Etichetă, pe facebook?

Ei bine, da! La fel cum în viața reală anumite lucruri nu se fac, în egală măsură și pe platformele de socializare ar trebui să existe 7 ani de acasă, cum îmi spune mie mama! Așa încât chiar dacă e foarte ușor să fii iute de tastatură gândește, gândește, gândește înainte de a posta, mai ales că odată pus pe www, cam greu de scos, dacă nu chiar imposibil :) așa că înainte de a posta ceva, pe wall-ul tău sau al altcuiva numărați până la 10 și apoi vedeți dacă mai postați.

Mai jos 12 reguli de aur în utilizarea facebook-ului :)

Explore more visuals like this one on the web's largest information design community - Visually.

Terapie prin dans

De săptămâna viitoare alături de mama din dotare, voi merge la dans contemporan combinat cu fizioterapie. Mama voia Tai Chi eu dansuri așa că am făcut un compromis care să ne ajute pe amândouă în a avea o coloană vertebrală sănătoasă și de ce nu, a mai slăbi câteva kilograme :)

De ce am ales dans? pentru că este modalitatea cea mai simplă de a îți lucra corpul fără a simți că muncești și inspirată fiind de asta vă las un filmuleț ca pentru un început de weekend cât mai plăcut!

Despre obiceiuri sănătoase

Câți dintre voi îți setează chestii de făcut pentru anul următor, în noaptea Anului Nou?

Eu știu că o fac, la miezul nopții mintea mea e plină de promisiuni, fie despre cât o că citesc sau cât o să călătoresc, despre cum voi comunica sau asculta, despre mine sau despre mine ca oglindă pentru cei din jur. În ultimii ani de când am luat acest obicei, reușesc să îndeplinesc multe din cele ce îmi propun, rata de eșec este destul de mică, lucru care mă motivează de a îmi păstra obiceiul. Și mai mult, pentru că mi se pare un obicei bun, îl folosesc lună de lună. Cum? Pe fiecare dată de 1, îmi setez o rezoluție pentru luna ce urmează: să citesc o anumită carte, să merg mai mult pe jos, să dansez, să desenez mai mult, să cresc timpul de meditație asupra mea - ați fi surprinși câte lucruri pot deveni rezoluții când construcția ta este de leneș notoriu și asumat!

Și cum se spune că pentru ca un anumit lucru să devină obicei ai nevoie de 21 de zile consecutive în care să faci acel lucru pentru a ți-l face parte din tine, mă gândesc că după 21 de luni în care voi fi făcut câte o rezoluție pe lună. Dacă mai adaugi altele pe parcursul unui an, poate chiar scurtăm perioada de a fi la momentul în care îmi voi fi învins și eu lenea. Și dacă nu, tot eu voi purta vina pentru că înseamnă că pe undeva am sărit vreo lună sau vreo rezoluție.

Ei bine am găsit un articol, mai vechi care mă va ajuta cu siguranță să urc rata de succes a rezoluțiilor la 100%. Evident că îl fac public pentru ca și alții să beneficieze de el :P

Tu ce rezoluții ai și cum te asiguri că le pui în practică?

Ora pământului, versiunea Durex

Alegerea de a face un copil ar trebui să fie o opțiune personală, în era în care toată lumea are o părere despre viața ta și știe ce e mai bine pentru tine, decât tu însuți intervine Durex. De la protecția împotriva bolilor până la protecția împotriva unei sarcini, pentru că fiecare e liber să își trăiască viața așa cum consideră și nu ar trebui să dea nimănui socoteală excepție făcând imaginea reflectată în oglindă.

Viața socială extrem de expusă pe platformele sociale a făcut să ne imaginăm că dacă avem 1000 de prieteni pe facebook, înseamnă că avem 1000 de prieteni punct, însă la finalul zilei atunci când vrei să vezi un film și să ai pe cineva pe care să strângi în brațe să realizezi că de fapt în ciuda celor 1000 de prieteni ești tot singur.

Și pentru că se apropie Ora Pământului, celebrată an de an cu o oră în care aparatele neesențiale sunt oprite pentru a lăsa să mai respire un pic imensitatea asta albastră care ne suportă, Durex a venit a legat toate cele 3 paragrafe ale mele și le-a transformat într-o campanie genială: TurnOffToTurnOn.

Divertismentul bate-l vina!

Nu am televizor și nici nu plănuiesc în a îmi lua unul, însă prin călătoriile mele, mai nimeresc pe lângă un astfel de dispozitiv. Deși văd în presa, tot nu îmi vine să cred când sunt în fața unui televizor ce anume face rating. Pe lângă emisiunile de la televizor cred că și anumite filme porno sunt soft. La asta se adaugă țipăturile, mitocănia și proasta creștere care sunt lege.

Am noroc că în jurul meu sunt oameni care au o anumită educație, unii dintre ei fără televizoare acasă așa încât sunt ferită de a asculta zilnic despre unul și altul care s-au scuipat sau cine știe ce au mai făcut în fața camerei de filmat, iar emisiunea a avut un rating record.

Încă mă bufnește râsul, când la fosta societate pe acțiuni la remarca adresată unei rochii: „zici că e din Suleyman!” (sper că așa se scrie și nu mă va linșa nimeni pe stradă că nu am căutat pe google scrierea corectă). Naiva de mine a ținut să întrebe cine sau ce este un suleyman, 6 perechi de ochi s-au întors către mine, cu pupilele mărite a șoc: „Cum nu știi cine e Suleyma? Tu nu te uiți la televizor?”, în speranța că replica mă va scăpa de pupilele urmăritoare spun blând că nu am televizor. Iadul s-a dezlănțuit pe pământ și am fost supusă de către 6 colege care au început să vorbească între ele ca și cum eu m-aș fi evaporat, despre cum este posibil să existe cineva fără televizor în zilele noastre, ce poate face când ajunge acasă dacă nu are televizor....deja eram în evul mediu și eu eram supusă judecății „doamnelor” satului. Am părăsit încăperea zâmbind la timpul liber pe care eu îl aveam la dispoziție și care lor le era mâncat de telenovela turcească (știu să folosesc metode de căutare :P)

Între Suleyman care rupe gura televiziunii, Canapeaua lui Măruță a cărui karmă este atât de încărcată încât nici strănepoții strănepoțiilor lui nu vor putea trece pe zero și Masterchef unde niște bucătari găsesc cele mai ingenioase metode de a umili oameni simpli - deși sunt acolo de a vorbi despre o artă aceea de a găti...mă bucur zilnic de alegerea de a nu mai folosi dispozitivul numit televizor.

Când la noi vor ajunge să facă rating, chestii de genul celui de mai jos, atunci magazilele de profil să se țină - voi lua cel mai mare televizor posibil, enjoy!

Despre dans sau matematică, nu mă pot hotărî

Oricine mă cunoaște, știe că urăsc matematica. Am avut o perioadă scurtă în școala generală, când proful de mate m-a ajutat să mă îndrăgostesc de trigonometrie și să îmi șochez mama.

Îndrăgostită de matematică, mama nu a priceput nicioadată cum de odrasla-i nu pricepea nici măcar ecuațiile de gradul II ce să mai vorbim de vedere în spațiu și rezolvare de probleme. În perioada de dragoste furibundă alături de Mate, mama mea era șocată de notele de 8 și 9 care apăreau la mine. Până la acel moment în viață se resemnase că era norocoasă dacă nu rămâneam corigentă. Ei bine, minunea nu a ținut mult și mi-am revenit la obiceiul de a mă ține la suprafață cât să nu învăț, și mai multă matematică, pentru vară :D

Ei bine, dacă a fi avut genul acesta de profesori poate viziunea mea asupra acestei materii abstracte ar fi fost alta :)

Început de Oratorica, ediția 2014

Oratorica este un proiect pentru dezvoltarea personală a studenților din București organizat de studenți.

Anul acesta, m-am bucurat să primesc invitația de a fi trainer, pentru al treilea an consecutiv al workshopurilor de introducere „Vedetă pentru 5 minute” - care deschid an de an. O nouă experiență de care evident că aveam să mă bucur. Ca să înâelegeți de ce spun asta, puteți citi despre experiența de anul trecut aici, iar aici și aici puteți citi despre oamenii pe care Oratorica mi i-a adus în cale.

8 și 9 martie au însemnat pentru mine workshopuri de 2 ore, fiecare cu peste 20 de tineri dornici de a înfrunta frica de vorbit în public. Am avut parte de energie, am învățat lucruri noi și mi-am exersat facilitarea grafică - care a fost extrem de gustată de studenți.

De la aeroplanoare, la investigații criminalistice și pasiunea pentru matematică - totul a fost acoperit atunci când participanților li s-a cerut să preia scena și locul în fața camerei pentru a vorbi în public și a primi feedback!

În ciuda unor dimineți de weekend ploioase, studenții prezenți m-au făcut să aștept cu nerăbdare sesiunea de la final unde vom petrece alte 2 ore, vorbind despre oratorie și ce a însemnat proiectul Oratorica pentru cei care l-au parcurs.

Poze de la sesiuni puteți găsi aici.

Și pentru că dacă ați ajuns până aici după cât v-am plimbat prin link-uri, vă las cu un cadou.

Tabelul lui Mendeleev în versiunea de Relații Publice

Chimia și cu mine nu am fost prietene niciodată, de fapt din cauza chimiei nu am ajuns un arheolog celebru. Aveam vreo 16 ani când am decis că voi deveni arheolog, eram fascinată de tot ce însemnau schelete, săpături și descoperiri din piramide sau alte locuri. Elanul mi-a fost tăiat scurt de mama care mi-a explicat că pentru a deveni arheolog trebuie să știi chimie și că datarea mumiilor și a scheletelor se face cu un proces chimic. Hopaaaaa, asta nu era a bună - nu aveam de gând să mă apuc atunci să leg o prietenie cu domnia sa Chimia așa cum nu plănuiam să fac vreo excursie în spațiu. Cu excursia în spațiu m-am răzgândit, cu chimia nu :).

Și cum universul lucrează prin metode misterioase, mi-a adus în cale zilele trecute o reinterpretare a tabelului lui Mendeleev care mi-a mâncat zilele în anii de creștere :) Reinterpretarea vine din viziunea unui om de PR sau Relații Publice și dacă dați click aici, vă veți amuza și voi :)

Materie cenușie, la alt nivel

Pasionată de facilitarea grafică și de desen, din când în când îmi mai cad în mână materiale despre oamenii vizuali și ce să faci cu ei sau cum să exploatezi această latură umană. Unul din materialele acestea este și site-ul Brain Rules - site-ul este o interfață pentru o carte care poartă același nume, însă ce este mai interesantă parte a site-ului este secțiunea despre partea vizuală a neuronului nostru :)

Eu recunosc că am mai găsit și alte secțiuni interesante plus pentru părinți sau viitori părinți mai vine și partea de bebeluși însă oricum spor la răsfoit :)

O casă, ca acasă :)

Am făcut ce am făcut și tot am amânat să scriu pe blog, însă am salvat cu sârg o grămadă de informații pentru zile când timpul și cheful, mai ales cheful îmi va permite să scriu pe blog :)

Și cum sunt mereu în căutare de lucruri frumoase, în una din zile am dat peste casa asta :) Lumea e mica, casa este a unchiului unuia din oamenii din Smartfan - care a fost extrem de încântat să vadă că apreciez averea familiei :) vouă cum vi se pare?

Țară, țară noi vrem de muncă

În luna februarie am încheiat, după 5 ani legătura de muncă pe partea de marketing și comunicare cu una din companiile autohtone. O decizie luată de comun acord, ei au decis că nu mai vor să aibă om de marketing în București iar eu am decis că deși îmi plăcea compania, oamenii cu care lucrasem în ultima perioadă nu prea așa că era timpul să merg mai departe. Motiv pentru care am refuzat mai multe posturi, printre care și cel de trainer. Este o decizie de care sunt foarte încântată - mai ales că lucrurile așa cum este normal au evoluat în favoarea mea.

Vestea desfințării postului am primit-o înainte de Crăciun deci am avut pe lângă un cadou frumos și timp berechet să mă gândesc ce vreau să fac. Acestea fiind datele, am început să fiu mult mai atentă la acest aspect al vieții noastre. La mine lucrurile erau simple știam că vreau să lucrez în București, Buzău, Brașov sau Sibiu - așa că m-am apucat să îmi caut locuri de muncă în aceste orașe. Este complicat, mai ales când pe site-urile de joburi sunt 1000 de aplicanți din care 50% nu au nici o experiență pe ceea ce se cere în respectivul job.

Este și mai dificil când angajatorii fac mari confuzii între job description-uri sau vor să angajeze un struțo-cămilă. Cu multă cercetare, profesionalism și răbdare identifici oportunități de proiecte, de job-uri, de recomandări, important este să vrei și să știi că vrei. Este extrem de dificil în economia de azi să îți găsești un job dar dacă vrei se poate, indiferent că vorbim de barista sau om de marketing.

Ei bine, însă există țări unde poți să muncești chiar dacă ești o persoană fără adăpost, doar să vrei. Vânzarea de ziare se practică și la noi, însă din păcate cu o industrie care trage să moară e cam greu să fii atât de darnic încât să împarți din puținul tău cu unul mai nepăstuit.

Suedia este țara unde oamenii străzii folosesc cardul.

Oare într-o țară în care avem răspunsuri de genul „nu ne merge POS-ul, nu puteți plăti cu cardul!” sau „Se plătește cu cardul doar dacă cumpărați de mai mult de 15 lei”, unde mai pui că există întregi zone unde cardul este acel ceva care se dă vecinului pe data de 15 și el merge „la perete” să scoată pensia, va exista o astfel de inițiativă, vreodată?

Și ca să concluzionez, eu cred că România este țara tuturor posibilitățiilor și oricine poate să își găsească de muncă, să evolueze, să învețe sau să facă orice le trece prin cap....depinde doar de dorința lor de a face ceva.