit cu voi.

Acum, pentru că îmi place să dau ce îmi prisoseşte continui să dăruiesc din kilogramele mele oricui le doreşte! Nevoia de mobilizare e mare, am decis sa ajut un prieten să îşi filmeze caseta de fitness, care vă va învăţa pe voi cum să faceţi exerciţii corect iar pe mine mă va ajuta in lupta continuă cu kilogramele! Deci în pas de dans la studio cu mine! keep close the blog ;)

o piesa care vine minune pentru duminica aceasta:

Mirosul florilor de primăvară

Mă uimeşte că toată lumea este şocată în jurul meu de reacţia pe care accidentul a stârnit-o în mine, apăi nu prea aveam cum altfel să reacţionez :) una din rezoluţiile de anul nou a fost să redevin eu, iar vechea "eu" nu se lasă doborâtă de ceea ce se apropie vertiginos de daună totală...:( Am facut-o cu simţ de răspundere aş putea spune! :)) şi încă continui să trag ponoasele - vacanţa pe care mi-o pregătisem din februarie şi urma să se întample săptămâna viitoare va trebui să sufere modificări datorită accidentului, cu părerea de rău aferentă azi anulându-se. Oricum, starea bună se menţine datorită oamenilor minunaţi care mă înconjoară, şimţului umorului pe care se pare că nu l-am pierdut în accident însă şi faptului că fiind fără maşină sunt ca un copil mic care redescoperă Bucureştiul, de data aceasta pe bicicletă, cu metroul sau, şi mai sexy, cu RATB-ul ;P. Ştiu, mă invidiaţi! ;)

Apropo ştiaţi că nu mai există bilete pentru autobus? Normal că ştiaţi, toată lumea ştie, mai puţin Marin care se comportă ca şi cum a ieşit din grotă! :))) Să vă povestesc doar, ieri partenerii de bere au leşinat când le-am povestit; aşa încât citiţi următoarele rânduri pe riscul vostru :P Iese zâna din casă, merge la chioşcul RATB şi cu un zâmbet larg pe faţă intră în discuţii cu doamna de la bilete:

- 2 bilete, vă rog!

- cartela de unică folosinţă sau reîncărcabilă?

- Bilete....

- (Îmi zâmbeşte amabil, eu: WOW! ;)) Nu mai există bilete ci doar cartele: de unică folosinţă şi reîncărcabile, pe cele reîncărcabile puteţi să vă puneţi orice sumă şi să le foloşiţi şi la metrou şi pe Expres....

- (mutră uimită de Marin - eram ca peştele pe uscat) Vă rog să mă scuzaţi nu am mai folosit mijloacele de transport în comun de multă vreme, cum adică cu aceaşi cartelă ŞI la metrou?

- Da, aveţi aparate speciale. Ubber încântată de descoperirea făcută mă urc în tramvai...dă şi decartează bani...eroare...încerc din nou....eroare. Se apropie de mine un bătrânel...

- trebuie să verificaţi cartela.

- Poftim?! (mintea mea de fapt spunea ceva de genul WTF?)

- Apăsaţi butonul.

Faţa mea cred că a spus suficient, pentru ca bătrânelul a apăsat el pe butonul cu pricina...mi-a validat cartela sau ce o fi făcut şi am călătorit legal cu ratb-ul.Pentru că un lucru învăţat pe zi este sufcient pentru mintea mea bătrână am ales să merg cu bicicleta restul drumurilor sau cu metroul şi să îmi redescopăr ipodul şi primăvara.

Plimbarea cu bicicleta m-a expus mirosului copacilor înfloriţi şi a primăverii, metroul m-a dus cu gândul la un proiect studenţesc care avea să îmi marcheze în mod pozitiv viaţa, iar toate acestea combinate cu melodia de mai jos care îmi urla în căşti m-au plimbat înapoi in timp până acum mulţi, mulţi ani - când cineva mă învăţa să descopăr lumea, să mă opresc să miros florile, să deschid ochii, să apreciez momentele şi să dau o şansă oamenilor minunaţi din jurul meu şi vieţii in general. Mulţumită acelei persoane care a apărut în momentul potrivit sunt parţial omul de azi....departe acolo unde este, azi îi mulţumesc pentru că mi-a fost alături o parte din călătorie!

Primăvara mă face nerabdătoare şi îmi doresc să redescopăr tot, din nou! Şi cine ştie ce îmi aşterne viitorul, poate din nou ceva ca în piesa de mai jos ;)

Metode de cunoaştere

Joi am avut privilegiul de a fi invitată să merg la concertul Urma...vă spuneam acum ceva vreme că piesa lor: "Buy me with a coffee" mă urmăreşte multă vreme odata ascultată. A fost un eveniment minunat, din toate punctele de vedere - atmosferă, prestaţie, sentimente. Nu aş fi ghicit niciodată că ce avea să urmeze vineri va avea să lase urme adanci, mai ales că ziua a început banal cu multă treabă şi cu multe lucruri de facut pentru mintea mea obosită.

Venind pe Dr. Felix, o locaţie cunoscută mie de pe vremea Plantaţiei Roz mă bucuram de sentimentul de libertate pe care îl simt de fiecare dată când îmi aduc aminte de demisia mea din acea firmă. Momentul mi-a fost întrerupt de plasarea botului maşinii mele sub loganul din faţa. Ploaia combinată cu frâna pe liniile de tramvai aparent nu sunt cea mai fericită combinaţie - pe genul: nu încercaţi asta acasă :). Şi pentru ca setea mea de a cunoşte lume nouă nu era încă satisfăcută, nenea din logan a decis să aducă un prieten, aşa încât a intrat şi el la rândul lui în maşina din faţă. A fost ceea ce se numeşte în termeni ştiinţifici: reacţie în lanţ :P.

Spre stima mea nu m-am pierdut cu firea, chiar aş putea spune că am fost barbată!...am coborât, mi-am recunoscut vina şi cu mare calm mi-am sunat asiguratorul. Este bine că nu m-am pierdut cu firea pentru ca odată scoasă maşina mea de sub logan...deja exista o victimă - minunatul meu smart! Cu inimioarele intacte însă cu mândria şi faţa extrem de şifonate, smartul meu a cedat nervos şi s-a pus în fund spunand "GATA!"! Aşa că a fost nevoie de ajutoare pentru a îl transporta la poliţie şi ulterior la service.

Partea bună este că oricum trebuia să îmi schimb antigelul, acum o voi face cu tot cu radiator. Unul din faruri îmi bătea în porumb acum se va înlocui cu totul în speranţa ca va asigura o mai bună lumină. Instalaţia de aer condiţionat trebuia curătată şi verificată...se va înlocui cu una nouă. Scutul radiator şi masca care aşteptau să fie schimbate după înfruntările cu iarna, vor fi în sfârşit satisfăcute. Iar aripa care aştepta căldura să fie vopsită acum se va înlocui cu una nouă. Iar la toate aceste beneficii se adaugă faptul că până la finalizarea reparaţiilor, Marin îşi plimba posteriorul într-un smart 42 decapotabil ca sa fie fiţa maximă şi să stârneasca invidia participanţilor la trafic extra, decât o face în mod obişnuit.

Acestea fiind arătate mă pot retrage cu o piesă de la Urma, o altă formaţie de la care nu voi mai lipsi niciodată de la concertele din Bucureşti. Voi reveni cu o recenzie a concertului pentru că a fost e experienţă care mi-a făcut pielea de găină... ;)